| = prim-ganduri | Sonea Roxana-Crina [02.Oct.05 19:06] |
| Hm.. sunt unele idei cu care nu sunt de acord (acum, la 20 de ani :)). Pentru ca genul de iubire la care eu apelam in eseul meu avea o baza cerebrala. Iubire inceputa cu capul, continuata rational prin care ajungi sa te cunosti si sa-ti intelegi unele probleme izbindu-te de personalitatea celuilalt. "Sa consumi iubiri" ? Asta ma duce cu gandul la relatii repetate care sa ne invete sa iubim. Da, poate avea finalitate ideea in sensul ca ne-am lovi mereu de aceeasi lectie pana cand am invata-o, dar.. sa invatam sa iubim ca un antrenament?.. Ma tem ca asta ar risipi pe oricine (acum incalc ideea cum ca daruind de umpli tu de iubire), pentru ca adevarul este ca de multe ori iubim egoist si ca fiecare despartire se soldeaza cu moartea a unei parti din noi. Iar iubirea egoista nu e altceva decat un ascendent al orgoliului care in final duce la "obișnuință, posesiune și apoi în singurătate". Privita ca o idee ideala eseul dumneavoastra ar putea fi aplicat dar ma tem ca nimeni nu se simte intregit iubind, si iubind, si dezlegand acea iubire, din nou si din nou iar acele iubiri sa ia amploare si sa se dezvolte din ce in ce mai puternice. Sau poate ma insel, as vrea sa stiu cum a facut cineva asta daca i-a reusit. :) | |
| = iubirea cerebrală | Corneliu Traian Atanasiu [20.Sep.05 09:29] |
| Iubirea pare a fi totuși, cel puțin simbolic, 'făcută' cu inima. Luciditatea poate prea puțin aici: s-o asume, s-o înțeleagă, s-o păzească de excesele patimii oarbe, s-o facă să rodească. Iubirea 'se-ntîmplă', 'se petrece', este o tulburare și nu o faptă a rațiunii limpide. Totuși, treptat, prin puseele de iubire hrănite de mitul acesta de consum, se vor strecura și șuvițe mai delicate. Important este să știi să le alegi, să mizezi, din momentul în care le-ai resimțit, pe ele împotriva șuvoiului orgoliilor de tot felul. Cred că totdeauna poți să vezi în tine o iubire mai bună (dacă vei învăța din ceea ce ai greșit anterior) pe care să dorești să o treci pe curat pe o inimă nouă. Aștept gînduri secunde. | |
| = Totdeauna alta și mereu aceiași | Nicolae Diaconescu [20.Sep.05 11:11] |
| Cum spuneam, iubirea ca subiect e inepuizabilă ,totdeauna alta și mereu aceiași.Când există, se trăiește și mai puțin se declamă. | |
| = ganduri secunde | Sonea Roxana-Crina [02.Oct.05 19:06] |
| Hm.. "Important este să știi să le alegi, să mizezi, din momentul în care le-ai resimțit, pe ele împotriva șuvoiului orgoliilor de tot felul." Foarte adevarat. La fel ca si ideea ca iubirea este sau nu este, punct. Iubirea nu se fabrica. Analiza aceasta, in fond, nu vrea decat sa o struneasca, pe undeva chiar sa inteleaga modalitatea de a o crea si astfel nu are sorti de izbanda. In fine, cred ca vrem sa controlam ceva ce prin definitie e de necontrolat decat intr-o masura mica numita intelepciune. Frustrant. Cam atat, Corneliu, am sa te citesc, ma incant cu intelepciune. :) | |
| = cine | Corneliu Traian Atanasiu [20.Sep.05 19:26] |
| Există o poezie a lui Sorescu, Cine (poate fi găsită la http://www.agonia.ro/index.php/poetry/109869/index.html). Ea spune laconic ce se întîmplă cu aceste măști afective cu care trăim vrînd, nevrînd pînă ne aflăm cu greu și speriați pe noi înșine: Îndesați cu genunchiul Sub niște măști, Atât de convenționale, Râsul, plânsul, iubirea, Ne căznim, stângaci, Să fim familiari cu noi. Ivirea noastră din noi înșine este foarte firavă și trebuie să-i ținem cu înverșunare partea ca să nu fie acoperită de viitura simțirii comune. Numai așa, treptat, căpătăm înrădăcinare interioară și putere sufletească. | |