= "de ce oare erau ziduri în acea conversație"? | Ottilia Ardeleanu [02.Feb.13 12:28] |
iată o întrebare relativ simplă, dar plină de mare încărcătură emoțională. ca întreg poemul, de altfel. Cristina, linia interioară, a unui suflet care vrea să țâșnească orecum o pasăre spre înaltul cerului, îți pune în valoare calitățile poetice. mi-a plăcut întreg textul acesta. apreciez evoluția ta. felicitări! Ottilia | |
+ ca un prunc,ca o vestala | Nache Mamier Angela [02.Feb.13 12:59] |
finete psihologica,un univers introvertit dar atât de complex,atât de percutant poemel au un timp al lor,strabat literatuara feminina a lumii ,selecteaza trairi,simboluri,mistere care o magnetizeaza si o hranesc... deloc demodata desi utilizeaza un limbaj simplu,fara exhibitionism... are calibrul unei sylvia plath,emily dickinson,edith sodergran...nu ma mai satur citind-o ,caci fiecare strofa contine un sâmbure de originalitate...de drama umana demna poem al asteptarii,al singuratatii ,al tacerii absolute,al unei poete singulare care are un drum atipic ,bate în pieptul poeziei cu pumnii strânsi într-un univers populat cu suma tuturor femeilor pamântului ... Texte de același autor Traduceri ale acestui text 0 Comentariile membrilor Anunță-mă pe email despre comentarii noi! print e-mail Vizionări: 40 . Audiența poezie [ ] - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - de Cristina-Monica Moldoveanu [cristina-monica ] 2013-02-02 | | tânăra fată plânge a întâlnit odată un bărbat nu s-a întâmplat nimic altceva decât că-și aranjase părul pentru el femeia în vârstă o privește grea în fotoliul ei curățindu-și ochelarii încet răspunde mai întâi fetei apoi audienței pereților gândește cea tânără de ce oare erau ziduri în acea conversație femeia în vărstă cumpănește cu atenție vorbele draga mea tu nu știi că orice bebeluș moare dacă nu plânge tânăra femeie privește în gol pare să se dizolve în zugrăveala albă mai ales pe linia dintre tavan și pereți de ce oare plânge cealaltă se întreabă ea e doar boala mea de ochi răspunde femeia în vârstă femeia singură pleacă sare peste două trepte deodată secretele ei rămân ca un prunc în poala altei femei | |
= singurătate și dialog | Cristina-Monica Moldoveanu [02.Feb.13 13:53] |
Mulțumesc Ottilia pentru felul în care punctezi partea mai reușită a poemului meu. Doamna Angela, mă bucură trecerea dvs. printre versurile mele. Aveți dreptate că aici am folosit un limbaj simplu, încercând în același timp să creez o umbră de mister în ce privește acest dialog. | |