| + da | Carmen Macelaru [03.Oct.14 18:37] |
| E ceea ce se cheamă poezie pură, un strat aurifer depus pe frunte, care iese din contextul nisipului. Da, trebuie să scriu ceva, deși e genul de poem căruia nu trebuie să-i zici nimic să nu-l deranjezi/ alterezi cumva. Prin urmare, imaginea din prima strofă cu această capacitatea paranormală pe care o are un om să vadă prin atâtea tavane e mirifică. Ce urmează, e foarte interesant, cei din cameră veniți, să zic, în vizită, ies, da, ies, să nu deranjeze acest fenomen foarte personal de a vedea prin cele șapte tavane cerul. Mi-a plăcut și apariția subită a branhiilor, ajutătoare la plutire& înot și lumânarea care pâlpâie în tine, e exact genul de figură de stil care interacționează frontal cu trupul. Stea. | |
| + . | Costin Tanasescu Stefanesti [03.Oct.14 22:14] |
| Un text bun, puternic și expresiv cu imagini clare percepute de pe o punte. Discursul observatorului între viață și moarte, apoi un flash de după moarte. Am empatizat pentru că autorul a fost în vână poetică și a reușit să fie succint și nimicitor(cu sens pozitiv). Aș elimina totuși redundantele visuri... Bun. | |
| = O opinie | marin badea [04.Oct.14 06:57] |
| Poemul, e o opinie, trebuie oarecum șlefuit, e păcat de emoția vie pe care o transmite. Începutul, primul vers nu mi se pare deloc promițător: când s-a întors pe spate în patul... De aici, în mod logic, înțeleg că a stat cu fața în jos sau cum? Iar interpretările pot fi oarecum nefericite. Cred că aici ar trebui insistat, în sensul că trebuie găsită o altă formă de exprimare, mai precisă. Apoi poemul devine extrem de expresiv, cu cerul văzut prin cele șapte tavane de deasupra și lumea lacustră, în fapt o mare de lacrimi. E un poem cu care rezonez, e un poem care ascunde toată nefericirea din noi. | |
| + cele șapte tavane de deasupra | Bot Eugen Iulian [04.Oct.14 09:14] |
| Întotdeauna am avut convingerea faptului că trăirea transpusă în vers, face ca un poem să prindă aripi. Mai ales atunci când trăirea în cauză ne lasă cicatrici pe suflet, ne marchează(ca să nu spun înfierează).Din aceste trăiri ia naștere poezia adevărată. Am rezonat în mod special cu imaginea celor 7 tavane de deasupra, cu cea a branhiilor, precum și cu cea a lumânării pâlpâiind în absența vântului interior și a celui de afară. Mă bucur că am avut ocazia să citesc acest text. P.S. Ștefan, cred că primul vers poate fi formulat altfel, se poate găsi și o formulă (sau formă de expresie) mai fericită, fără echivocuri. Eugen | |
| = ... | valentin ionut [04.Oct.14 10:30] |
| este o poezie bună. cred că ar fi fost de ajuns recomandarea sau numai stelele. amândouă, e ca și cum s ar acorda locul I și locul II aceluiași, ceea ce e absurd pentru că mereu sunt alții în spate (așa e convenția!). | |
| = ... | ștefan ciobanu [06.Oct.14 00:44] |
| pentru ca fata de acest poem am, cel putin acum, o legatura puternica, o sa il las asa o vreme sau doua. cu siguranta va mai fi slefuit. voua va multumesc pentru oprire si semnele lasate. de la galben la rosu. cu drag, | |