| + îmi plac | Ottilia Ardeleanu [17.Jun.19 16:42] |
| poveștile tale ticluite undeva în depărtare, în foarte demult, cu iz ancestral. ca și aceasta în care fântânile sunt practic niște simboluri. să înțelegi viața prin limbajul mâinilor este ceva care aduce a greu, a anormal, însă tocmai de aceea deosebit. este o rotunjime perfectă poemul acesta și induce o anume stare. interesant că și pe mine m-a preocupat azi utilitatea mâinilor. mi-a făcut plăcere lectura. | |
| = vechiul. inepuizabilul. | Iulia Elize [18.Jun.19 22:43] |
| Mulțumesc, Ottilia! Am scris acest text foarte repede, parcă contra-cronometru, dar, pe undeva, l-am simțit mult. Probabil, uneori, arhaicul își cere dreptul la timp, la însemnarea unei senzații vechi, cere să se exprime, baladescul... Poate așa se nasc poveștile vechi, cer a fi scrise... Întotdeauna m-au atras baladele și poveștile cu (și despre) vechime. Nu e bizar, se prețuiește vinul vechi, baladele, mai ales cele cu iz vechi, sunt ca vinul ăl bun. Prețiosul din ele... Zic eu, nu moare, nu devine niciodată desuet. Trebuie, în general, să ne prețuim mai mult rădăcinile, zic eu. Românismul. Valoarea românilor. (Dată și de ceea ce avem vechi, în literatura română, de baladele noastre.) Eu m-am străduit să nu uit. Și să scriu despre acestea, ale vechimii... Acum am scos o carte de balade cu iz vechi ”Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit”, am în manuscris o carte bazată pe filonul ”Mănăstirii Argeșului”, aproape de final, și, ca gând, romanizarea mitului ”Mioriței”, ca un proiect foarte incipient, foarte la început, lucrat puțin. Sunt mândră de ”Suspinele cele mai vechi, pe care le-am auzit”, cartea mea de balade, și sper să mă țină cerul în viață să mai abordez și alte proiecte care aduc parfum vechi. Măcar să le pun în manuscrise, macar să le termin pe toate, tot ce îmi propun. Să pot să fac aceasta... | |