| = Dor de ducă | Elena Marcu [09.Feb.12 11:31] |
| Experiențele ca a ta mie mi-au devenit în ultimii ani aproape sporturi extreme:), deși a fost odată ca niciodată când toate astea erau bucurii infinite la care nu pregetam nici o secundiță.:) Așa că acum am toată admirația pentru cei care se mai încumetă pe munți prin zăpadă. Citind textul, am retrăit cu voi senzația împăcării de sine, care mi-a fost cea mai prețioasă în “aventurile montagnarde". Textul îmi pare totuși prea cuminte, prea cumpătat.:) Dar plăcut. | |
| + ... | Silvia Bitere [10.Dec.18 14:27] |
| mie mi-a plăcut foarte mult această cumințenie a textului, felul cum ai reușit să transmiți și cititorului emoția și bucuria infinită a sufletului contopit cu natura dar mai ales cu divinul. am trăit aievea visul alături de prietenii tăi, de drumeții tăi, amintindu-mi cu inima plină de împlinire atunci când întrebată fiind de cineva, cum de ai reușit cu copila ta (7 ani astă vară, ce-i drept - deci nu zăpadă ca aci, la tine, în Făgăraș)să faci Jepii Mici până la Caraiman (5-6 ore), și nu am știut să redau sublimul și împlinirea sufletului și a sentimentului care se năștea în fiecare clipă cu adrenalina,la pas urcând atât de vertical... nu am putut să-i împărtășesc din marile mele bucurii simple, acele bucurii divine pe care le iei așa cum sunt, ca un dat, ca o valoare infinită a faptului că ești, că exiști, că în momentul acela ești și nu ești al tău dar cu toate astea, paradoxal, în acele clipe de beatitudine ești NUMAI AL TÃU și nimic nu te sperie, știi doar că POȚI și nu poți explica, TREBUIE SÃ MERGI PÂNÃ LA CAPÃT. Totuși, întrebată fiind de altcineva, cum m-am simțit "am răspuns printr-un răspuns" (parafraza la mine)din Nichita Stanescu. întrebat fiind acesta cum se simte să știe că este un mare poet care cunoaște gloria în viață ca și poet în viață, iată cateva parghii verbale: Vă simțiți glorios? Nu a răspuns. Nu putem spune despre Shakespeare - Gloriosul Shakespeare sau Gloriosul Dante. Nu? Cum sună? i-a răspuns N.Stanescu celui care lua interviul. Glorios poate fi Spartacus, un gimnast de renume... Eu am răspuns așa prietenei mele: Mă simt glorioasă, apoi i-am zis și ei ce ți-am zis și ție aici. Prin urmare, dă-mi voie, te voi numi Gloriosul Șerban Georgescu?!?! desigur,și pe amicii tăi, Andrei, Gabi și de ce nu și pe Nea Petre care v-a servit cu ciorbițele acelea calde. Încep să te văd și eu într-o altă lumină. Tocmai ce am ieșit din catastif. Cu drag de tot ce am citit aici și mi-a trezit amintiri valoroase (căci kla mine valoarea nu se estimează în bani, ci spiritual - dar este o altă discuție)las și eu o steluță - nu că te-ar încălzi, dar este o scriitură frumoasă, scrisă din suflet și care merită să fie citită. Aaaaa și bine scrisă. p.s. eu scriu din 2006 (cu veniri-plecări-reveniri destule) pe site și este anul meu norocos, se pare, în care am fost decorată cu distincția de a oferi stele. Sunt, cum s-ar zice, în perioada mea de probă... dar oricum, mă bucur așa ca din senin. f.p.s felicit tot grupul de curajoși și succes în alte "cuceriri masive". cele bune, s.b. | |
| = multumesc | serban georgescu [09.Feb.12 14:24] |
| multumesc mult pentru aprecieri si pentru caldura. prinde bine mai ales pe vremurile astea :) | |
| = echilibru | Adrian A. Agheorghesei [09.Feb.12 16:02] |
| De admirat felul în care combini jurnalul de călătorie cu literatura. Imaginea, experiența nouă, de ce nu - revelația, bucuria etc le îmbini plăcut pe cronologia brută; plăcuit, firesc, fără exces de metaforă. Aceeași senzație mi-a lăsat-o și "Cu bicicleta la Troia". | |
| = salut | serban georgescu [09.Feb.12 17:21] |
| Adrian, sa traiesti sa infloresti Da, ma bucur ca textul ti-a lasat impresia de echilibru. Eu il tot caut si-l caut si degeaba-l caut, ca tot de unde am plecat ajung. In fine, impresia conteaza. Salut | |