| = Ca o plăcintă caldă | Alexandra Alb Tătar [01.Aug.17 13:57] |
| Un poem comprimat, dar care păstrează același conținut bogat în metafore ce caracterizează stilul poetului și aceleași acorduri reflexive; de data aceasta un poem solar, ca o plăcintă caldă - plin de imagini în care sunt surprinse ipostazele unei veri fierbinți ("vămi de vară", curgând în carne lavă"), ce poartă zâmbetul inocenței ("basme zboară", "neastâmpăr ca cel de fecioară"). În mănunchiul de versuri din final este strâns un mesaj profund - acela că lumina/claritatea se revarsă străbătând adâncurile, atingând esența ("spre miezul de tenebră de ne-abatem/ e rostul de lumină-nțelegând". Mi-au atras atenția în mod deosebit : "Spinări de soare raze duc", "prin aerul de aur basme zboară" și polaritatea din final "miez de tenebră"/"rost de lumină". Mi-ați indus o senzație minunată de caldură și plutire! | |
| = Alexandra, | Ștefan Petrea [02.Aug.17 07:52] |
| multă bucurie mi-a adus mesajul tău... Scriu în fiecare zi, nimeni nu comentează... :) Mulțumesc! | |
| = Oceanul - sonetist de primă-mână! | Alexandra Alb Tătar [02.Aug.17 15:30] |
| Mi-e teamă că eu am să vă mai aduc comentarii în subsolul poeziilor, pentru că, de când v-am descoperit în "Sintagma visului", vă consider un sonetist de primă-mână, nicidecum unul de mâna a treia, cum v-ați autocaracterizat, cu modestie... motivul pentru care nu sunteți atât de comentat este faptul că sunteți un scriitor deosebit de prodigios, realmente un ocean de lirism, încât criticii nu mai știu ce sonet să aleagă... :) | |