| + . | emilian valeriu pal [13.Aug.20 08:27] |
| O anestezie conștientă și o luciditate electrostatică la care aderă toate gesturile mărunte iar și iar și iar. Din punctul meu de vedere un poem de stare eliberată de orice îmbâcseală. | |
| = re Emilian | diana dumitraciuc [13.Aug.20 09:37] |
| Mulțumesc pentru semnul generos. Textul e o încercare timidă de revenire după o pauză cam lungă, așa că luminița asta e un impuls să continui, să scot poezia din anestezie. | |
| = parere | Stoica Dan [06.Oct.20 18:03] |
| Mie personal ultimele 2 versuri mi-au placut pentru forta lor vizuala. Mai bine de atat nu cred ca puteau fi scrise. De asemenea stilul in care au fost elaborate imi place, la limita dintre cotidian si suprarealism intr-o foarte usoara nota minimalista. Restul insa mi-a creat usoara impresie a unui text neinchegat care incearca sa creeze atmosfera necesara finalului. Este dupa parerea mea un text asupra careia la un moment dat s-ar mai putea reveni. | |
| = re Dan | diana dumitraciuc [13.Aug.20 11:13] |
| Mulțumesc mult pentru trecere și pentru părere. Cam așa este. Totul a fost cumva o pregătire pentru final, o luare razna în trepte, niște salturi prin nonsens. Mă bucur dacă au reușit măcar ultimele două versuri. Mai încerc. | |
| = Una din ele sau toate odată | razvan rachieriu [13.Aug.20 16:16] |
| Dacă simți că „trupul nu-ți aparține”, nu ești tu, nu te identifici cu el, înseamnă că ești sau conștiența, sau sinele superior, sau sufletul, sau spiritul, una din ele sau toate odată. | |