| = "de aceea gerul nu ma sperie" | Anca Roshu [01.Feb.12 06:14] |
| vasile, ori iti schimbi tu stilul, si scrii din ce in ce mai bine, ori ma maturieze eu, si vad altfel lucrurile... si poeziile...:D concluzia, indiferent de care-i premisa corecta de la care pornim, e una singura: iti reusesc superpoezii, expresive, frumos curgatoare (mai ceva ca ozana... :)) si din genul ala care raman in mintea cititorului mult dupa ce le-a citit. tot textul imi pare grozav, dar finalul asta: 'și odihnindu-și păsările nemigratoare la mine în poală trosnesc înaintea albei adormiri' chiar e de nota 10 cu steluta. :) felicitari! | |
| = tot ce pot să spun | Vasile Munteanu [01.Feb.12 08:02] |
scriu la fel de inconstant ca întotdeauna; iar asta nu poate decât să mă bucure; poate nu la fel de des și nici la fel de intens ca în adolescență, dar flacăra nu s-a stins; dacă aș constata că scriu "poezie mecanică", aș renunța. mulțumesc și aici pentru lectură și pentru semnul despre. | |
| = gînd peste timp | Ioan Postolache-Doljești [01.Feb.12 11:36] |
| poem existențial care te unge pe suflet. vor avea răbdare să dea gaură în diamant? vor înțelege dangătele dinaintea căderii? neavînd un tablou greu de culoare mă înfășor într-o xilogravură. materialiști și pragmatici n-u desfăcut coconul să vadă libelula ce-an fost cu irizații pe aripi în zbor tremurat sau săgetat și zis-au: o gînganie suptă,căzută din pînza de paianjen a timpului liric punct cu stimă,ioan | |
| = . | Vasile Munteanu [01.Feb.12 18:08] |
mulțumesc, domnule Ioan, pentru lectură și pentru semnul despre; mă tem că, datorită dimensiunii, răbdare se va găsi, dar rostul găuririi va fi fost uitat pe drum | |