| + poemul acesta | Ottilia Ardeleanu [07.Mar.17 20:33] |
| e ca o schimbare de macaz, în sensul că povestea e la vedere, la exterior, nu pare să se petreacă în interiorul poetei care care dă prezentul pe trecut. cadrul pare unul palerian. gen viața pe un peron. amintirile pleacă la fluierul șefului de gară, dar trupul zăbovește pe peron. este foarte puternică ruperea asta din timpul propriu și măsurarea existenței într-un timp public, al oricui. tocmai aceasta-i drama: în ce timp, în al cui timp?! un poem cu o amprentă care merită felicitările mele! | |
| = un timp mai puțin intim | Cristina-Monica Moldoveanu [07.Mar.17 20:50] |
| Ruperea aceea este expresia unei dureri sau a unei tristeți, cred că în general așa se întîmplă. Mă bucur că ți-a plăcut poate poezia mea, seară frumoasă îți doresc. | |
| = Da | Manolescu Gorun [08.Mar.17 07:30] |
| Asta este cand dai drumu trairilor sa se aseze in matca lor fara nici un artificiu, ca si cand nu ar fi ale tale. Receptarea este directa. | |
| = ... | Cristina-Monica Moldoveanu [08.Mar.17 14:43] |
| Mulțumesc domnule Manolescu pentru receptarea poeziei mele. | |
| + printre punctele staționare | Ioan-Mircea Popovici [09.Mar.17 09:47] |
| Eram și eu prin gară în tren îmi plăcea să stau singur în compartiment nu lungesc așteptarea spun doar atât matematicește vorbind fără metaforă sau vreo exagerare "punctele de extrem se caută printre punctele staționare" motiv pentru care se vede că ești pe-un drum foarte bun acum... "Simțeam cum respirația mea ca fluturele afîna penele porumbeilor și netezea norii de furtună; îmi găseam mai întîi sufletul, și apoi genele tremurînd, între pieptul și aripa deschisă a păsării..." | |
| = domnule Ioan-Mircea | Cristina-Monica Moldoveanu [09.Mar.17 13:24] |
| Toate cele bune vă doresc în această zi de joi, sînt încîntată că ați citit și v-a plăcut poezia mea. | |
| = Iubirea creeaza o ambianta mirifica | razvan rachieriu [31.Mar.17 09:56] |
| Pri îndrăgostire, “tot ceea ce a fost gri”, tern și anodin “în lume”, se transformă în ceva “moale”, diafan, străveziu și sublim, căci iubirea creează o ambianță mirifică și magnifică, cu decoruri formate din erotism senzual, în care evoluează fascinația și dorința acută, iar prin dezîndrăgostire, timpul iubirii devine “timp public”. | |
| = Trenul și anotimpul!... | Culai Roman [08.Apr.17 00:54] |
| Oare ce anotimp îți trebuie pentru un "sfârșit" ? Probabil dacă l-ai ști, l-ai blestema! „Dacă o frunză refuză să cadă, refuză să se îngălbenească, ce poate sa facă copacul ei? Menirea ei a fost doar de o vară! Ce-i trebuie unei ierni, verdele, galbenul sau negrul unei frunze? Abia aștept să-mi lipesc palma de o frunză care a fost la început, mugure!!!” Pentru mulți dintre noi, gara și mai ales trenurile au rămas în sufletele noastre, minunate împrejurări de a crea legături. Unele se sfârșeau odată cu fluierul locomotivei, altele mai mergeau o vreme cu previzibile „schimbări de macaz”! Chiar dacă viața e un tren, rareori alegem același compartiment pentru tot drumul!... Mi-a plăcut cum scrii. Felicitări și succes! | |
| = ... | Cristina-Monica Moldoveanu [09.Apr.17 20:47] |
| domnilor Răzvan și Culai, vă mulțumesc pentru comentarea poeziei mele | |