| = "mai minereule"... | silvia caloianu [11.Sep.05 07:39] |
| M-am cam lasat impresionata deosebit, pe aici: "Asculta ma drace si cara sacosa cea ieftina cu viata mea la drum lung! te plimba mai minereule mai aratosule te plimba ma cu sacosa pe drumul spre Domnul"... despre uitare? uneori, da, e o adresa gresita, uneori, dupa cum bine se stie - strict necesara. ca sa poti merge mai departe. de acord: foarte-foarte complicat... | |
| = Silistene, Silistene... | silvia caloianu [11.Sep.05 08:02] |
| fals. nu doar acele randuri - mentionate mai sus - m-au impresionat. chiar incitanta de tot mi se pare constiinta "insotitorului" tau de drum! asa si imi vine sa te intreb: "pe unde te mai poarta dracii, Silistene? parca mai ieri prezentai festivalul "Curierul Zilei" de la Pitesti, bucurandu-te, acolo, inaintea mea, de evoluarea unei tinere basarabence, carei i-a fost inmanat trofeul...". | |
| = antiuitare | serban georgescu [11.Sep.05 10:18] |
| "...unde este casa mea? o mansarda-n Purgatoriu ..." | |
| = "tin ascunsa viata...viata mea" | Dana Lucaci [11.Sep.05 10:42] |
| "mi/e tare dor de acasa soptesc sa nu ma auda mi/e dor zic eu plangand de teama de frica mare frica cea Mare ...(unde locuiesc Doamne? casa mea se mai pe unde se afla? adresa gresita este uitarea cea uneori de dinspre iubire" De dinspre iubirea cea simțită autentic nu vine niciodată uitarea, acasă ți-e acolo, dincolo de orice temere și orice îmmegrire, de orice amar. Ele ar putea rămâne, îmi vei spune, fiindcă iubirea nu e îndeajuns deseori. Și ti-aș aminti că ea, iubirea, are forma și fondul pe care noi i le dăm. Dar e atâta amărăciune în aceste rânduri de tine lăsate, incât cuvintele mele deja par venite din alte secole. Și totuși, mie îmi este bine acasă, de aceea poate reușesc să simt altfel neuitările și iubirile. "Uneori fiindca sunt ca si tine ca si ea tinerea de minte a lui Dumnezeu ma fac nestiutor de limba in care cresc flori copaci si vrabii cu de toatele la un loc in aceeasi limba" Incredibil și impresionant cum se armonizează trăirile tale de aici cu cele din popasul călătorului, deși scrise atât de departe, fără interferențe concrete, semn că avem uneori, noi oamneii tăcerilor, aceeași stare, fără cuvinte, fără a ne ști viețile. Ela | |