| + vocea albă a unui mesteacăn ucis... | Teodor Dume [07.Jul.19 15:55] |
| iată un alt unghi din care privesc scrierea de față având în vedere simbolurile la care autorul face referire.Voi puncta doar ceea ce ne leagă comun pe noi muritorii. "vocea albă a unui mesteacăn ucis" in multe tradiții europene, mesteacănul simbolizează lumina, puritatea și feminitatea. "vocea mea indistinctă/ printre atâtea zgomote" neputința cea mai rău făcătoare lăuntrului dar și senzația de singurătate,de rătăcire, de părăsire "luna fredonează un solo pentru cei părăsiți" dar oare singurătatea și toate acestea să fie oare forme de redescoperire a sinelui?. Da, pentru că toate aceste stări pendulare converg spre originalitate și profunzime într/o lume în care suntem doar oaspeți "scriu cu arătătorul în aerul nopții/un poem de rămas-bun" trecând pe aici m/am împlinit sufletește și sper că acest text,și nu numai,se va regăsi între coperțile unei noi cărți Felicit autorul! | |
| = Răspuns | George Pașa [16.Jul.19 19:09] |
| Domnule Dume, sunt interesante interpretările dumneavoastră. Aici, acelui simbol la care vă referiți i-am dat o altă semnificație decât aceea consacrată. La ruși, da, poate fi și o expresie a feminității, unde „berioza” este de genul feminin. Aici, mai degrabă, este o expresie a luminii și a purității. Pe ultima am avut-o în vedere. Cărți nu mai public (cel puțin deocamdată), iar în cele aflte deja la sertar nu și-ar găsi locul, fiindcă forma aleasă nu se potrivește acolo. Poate într-alta, pe care să o scriu de acum încolo. Vă mulțumesc pentru semnul de lectură! George Pașa | |