| + rămurișul tău are | Ottilia Ardeleanu [21.Feb.23 14:10] |
| forță feminină. ce ar fi un copac fără rămuriș? ce ar fi un bărbat fără o femeie? e un text-freamăt, plin de viață. finalul cred că merge mult mai bine fără tehnicul "inginerește". din punctul meu de vedere, un text frumos! | |
| = Ottilia, | Cristina-Monica Moldoveanu [21.Feb.23 18:10] |
| Bună seara, Ottilia. Mulțumiri pentru comentariul tău plin de înțelegere. Vine primăvara! | |
| = Remarcă, | Iulia Elize [21.Feb.23 18:10] |
| Am și eu o notiță, o remarcă, cu privire la temă. Metaforele pe care ai început să le folosești cu privire la pădure, păsări și deese sunt foarte vechi pe la mine, în cărțile mele, gen ”Tresăriri” și ”Mai frumoasă decât floarea de rodie”, romane de geneză, în două ediții. La mine, copacul vechi se despică, în două este copac de creație, ba chiar și cosmic sau arhaic, în geneză, se face pasăre deică, se face din trunchi pasăre, apoi bărbat deic și femeie deică, se arată deicitatea, în fine, este o metaforă foarte veche de-a mea... La început, trunchi vechi *eu fosolosesc adesea stejarul, așa îl văd, mai ales, apoi pasăre umană și deic. Metafora cu copacii (pădurea) arhaică este de asemenea prin scrierile mele, gen ”Ninsese mult, Luana Anghelos...” deesa copac, ”îngerul”-femeie deic, din copac, adică și în poezie, fiind o temă de carte, de asemenea ca și curiozitate, am abordat tema pădurii arhaice și a pădurenilor într-un întreg roman, cu ”Pădureanca”, gen întâmplări ”în pădurea arhaică”. Fapt nu așa de semnificativ, cum romanul de geneză ”Mai frumoasă decât floarea de rodie” sau ”Ninsese mult, Luana Anghelos...”. Am vrut doar să las un semn, cu privire la faptul că această metaforă: copac vechi, pasăre, deic, este foarte prezentă prin cărțile mele, fapt care îți permite de asemenea să o dezvolți și tu, după tipicul tău. Aș fi vrut să remarc că în unele poezii despre copaci, din ultima vreme, de la tine, există similarități cu cărți foarte vechi, publicate de mine, dar că bineînțeles tema se poate aborda de cine (mai) dorește, cu mențiunea că metaforele proprii îmi aparțin și sunt foarte vechi, tematic. | |
| = Completez, | Iulia Elize [21.Feb.23 18:15] |
| Nu am vrut să fac observația aceasta, de fapt, dar am fost forțată de faptul că aveai foarte multe poezii, pe acest subiect, deja se adunaseră foarte multe, la tine, contextual, observând aceasta și vrând mai ales să mă poziționez față de subiect, ca să notez unele lucruri necesare. Cum fiecare are voie să scrie exact ce vrea, este liber, dar unele metafore mari, sunt abordate, mai înainte, prin cărțile mele și aș fi vrut să fac această remarcă optim, cu privire la temă și specificități... Cu drag, te citesc, și eu, Cristina!!! Spor mult la scris!!! | |
| + Cîrcotaș | Liviu-Ioan Muresan [21.Feb.23 19:44] |
| Dar spre bine. Aș renunța la ”asta„ din primul vers și la ”unele femei”, aș spune femeile. Un poem excelent. | |
| = Liviu, | Cristina-Monica Moldoveanu [21.Feb.23 21:03] |
| LIM, mulțumiri. Îmi plac sugestiile tale. În loc de asta voi spune aceasta, sună mai bine și femeile voi scrie cum simți tu - eu am încercat să joc rolul bărbatului în acest poem, poate nu chiar prost de tot. | |
| = Iulia, | Cristina-Monica Moldoveanu [21.Feb.23 21:14] |
| Iulia, mulțumesc pentru mărturisire. Am scris două comentarii ca răspuns, lungi, dar mi s-au șters amândouă. Poate voi reveni când va fi calculatorul mai blând, acum am obosit. Seară frumoasă îți doresc. Apreciez seva și esențele tale lirice. | |
| = Din nou, | Cristina-Monica Moldoveanu [21.Feb.23 21:31] |
| Iulia, am revenit, scriind comentariul pe word mai întâi. Poezia aceasta mai are o variantă mai veche pe blogul meu, dar acolo era puțin grosieră asocierea cu esența germinativă a femeii și cititorii profani ar fi văzut poate prea mult erotism demascat, ceea ce de fapt nu era chiar așa – varianta era din mai 2018, pe blog mergea, dar nu pentru o mai vastă audiență. E adevărat că și pe mine mă incită poetic imaginile și metaforele legate de pădure și arbori de tot felul – stejari, brazi, mesteceni, plopi, meri, cireși, răchite, sălcii etc., am o întreagă grădină, în multe poezii. Am fost inspirată poate de Esenin, Blaga, Rilke, Nichita. Păsările m-au atras mult ca obiect liric, în special păsările lungi sau prelungi, ale apei sau nu – este principala mea metaforă, de mult timp și poate că inconștient am ca sursă sculptura lui Brânduși, de aceea am scris și o poezie cu titlul Măiastra. Mă bucur că pe câmpiile tale Elizee zboară elegant și duios metafora în continuare. Este mai mult decât o metaforă, este o stare de spirit lunecoasă și blândă, un zbor adevărat al imaginilor. Poate că semănăm puțin ca stare și atmosferă, deisgur cu alte culori, dar nu cred că semănăm ca metafore. Ori poate da, avem tangențe cu spații culturale comune poate. | |
| = Semn, completare, | Iulia Elize [21.Feb.23 21:49] |
| Da, eu din 2014, mă lupt cu pădurile, din mine, ca imagini. Încă de când am debutat. Ce ți-am spus mai sus e din 2014 și 2021, o reluare a romanului de debut. La momentul când am scris eu cartea, nu erau afinități față de copac, prea mult, în sensul meu, din câte am citit, mai ales religios, era copacul spiritual indian și driada și hamadriada brahmană, asocierea copac-pasăre-deus era neprezentă și e o imagine unică, a fost, în anul 2014. Loc să fie, pentru toți care îndrăgesc pădurea... Curios, când eram foarte tânără nu îndrăgeam și nu înțelegeam dragostea unor oameni față de pădure, apoi a mai trecut timpul, iar acum când merg la pădure, dacă văd un copac mai bătrân, îmi vine pur și simplu să îl iau în brațe... Ca prin Eliade... Dar real, cum am și făcut-o, îmi plac copacii bătrâni... Îmi place coaja în care se strâng real anii, e un fel de epifanie și un fel de curiozitate. Cam asta s-a schimbat, la mine, peisagistic, de când ”am mai crescut”, dragostea față de copaci și față de zăpadă, care oricum e foarte rară, în ultimii ani. Poate de-asta scriu și eu despre copaci, că mă atrag... Mărturisesc, mai întâi în romanul de debut, apoi ca prin farmec, am adorat pădurea și chiar îmi place ”să o ating”... dar și să fac excursii, dacă pot. Poate e ceva cu pădurea, e un plămân al omului, un plămân secundar dar real, la propriu, dacă atrage omul, către ea... Poate e prea frumoasă și poate o merităm, cu toții. Mulțumesc Cristina!!!! | |
| + Sunt sigură, | Iulia Elize [21.Feb.23 21:51] |
| Pentru poezia de mai sus, las și eu o steluță, pentru că este magistral scrisă și pe gustul meu, chiar merită evidențierea printr-o paralelă care atinge, profund, sufletul uman și invocă ancestralități generice (omului). | |
| = Iulia, | Cristina-Monica Moldoveanu [21.Feb.23 22:05] |
| Mulțumesc, Iulia, deși am scris pe word m-am grăbit și am scris Brânduși, nu a fost intenționat și la fel deisgur în loc de desigur. Mă copleșiți cu steluțe, poate că una mai mergea, dar trei... sunt bucuroasă totuși că ați poposit pe pagina mea. Eu propun totuși limitarea steluțelor pe agonia la două, dacă textul nu e recomandat. | |
| = Părere, | Iulia Elize [21.Feb.23 22:17] |
| Pe mine, mă impresionează un autor cu multe steluțe... Pe site. Poate mai frumos decât o pădure sub stele, care e freaky noaptea, pentru o femeie, totuși, în ciuda celor zise mai sus, mi se pare că un text cu steluțe e totuși reconfortant, pe site... E pitoresc. Sunt unii autori care câteodată ”sclipesc”, și e delicios de frumos, de observat, poate e un sens în toate... Deși ca pictură cu o pădure sub stele, nu se compară cu nimic, să nu o traversezi totuși, ca femeie! Dai de animale neptrivite, contextual? | |
| = Cântec superb despre feminitate, artă, primăvară pe cale de-a reveni | Irinel Georgescu [27.Feb.23 08:23] |
| Pictarea madonei fiecăruia "în alb" și dorul de a revedea înflorirea pomilor, a feminității în artă. Felicitări pentru acest cântec superb. | |