| + poemul | Ottilia Ardeleanu [25.Jun.17 13:13] |
| cu care m-am desfătat astăzi! are ceva înălțător, pur, de taină. însuși cuvântul năframă (mai ai aici și fuior!) este purtător de neam, tradiție, unicat, încât, dă-mi voie să te felicit pentru această năframă de poezie! (nu intru în detaliile fragile ale ei) | |
| + pe Portativul Tympului, o năframă (din Nostalgie, să fie!) | Ioan-Mircea Popovici [10.Dec.18 14:27] |
| Prietene din Țara Ploilor a florilor și-a pădurilor lunile iulie și august se anunță caniculare și secetoase de aceea te rog din când în când trimite câte-un nor călător să răcorească și să ude Peninsula RodadoR "Freamătă în sânge roua din cer, îți plouă în gânduri, până ecoul se pierde, înăbușit într-o lacrimă. De-aceea, nu mai e rost pentru strigăt, nici pentru chemare șoptită printre ritmuri trezite la viață. Totul există odată cu secunda aceasta pe care-o mută prezentul de pe-o notă pe alta, într-un portativ de mister." | |
| = Ottilia, domnule Popovici | George Pașa [02.Jul.17 18:45] |
| Vă mulțumesc frumos pentru impresii! Ottilia, de fapt, dincolo de lexicul textului, venit spontan și intuitiv, „năframa” aceea a timpului nu este ceva dorit. Poate de aici speranța (sau, poate, iluzia) că nu totul se va șterge odată cu timpul. Dacă detaliile par fragile, n-ai teamă, nu se sfărâmă așa ușor! Indiferent cum ar fi interpretată „materia” lor, doar aparent delicată. Glumesc, dar nu prea. Mă bucur că ai găsit ceva de remarcat. Domnule Popovici, RodadoR nu va suferi niciodată la intemperii. Fiindcă acolo este un magician, care, cu bagheta sa (magică, desigur), dă tonul ploilor. Și-o să plouă în gând sau, poate,-n cuvânt, însetații să strângă roua visului blând. Sau, poate, din cremene, izvorî-va o apă, curgând, în șuvoaie, peste lumea cea stearpă, să ajungă o vară, pustiul să-l ude, să-i fie de-ajuns omenirii zălude. | |