| = . | ștefan ciobanu [06.Sep.13 11:12] |
| prima strofa este destul de puternica, iar unda se simte bine. am recitit-o de mai multe ori inainte de a porni pe drumul oferit. in strofa a doua se muta prea usor, si fara concentrare, centrul de greutate de pe vantul ca un elastic pe oglindirea copilului prelungita in pietrele din care se intoarce lumina. luata separat, aceasta ultima imagine este buna si cred ca de aia ai pus strofa. strofa a treia mi se pare gratuita. incercuirea intunericului, putin greu de interiorizat, m-a facut sa-mi amintesc de incercuirea din ultima parte din stapanul inelelor despre final nu spun nimic, mai adaug doar ca pornind de la prima strofa, care are acea unda necesara sa ma tin apt pt lectura ce va urma, totul se dilueaza, se pierde, si ma lasa cu banuti pe inima | |
| = Stăpânul Chiselelor... | Vasile Munteanu [06.Sep.13 12:24] |
| multumesc, Ștefan, pentru semnul de lectură. așa o fi, nu pot contrazice nimănui propria viziune asupra morții si a vieții, nici măcar asupra lucrurilor cu adevărat mici; pentru că paradoxul unei astfel de atitudini ar fi - prin dorința necontrolabilă de a mă sustrage negației - o infinită afirmare (nu doar negrul generează nevedere...); așa că pur și simplu încerc să îmi descifrez mie ceea ce chiar eu văd și cum văd; las altora ce este al altora. toate cele bune. nb. când am ai pomenit de Stăpânul Inelelor, primul lucru ce mi-a venit în minte a fost următorul: "Crezu că vede-un Argument/ C-ar fi Sfinția-Sa:/ Privi iar și văzu că e/ Chiseaua cu Peltea./ Cu-așa necaz, își zise el,/ Nu ai ce mai spera!" (L. Carroll) | |
| = . | radu stefanescu [06.Sep.13 18:25] |
| din motive cu totul particulare, pare c-am înțeles un vers doar aș scoate (sfârșești lat) și n-aș pune nimic în loc și aș scrie "izbește" cu plăcerea inexplicabilă a lecturii | |
| = . | Costin TANASESCU [07.Sep.13 08:49] |
| Un text impresionant. Mai putin faza cu spaga, care in opinia mea compromite valoarea indubitabila a acestei scriituri. Strofa 2 de departe este incadrata in firesc(natural) si reprezinta miezul de otel, punctul forte, al acestei entitati poetice. | |
| + O poezie pe care | Ottilia Ardeleanu [07.Sep.13 10:57] |
| am recitit-o cu plăcere. Titlul este foarte nimerit. Demonstrează, cu linkul respectiv la context, puterea individului, a poetului de a ieși dintr-o situație aparent fără ieșire. El se descurcă fără vreun ajutor dinafară, fiindcă totul - și mai presus aceste forță și voință - vine din interior. Strofa a doua este în stare pură, și asta datorită acestor două cuvinte extraordinar împerecheate: „răutate pură”. Pentru Vasile Munteanu, chiar și răutatea se poate afla în stare pură, dincolo de ipocrizie și alte forme de manifestare. În lung și în lat, strofa a treia „te încercuiește” nu oricum, ci așa ca o „încăierare”, comparație care mă duce cu gândul la: nedeslușit, imperceptibil, imponderabil. Despre finiș, ce-aș putea să spun decât că este savuros. Una, că-l găsesc precum o imagine a lacului sub penelul lunii proiectată în ochi (sub acele forme rotunde, sclipitoare, suprapuse și numeroase), a doua, că emană o suplă ironie, acel duh care mie cel puțin îmi parvine din „a pune bani” față în față cu „a da șpagă”. Fapt pentru care nu mă pot abține să remarc. | |
| = 3x | Vasile Munteanu [07.Sep.13 15:50] |
| Stefan: explicabil... - "universul așteptărilor" e în mare parte "comun" [:)]; oricât n-ai [mai] crede tu, sunt întotdeauna onorat de prezența ta. Costin: ... explicabil: "puritanismul" [pudibonderia?], fie el [ea] și de natură poetică, nu m-a obsedat niciodată; nu am pe moment la îndemână o explicație care să satisfacă vreun criteriu estetic, dar [dacă-mi permiți analogia] îmi imaginez că orice înger, măcar atunci când e convins că nu-l vede nimeni, se scaprină [îngerește, fără doar și poate]... oriunde îl mănâncă ; desigur, aș putea elimina sau reformula - insă am optat pentru consonanță și pentru repetiție [din motive biblic-onomatopeice]; multumesc pentru semnul de lectură. mulțumesc și ție Otilia pentru generozitatea cuvintelor. | |