| = semn | Anisoara Iordache [17.Feb.23 16:38] |
| Percep acest poem, ca o prima fază a tămădurii vederii.Orbul a intrezărit copaci mergători.De aici un intreg univers, cu un arsenal inepuizabil de emoții si intâmplări se desfășoară in fața noastră. Multumesc, am plecat la colindat. | |
| + ar fi de | Ottilia Ardeleanu [17.Feb.23 18:23] |
| evitat alăturarea aceasta "ca și". am văzut copaci strâmbi ca oamenii - sună normal și evident. ai prins o întreagă legătură om-copac, utilitatea imensă a copacului în viața omului. a planetei. ai tendința de a te copilări în poezie folosind adesea diminutive. din punctul meu de vedere, și asta ar trebui evitat. însă, textul tău are o frumusețe aparte. poate și pentru că iubesc din suflet copacii! și chiar dacă textul tău mai suportă modificări, am să las o luminiță drept răsplată copacului! și ție: drum bun în poezie! | |
| = întâmplare | Cristina-Monica Moldoveanu [17.Feb.23 21:15] |
| Sincer - o poezie frumoasă, interesantă, mă deranjează puțin faptul că ai preluat ideile mele ca atare -anume când spui ”atunci cum să fie logici, cum să fie păsări” în mod retoric. Presupun că nu este o satiră, deci nu văd rostul - poate eventual te-am inspirat cu vreo idee mai fertilă, sau poate nici nu ai citit-o decât subconștient. Păsările și copacii sunt într-un fel de simbioză, după cum bine știm, și au nevoie unii de alții. Mie lumea copacilor mi se pare logică și frumoasă, bineînțeles că toată creaturile sunt logice și frumoase, dar copacii... Păsările merg spre cer, copacii și spre cer și spre pământ - ce forțe îi călăuzesc, asta e întrebarea. | |
| = Dragă Cristina, | Maria Mitea [18.Feb.23 03:56] |
| nici decum nu este o satiră. Recunosc, de multe ori te citesc și mă inspiri. Azi dimineață am citit primele 3 linii din lucrarea Arbori, imediat a venit poezia mea în modul ăsta. Referitor la ”atunci cum să fie logici, cum să fie păsări” ai dreptate, retorica, un act subconștient de parcă aș fi vorbit cu tine. Dacă citeam până la urmă poemul evitam să creez această confuzie. Când am citit cuvântul ”copacii sunt ceva mai logici decât noi” mă dus cu gândul la logica convențională, și de aici poemul a ieșit ca un răspuns ca și cum aș fi vrut să spun că logica copacilor este neconvențională .… Din câte văd te-ai referit la același tip de logică intrinsèque ” poate că există ceva în embrionul alb-gălbui al seminției lor,”; logica descoperită (constituită din legile universale). Între om, copac, pădure există o analogie bogată. Nici copacul/pădurea /omul nu trăiesc logica ca pe o convenție creată de om, ci coexistă în mod natural supunându-se legilor naturii, iar natura nu poți să o privești fără să te gândești că viaţa, decăderea şi moartea sunt prezente în permanenţă. Toate trăsăturile umanităţii se regăsesc în copacii pădurii, în lupta pentru energie și hrană, iar Convențiile umane sunt utile doar pentru organizarea lucrurilor pe care oamenii le pot controla. Din simbolistica copacului îmi place mult ”Arborele Vieții Inversat” din hinduism, la fel numit ” Copacul Cosmic cu susul în jos” , arborele Ashvattha: ”Ignoranța este atunci când tinzi spre lumină, crești dar uiți adevărata sursă (rădăcina), o uiți pentru că nu o vezi, prin cunoaștere de îndepărtez de sursă, și te agăți de frunze, de ramuri - a căror existență depinde de rădăcină” În realitatea lucrurilor, naturii, spiritualității, ce vedem ca fiind josul este de fapt susul, … Și eu ca și tine sunt captivată de copaci, pădure de când mă știu. Am crescut ca Maugli prin copaci mai mult. Aveam și acasă o livadă mare dar Mămuța avea o livadă uriașă cu pomi fructiferi de tot felul. În copaci trăiam, mâncam, dormeam, cântam, învățam, ne mai și băteam pentru cine ajunge în vârful copacului, cine apucă cracul cel mai gros, cine sare de peo creangă pe alta, dintr-un copac în altul fără să cadă … :) Când am început aici în C, să mă cațăr pe munți, chetri, cineva m-a întrebat : ” aveți munți în Moldova?” iar eu am răspuns: da avem copaci … :) Mulțumesc mult de trecere și că mi-ai scris sincer ce te-a pus pe gânduri, și dacă vrei pot schimba fără prob, just let me know. Ne citim! Cu mult drag! Maria | |
| = Așa este | Cristina-Monica Moldoveanu [18.Feb.23 13:34] |
| Părea o parodie, Maria, asta am vrut să spun. Tu faci analogie directă cu lumea oamenilor, eu am scris numai despre copaci, lăsând cititorul să încuie el simbolurile omenești care i se potrivesc. În afară de umbra pe care o lasă, copacii nu au alte arme să omoare ceva. Și Rilke a scris ceva despre rădăcinile în cer ale copacilor. Și Blaga. Unul din fragmentele mele preferate este ”Păduri ce ar putea să fie. / Şi niciodată nu vor fi.” Spor la scris în continuare! | |
| = Dragă Ottilia | Maria Mitea [18.Feb.23 15:35] |
| Mulțumesc mult de stea! Mă bucură mult! :) Nu m-am așteptat, după cum nu am depus nici un efor să scriu poemul, doar s-a întâmplat când citeam lucrarea scrisă de Crisina. La fel mulțumesc pentru îndrumare referitor la cuvintele de legătură, și copilărit, recunosc, it is about time to grow & time to flow, Și da, toate trăsăturile umanităţii se regăsesc în copiii pădurii! :) | |
| = Dragă Anișoara, | Maria Mitea [18.Feb.23 15:57] |
adevărat, este o prima fază a tămădurii vederii, și că există doar o singură sursă, ... avem nevoie uneori să ardem până la rădăcină, să întoarcem totul cu fundul în sus, ca copacul hindus, întors cu rădăcinile în sus ca să vadă și orbii ... ”Ignoranța este atunci când tinzi spre lumină, crești dar uiți adevărata sursă (rădăcina), lumina orbește, o uiți pentru că intri într-o goană, vârtej ... , prin cunoaștere ne îndepărtăm de sursă, ne agățăm de frunze, de ramuri, de parcă ar fi totul de ce avem nevoie ca să fim lumină, uităm că frunzele depind de rădăcină” Mulțumesc mult de trecere Anișoara! Ne cititm! Maria, | |