| = Dupa | Valentin Irimia [03.Mar.12 12:09] |
| textul unui cantec al lui N. Alifantis: "Din tara de unde vin, Barbatii au nume de frunza si Trupuri de zei lucratori" "Acolo de unde vin exista o gramatica a zilei de munca" Se pare ca imaginea dedicarii muncii nu poate fi asociata decat cu un loc indepartat "de unde se vine" si aici unde s-a ajuns asta e perceputa ca ceva mirabil. Bineinteles ca am glumit. Mi-a placut mult cum descrii ca dupa ivirea diminetii nascuta in chinuri, facandu-se echiparea rapid cu "lumea" si apoi "pe-aci ti-e drumul" tot exista un ragaz intre ele pentru a citi carti ale chipurilor. Aceeasi traista pt toti - aceeasi luna pt vis. Citit cu placere Valentin | |
| = mulțumesc | Ottilia Ardeleanu [03.Mar.12 18:29] |
| pentru trecere și pentru comentariu. Ottilia Ardeleanu | |
| = "Niște îngeri de cuvinte" ne visează cu minuni în zi! | Maria Elena Chindea [06.Mar.12 00:39] |
Mie mi se pare că transmite un mesaj mai profund decât cred (poate mă-nșel) că a perceput Valentin! Eu o percep (poezia) ca pe un crochiu discret al acceptărilor și neacceptărilor (oameni, situații) noastre, chiar al înstrăinărilor! Acel "în rest nu ne știam" - mi se pare emblematic! Că suntem "cărți ale chipurilor" numai în anumite momente, între îmbrăcatul lumii și o fugă ("pe-aci ție drumul")... Ceva între familiarul care ne îmbrățișează și înstrăirea care ne îndepărtează și de noi și de lume. Sau poate doar mi se par mie, mai multe sensuri decât ai vrut tu să dai! Oricum, mi-a plăcut! Cu drag, Maria | |
| = Maria, | Ottilia Ardeleanu [06.Mar.12 18:20] |
| mă bucur atunci când versurile imprimă și o altfel de interpretare pentru că lectorul poate intui și vorbi despre ceea ce simte el că înseamnă acel text, își poate valorifica propria imaginație și propria lume privindu-se în textul autorului ca într-o oglindă. astfel, poezia lecturată - poezia autorului devine cumva o altă poezie - poezia lectorului, căpătând un sens nou mai mult sau mai puțin aproape de original. o poezie care se pliază pe dezideratele cititorului. în asta constă, însă, farmecul unui text, să răscolească, să trezească, să amețească, să miște... să se regăsească într-o altă ființă, în fiecare altă ființă. consider că nu trebuie să avem pretenția ca cititorul „să ne traducă” textul, în mod precis dacă se poate, mi se pare eronat. absurd chiar. dimpotrivă, imaginația lui trebuie lăsată să se manifeste, ea însăși determinând un act de creație. cel puțin acesta este simțământul meu, nu e musai ca alții să gândească ca mine. așa văd eu relația autor-cititor. am cea mai mare satisfacție când în pagina mea găsesc interpretări frumoase, particulare. îți mulțumesc mult, Maria. Ottilia | |
| = ...singura "aproximatie" | marinescu filip [18.Apr.12 20:08] |
| un sentiment misterios, tainic, aproape blagian, de "apropiere/departare", cu toata stiinta despre celalalt a "gramaticii, a chinului, traistei, etc" visele cu ingeri de cuvinte raman singura "aproximatie". De remarcat si imposibilitatea metafizica de descifrare a "chipului" persoanei, cu reverberatii iconice. M. | |
| = poate pentru că | Ottilia Ardeleanu [18.Apr.12 23:25] |
| "acolo de unde vin" își poartă veșnicia "niște îngeri de cuvinte"! mulțumesc, M., foarte mult. Ottilia Ardeleanu | |