| + de o | Ottilia Ardeleanu [02.Jan.15 16:35] |
| puritate extraordinară acest discurs pentru mama, pentru Flori, cea pe care "niște mâini o acoperă în fiecare noapte.", cea ale cărei lacrimi "s-au preschimbat în cercei fini de aur". o mamă care a trudit și pentru care rădăcinile - la propriu și la figurat - au cea mai mare importanță. casa de chirpici văruită are farmecul și sufletul ei. e bine că există și el, cel care "repară o bicicletă" și vede de ogradă. versuri sensibile și bine conturate în jurul celei/ celor dragi. delicat exprimate! | |
| = = multumesc pentru apreciere, Otilia Ardeleanu | Otilia Marculescu [02.Jan.15 22:33] |
| ma bucur ca ti-a placut si tie. cuvintele mi-au venit pur si simplu in cap, eu doar le-am scris. | |
| + Da | Gabriel Nicolae Mihăilă [02.Jan.15 20:48] |
| Un poem emoționant, proaspăt și curat ca o apă de munte. Îmi aduce aminte de o interpretare a Anastasiei Lazariuc a unei melodii numită "mamă". Discursul e o dovadă vie a frumuseții unui mod simplu de exprimare și prezentare. | |
| = multumesc Gabriel | Otilia Mărculescu [02.Jan.15 22:59] |
| apreciez ca te-ai oprit un timp si asupra acestei pagini si ma bucur ca ti-a placut. | |
| + Și invers! | marin badea [03.Jan.15 07:39] |
| Nu înțeleg de ce casa de chirpici, văruită în alb, trebuie proiectată în estul Cubei. Astfel de case sunt specifice oricărei zone rurale din România. Din Romanați, din Covurlui, până la Jijia etc. Și, în fapt, în cele din urmă autoarea vine și precizează exact spațiul: undeva în câmpia Olteniei. A duce o astfel de casă în estul Cubei, a o raporta la un astfel de spațiu, la o altă cultură, atât de diferită, e o nereușită. Nu văd de ce nu este așezată printre pir, printre pălămidă, printre bostani, printre candele luminând subțire. La o margine de sat, lângă cimitir, unde cei morți îi păzesc pe cei vii și invers. Iar termenul "horticultor" este mult prea... academic față de linia poemului, pare forțat, în spațiul rural, horticultor e inginerul de la asociația agricolă, ceilalți au grijă de grădini. Mâinile alea, eu așa văd, sunt cele care se întrec cu toanele Dumnezeului, împărțind apă printre straturi, în iulie, când pământul face riduri. Poemul nu trebuie abandonat, ci doar șlefuit. Are prospețime prin aparenta stângăcie a versurilor. Și las un semn tocmai că iese din obișnuit. | |
| = atât spun | Ioan Postolache-Doljești [03.Jan.15 09:55] |
| ferice de tine copil cu părinți că le poți bucura ultimile ninsori cu versurile tale. și ele sunt aur în cerceii cândva lacrimi. pentru tine bă bucur. cu mâhnirea orfanului,Ioan. | |
| = multumesc | Otilia Mărculescu [03.Jan.15 10:13] |
| Marin Badea. Cu estul Cubei legatura se face printr-un text mai vechi, acolo si casa de chirpici. Iar horticultor-chiar asa se spune acolo. Neasteptat,nu? | |
| = si tie Ioan | Otilia Mărculescu [03.Jan.15 10:13] |
| multumiri! | |
| = ... | valentin ionut [03.Jan.15 10:06] |
| un gest frumos, executarea este aprox. acceptabila, insa fara vreun alt merit. diatezele cand se povesteste astfel sunt ingrozitoare: "...are vesta....el are...are picioare...". "strigarea" animalelor este comica si prin alegerea taierii versurilor:"....găini/și/rațe." pianul ca piesa de mobila este o afirmatie neserioasa fiindca inseamna ca cineva care nu are pian nu poate sa asculte, sa se bucure de muzica (de pian); pentru ce ar spune autorul ca doamna nu apreciaza instrumentul? sa sublinieze simplitatea vietii la tara si sa presupunem complicatiile vietii (poetice)? acestea sunt evidente. numai bine! | |