| + a inchide rotirile | nichita victoria [02.Oct.05 19:05] |
| singura este punctul final al poeziei, asa cum lemnul cioplit in patru este reductia ultima a lumii, asa cum plecand spre nemarginirea este forma finala a existentei, asa cum pamantul si apa se restrang in 12 cercuri (versuri) din ce in ce mai strans(e). frumos | |
| = umbra singurătății | Vasile Munteanu [11.Sep.05 01:39] |
| translucidul capătă valențele organicului; o simbioză a căii poartă pasul prin vadul sufletului, scindând căutarea între lumea ca fenomen si sine; orice îndepărtare dinspre furtună înspre furtună este o dialectică a regenerării izvoarelor vieții, a căror localizare cardinală este dată de lemn(ul de alun), ca un anotimp al zborului din care păsările au plecat. Cu drag, | |
| = popasurile voastre | Dana Lucaci [11.Sep.05 02:49] |
| Nia, tu ai privit în fântâna aceasta și ai descoperit cele douăsprezece ape izvorând, lemnul lumii, vântul vieții, nemărginirea existenței spiritului și îndeosebi fiecare formă a călătorului. Mulțumesc pentru cum ai înălțat privirea, acolo unde luminile au un clopot etern. Vasile, faină descoperire a sensului furtunii, cea dătătoare de izvoare de atâtea ori și îndeosebi mă lasă în surprindere lemnul de alun (esență dată de naștere)pe care ai văzut - cum oare, nu îmi răspunde - că l-am prins aici. te aștept cu drag mai departe, tu alături de călătorul cel cu luminile și umbrele. Ela | |
| = ... | silvia caloianu [11.Sep.05 07:19] |
| stiu ca voi provoca suparare (mai sper, sa nu...), dar poezia aceasta mi se pare una scrisa acum cateva zeci de ani. | |
| = Silvia | Dana Lucaci [11.Sep.05 09:03] |
| Nu, Silvia, fiindcă ai exprimat sincer și fin părerea, nu am de ce să mă supăr. Și atmosfera de când lumea din această poezie este totuși cu un rost, iar ea va fi valabilă și peste următoarele zeci de ani. Mulțumesc, voi scrie și poezii "de astăzi" și "de mâine", așa cum am mai făcut-o. Ela | |
| = singură...am obosit ascultând izvoarele între două furtuni | Erika (Eugenia) Keller [11.Sep.05 09:47] |
| Indiferent de evenimentele vietii, suntem propriile noastre flacari si propriile noastre refugii,întotdeuna în oameni va exista o singuratate...bântuită de "de vânturile toamnei", o singurătate a refugiului frumos descrisă de tine " a lemnul cioplit în patru ".Lăsăm călătorul in drumul lui contemplandu-i sărutul,..., si privim "întunericul pământului spre somnul veșnic" tot ce scrii ajunge la suflet...si cum spuneai cândva "a trai inseamna a avea sentimente ..." tu dărui simtire..dărui fericire...si indeplinesti suprema conditie a fericirii ACEEA DE A DARUI FERICIRE ( nu sunt adepta vorbelor mari e vorba de puterea de a simti a fiecaruia) | |
| = Erika | Dana Lucaci [11.Sep.05 10:33] |
| Omul își poartă singur lemnul cioplit în patru, iar "călătorul" îl veghează, uneori îi atinge fruntea, se "întrupează" în ceea ce ne înconjoară, stă la câte o răscruce. Mulțumesc pentru lumina din cuvinte. Ela | |
| = ela... | Ruxandra Moholea [11.Sep.05 17:44] |
| Poezia îmi pare că se strânge treptat ca un melc în cochilie până la acel "singură"."Umbra", "fântâna fără ape", "întunericul", "somnul veșnic", "tălpi dezvelite", "am obosit", "caut", "singură", totul pare un "popas" în interiorul propriei ființe. Călătorul ești tu. E umbra care stă între tine și "întunericul pământului". Mă bucur să te regăsesc la fel. A! Poezia este "de azi".Tocmai mi-am văzut și eu călătorul... | |
| = Ruxandra | Dana Lucaci [11.Sep.05 18:51] |
| În lumină sau umbră, dinspre fântână și izvoare, în cochilii de spirit, călător putem fi și noi, după sărutul primit pe frunte. Mulțumesc pentru că ți-ai ales această poezie astăzi. Ela | |
| = Lucian | Dana Lucaci [12.Sep.05 09:08] |
| Nu e o căutare a lemnului cioplit în patru, totți îl purtăm în noi, și nu este o fugă, ci un popas, fiindcă toți suntem călători și avem propria călăuză undeva. Mulțumesc pentru întrebări, e semn că aceste versuri au deschis drumuri. Ela | |
| = da | Ion Diviza [12.Sep.05 09:54] |
| Vad ca au despicat altii pana la mine firul/lemnul in patru, eu ma rezum doar la a-ti spune ca am citit si mi-a placut. E bine gandit si frumos exprimat. Cu drag, | |
| = Ela, | Daniela Pall [12.Sep.05 18:09] |
| Mi-a plăcut în mod deosebit modul în care au fost construite imaginile. Ca în cazul unei creații de artă plastică mesajul liric parvine printr-o suită de instantanee. Fîntîna- fără ape, vad odihnitor -tălpi dezvelite de drumuri, izvoarele - între două furtuni, lemnul despicat în patru, singură...Există o anumită gradație în toate acestea, un ritm interior, ca o curgere, ca o devenire... | |
| = Ion, Daniela - o zi după trecerea voastră | Dana Lucaci [13.Sep.05 13:20] |
| Ioanule, oricât s-ar diviza lemnul uneori, tot creucea de lumină rămâne de nedespicat vreodată. mulțumesc pentru popasul tău aici, călător neostenit printre cuvinte. Daniela, ai simțit foarte fin devenirea, trecerea gradată prin interioare în căutarea sensului. Mulțumesc mult pentru această privire de la răscrucea timpului. Drag vouă, Ela | |