| = ironia | Adrian Firica [29.Jan.12 04:30] |
| Există o ironie (poate o fi numai aceea a succesiunii și a soartei existențiale!) epistemică a faptului că Aristotel a transfocat platonismul în reguli logice elementare, care la rândul lor erau socratice? Întreb, nu dau cu parul! Aci-ncalc regula, nu am cartea lui Borges la-ndemână, ca să pot cita, dar el are o nuvelă în care istorisește întoarcerea unei femele la originile sale: o aristocrată britanică, aflată prin Argentina, devine… adică re-devine femelă originară. Punct. Despre nostalgie nu văd pe unde ar mai fi loc de discuție. O, da… Nu-i aiurea dacă spun că Ulise nu-i subiectul unei ironii. Nu-i nici subiectul unei ironii a soartei – printre altele, pe noi, subiectivitatea ne omoară chiar atunci când vine vorba despre „subiectivitate”! Ulise nu este altceva decât un vector inițiatic în toată tărășenia comparatisticii existențiale. Ulise este prototipul conservatorului atributelor esențiale umane. Bănănăie prin tot soiul de alternative, numai că ajunge ACASÃ, adică acolo de unde plecase. Nu ignorați faptul că era inteligent, mai inteligent decât toți argonauții! | |
| = logica elementară? | Manolescu Gorun [29.Jan.12 18:56] |
| „Există o ironie (poate o fi numai aceea a succesiunii și a soartei existențiale!) epistemică a faptului că Aristotel a transfocat platonismul în reguli logice elementare, care la rândul lor erau socratice?” Uite, dom’le, că la asta nu m-am gândit. Și nici alții mult mai deștepți ca mine. Noroc, pe bune, cu Firică pe care-l salut. Dacă preopinenții lui Socrate din „dialoguri” ar fi fost suficient de isteți (nu știu dacă cuvântul e cel mai potrivit, dar altul nu găsesc acum) l-ar fi luat ei peste picior pe Socrate (mai puțin, poate, pe Platon care nu s-a rezumat numai la „regulile (alea) logice elementare”). Și nu ar mai fi trecut, în mod ironic, atâta timp până când Gödel, de exemplu, să dea peste cap adevărul logic aruncându-l în „indecidabilitate” . De altfel, dacă țin bine minte (mi-e greu acum să verific dacă lucru acesta s-a întâmplat în „Apărarera lui Socrate”) chiar zisul Socrate, după ce își ia porția de cucută, lasă dracului orice „regulă logică elementară” și apelează la mituri în care dispare bine mersi. Ce-o fi găsit pe-acolo, nu ni se spune. Pen’că, pe vremea aia, nu existau experiențe la limită de „viață după moarte”. | |
| = of și auleu! | Adrian Firica [29.Jan.12 19:15] |
| e bine că am ajuns să ne înțelegem... prin semne. mai sunt niște comentarii, dar sunt băgate pe la off topic. într-unul dintre ele făceam o trimitere la Tullio de Mauro, însă văd că problema „distribuției” sensului și a semnificației scandalizează și deranjează groaznic. | |
| = Tullio de Mauro | Manolescu Gorun [30.Jan.12 11:28] |
| Pentru că veni vorba de Tullio de Mauro: iată cele trei variante ale paradoxului incomunicabilității, variante la care au ajuns, independent, Wittgenstein, Saussure și Croce, puse în evidență de Tullio de Mauro (tradus la ed. Științifică și Enciclopedică, 1978) - cu scuzele de rigoare că acum nu am cartea în față și iau citatul din alt text al meu. (a) Înțelegerea unei propoziții, presupune înțelegerea numelor care o compun; dar înțelegerea numelor presupune înțelegerea, dinainte, a propoziției care este compusă din aceste nume. Altfel spus: înțelegem o propoziție doar în măsura în care, în ultimă instanță, am înțeles-o deja (Wittgenstein); (b) o variație, oricât de mică, în patrimoniul lexical (privit ca sistem: entități plus relații) a doi indivizi - și astfel de variații sunt destul de mari și frecvente - duce la concluzia că doi indivizi vorbesc totdeauna limbi diferite deoarece, cu excepția unei suprapuneri totale a celor două patrimoniuri lexicale personale, chiar și cuvinte care par comune, grație asemănării fonice sau a aproprierii de denotații sunt, în realitate, cuvinte cu semnificație diferită, introduse fiind de relații care nu coincid (Saussure); (c) orice propoziție este perfect semnificabilă prin aderarea ei univocă, impenetrabilă și, de aceea, incontestabilă la conținutul său. Prin aceasta, însă, orice expresie se situează într-o singurătate astrală. Omul vorbește perfect, dar vorbirea sa nu are nici o umbră de înțelegere în ceilalți oameni, în măsura în care înțelegerea comportă reconstituirea, pe baza unor forme lingvistice, a unui conținut de gândire (Croce). * Mai adaug și eu ceva: ce vreți ironie nai mare decât următoarele consecințele extreme ale ''paradoxului incomunicabilității'', apărut ca rezultat al ruperii aproape complete a formelor lingvistice de tot ceea ce știm și percepem despre cel ce le utilizează. Iar acestea sunt: fie negarea sistemului limbii, deoarece nu ar exista forme ce ar putea să alterneze în același punct al structurii, ci ar exista doar diferite structuri de propoziții irepetabile, fie o integrare maximă a tuturor vorbitorilor într-un sistem în care ideolectele sau limbile individuale coincid perfect, condiție în care, prin realizarea unui efort minim de memorare se ajunge la un singur cuvânt; soluție de tip ''Eugen Ionesco'' în care toată lumea posedă, cunoaște și folosește un unic fonem sau cuvânt, indiferent de situație. Și, contextualizând (că tot e la modă termenul), ironia exponențială o reprezintă actual “filosofie analitică”, care are în centru (de-a binelea «descentrat» în stil PoMo) “analitica limbajului” prin care se are pretenția «descoperirii» structurilor adânci ale «gândirii» care se află în spatele vorbirii. Iar Jerry Fodor – inclusiv Chalmers, un fel de Papă pe domeniul «Conștiinței» prost înțeleasă – postulează ambii, nici mai mult nici mai puțin, că între structurile limbii și cele ale gândirii există un izomorfism. În fine, cei care au început să-l ia în brațe pe Wittgenstein II (cel din “Cercetări..” și nu cel din “Tractatus…”), tot în cadrul „filosofiei analitice”, habar n-au despre ce e vorba, pen’că, nu-i așa “înțelegem …[ceva] doar în măsura în care, în ultimă instanță, [l-]am înțeles déjà”, lucru pe care ei nu-l înțeleg. . | |
| = Corectie | Manolescu Gorun [30.Jan.12 14:38] |
| [reprezintă actual “filosofie analitică”] se va citi: [reprezintă actuala “filosofie analitică”] | |