| + . | emilian valeriu pal [26.Nov.18 09:06] |
| Un text, dn punctul meu de vedere, care are acelasi sens si daca-l citesti de la coadă la cap. Am admirat intotdeauna universul acesta al tau, în care separi tandretea de tot zgomotul lunmii si de manierismul liric in care cad cei mai multi dintre noi. | |
| + stea | Carmen Sorescu [26.Nov.18 17:09] |
| Cel mai mult îmi place pasul insesizabil de la real la ireal; ușurința cu care ai trecut de la copacul desenat la copacul care se unduie, ca și cum ai fi sărit puțin peste realitate să nu te uzi pe pantofi. E un poem care trebuie prins din zbor, aproape că ai căuta o explicație îi face rau. Per total, chiar dacă poemul nu are figuri de stil el în sine este o figură de stil, mi se pare o zbughitură în copilărie la masa de scrie unde poți face ce dorești. Stea. | |
| + metaforă! | Ottilia Ardeleanu [26.Nov.18 20:03] |
| ai ales cum se cuvine arborele ca legătură între ieri și mâine, subtilizând acele lucruri, atribute care marchează viața unui om. poem sensibil, un întreg liric creat în filigran! aprecieri, Dorin! | |
| + ca de la mâncător de frunze la mâncător de frunze... | serban georgescu [27.Nov.18 13:13] |
| citind mi s-a făcut o poftă cumplită de frunze uscate, puțin stropite, puțin înzăpezite ... deși mi se explicase deja că ea a plecat pentru că începuse să plece ... | |
| = ... | dorin cozan [28.Nov.18 12:17] |
| Mulțumesc! Ne simțim răsfățați! | |