| + face-ne-am busuioc de pus la icoane | emilian valeriu pal [23.Oct.19 08:39] |
| Din punctul meu de vedere un text trăit cu seriozitatea unui potop, un psalm plebeu de invocat vremuri bune. Unul din puținele texte care mă fac să vreau să vorbesc, din nou, cu mine însumi. | |
| + ..."ne distrăm ce să mai zic/trăim"... | Mădălina Maroga [23.Oct.19 14:05] |
| Uite, ca poemul tău, îmi aduce aminte de - Adrian Păunescu - "Un om pe niște scări"... Îmi aduce aminte de faptul că "...o luăm razna ca acum după noi potopul"... Bucurie mare, dragă Silvia Caloianu, sa intru azi, aici, sa te regăsesc şi să mă reîndrăgostesc de scrierile tale... De discursul tău liric, care curge lin şi care ne rămâne undeva imprimat pe retina timpului... Sirenă a poeziei care este poezie mereu... primeşte te rog, o steluţă în plus, pentru un text remarcabil, în care regăsesc amprenta timpurilor în care trăim, dorul de copilărie şi teama unui viitor nescris şi nici măcar visat... Rămân însă cum bine punctezi... "opriri", ca niște staţii în care "ne mai oprim ne îngândurăm face-ne-am busuioc de pus la icoane". *** - Poem cu un puternic mesaj despre ..."noi/plebea"..., poem în care scrijelesc "cu un ac undeva mai jos de cot/până la sânge"... Cât despre viaţă... "viaţa este râsul de noi înşine/murim de râs/cu toată seriozitatea"... "ne distrăm ce să mai zic/trăim"... . | |
| = . | silvia caloianu [14.Nov.19 10:14] |
| Emilian (te citesc şi eu!), Mădălina (cum e să nu mai scrii?)... M-am bucurat mult să vă aud reacţiile, aţi făcut să mă simt ca acum 10 - 15 ani :), vă mulţumesc! | |
| = . | silvia caloianu [14.Nov.19 19:01] |
| Madălina, dragă, nu am zis bine, cum am zis mai sus, în grabă... Reformulez: cum e să nu mai vrei să scrii? Ştim bine că o pasiune poate înlocui o alta... Dar poate că încă nu s-a stins în tine şi pasiunea pentru scris, odată ce ai trecut pe aici? Îmi exprim, încă o dată, bucuria de a te reîntâlni şi prin aceste locuri, şi mulţumirile pentru cuvinte emoţionante! | |
| = viata este rasul de noi insine | Claudiu Tosa [14.Oct.20 02:47] |
| Afirmatia asta, viata este rasul de noi insine, mi-a adus aminte de nuvelele lui Cehov dar si de Ilf si Petrov. Poemul imi place, este marca ta (in sensul ca daca as citi fara sa vad numele m-as gandi la tine si la stilul tau). Imi place imaginea frunzelor aramii care apare la inceput, dispare iar ulterior revine. Se simte un aer nostalgic, un usor gust amar la limita dintre ratacire, regasire si acceptare. Sper ca esti bine si iti doresc toate cele bune cu mentiunea ca ar fi dragut sa mai postezi. | |
| = Claudiu | silvia caloianu [15.Oct.20 20:34] |
| Mulţumesc, Claudiu, m-a surprins comentariul tău (recunosc: mi-a şoptit o prietenă), nu te-am auzit de mult timp. Voi mai posta, daca zici... Şi voi trece, neaparat, sa vad ce ai mai scris, ce mai scrii. | |