| = adriana | Anca Roshu [29.Dec.11 05:26] |
| pentru mirosul ala de adevar si secunda data la maxim (grozava gaselnita poetica, serios!), pentru chemarea linistita ca a unui unchi si pentru (desi mult uzitata, parca la fel de noua si atragatoare, cel putin, pentru mine) sorbitul de catre oblinda, ma simt obligata sa las un semn al trecerii mele pe aici. daca as avea niste stelute la purtator, as pune macar una aci... da' cum nu-s, si nici nu cred ca pe tine te-ar mai putea impresiona o lumina galbena/usor rosiatica, da-mi voie sa-ti spun ca Poezia aceasta (da, da, e cu P mare) mi-a facut dimineata/noaptea (ce-o fi la ora asta) mai frumoasa! multumesc. o singura mentiune de final, usor nepozitiva: cele doua versuri din ultima strofa mie mi se par in plus. nu ajuta poezia, n-o construieste mai bine si nici nu-mi pare c-ar incheia-o fericit, ba chiar dimpotriva. pentru mine, poezia se termina in secunda in care oglinda v-a absorbit. lasa-ne pe noi cititorii, sau macar pe mine, sa imi imaginez in ce fel a facut asta... incantata de versurile tale, ada_li! as always! :) | |
| = Să nu-ți fie cu bănat | marian vasile [29.Dec.11 07:39] |
| Dar poezia (aceasta) suferă sub condeiul tău de prea multă limpezime, sterilitate; e ca o curvă care ți se dă direct dezbrăcată, dezgustată, circumcisă. Mă simt în această poezie ca biletul în mâna unui prost care se întreabă (biletul, nu prostul) ce caută în mâna lui. Defrișată de vreun sens, această poezie defrișează. Adică naște sterilitate. Ecce: a) “dacă n-am mai fi așa grăbiți”, absolut clișeu – graba existențială poate fi semnificată infinit mai bine decât așa-ul ăla din “dacă n-am mai fi AȘA grăbiți”, b) Adevărul care te cheamă ca un unchi e o construcție care efectiv te face să îți construiești o părere proastă despre poezie (de ce o fi pus autorul “unchi” și nu tată, mamă, frate, soră, vecin, mătușa Tamara, Elodia, PP, Pepe, Zorro, Moromete, Bercea etc)???? c) Versul 4 suferă de dublă legare: cine e închis, adevărul sau unchiul? d) “să îi tremură buzele”, hai lasă-mă-n pace, mai ești și autor care dai steluțe… e) Despre S2 nu zic nimic, vorbește ea de la sine. De aceea o citez, cu rugămintea de a o citi și tu încă o dată și, onest, să-ți spui dacă nu e versul unei fetițe care începe-a intra în adolescență, care și-a descoperit ieri sexualitatea masturbându-se pentru prima oară (oricum paralela pe care o fac: privire în oglindă-masturbare e prea generoasă): “dacă am îndrăzni să ne privim în oglindă până când oglinda ne-ar sorbi ca pe o picătură de rouă”. PS Si ce caut eu, biletul, în mâna ta, prostule? | |
| = surpriza matinală | Adriana Lisandru [29.Dec.11 09:32] |
| Anca, dacă aceste cuvinte au adus cuiva o singură clipă de bucurie, dacă cititorul s-a oprit din drum, înseamnă că și-a făcut datoria. ultimele versuri nu sunt ale mele (de fapt, nimic din ce e scris aici nu-i „al meu”). sunt simboluri. vechi și „uzitate”, da, de mii de ani. dacă le-aș tăia (dintr-un asemenea text), ar fi același lucru cu auromutilarea. Marian Vasile, dacă te ajută să te simți mai bine, te rog, nu numi asta „poezie”. :) și, cum spuneam sub o alt text de-al meu, nici pe mine nu mă numiți „poetă”. limpezirea nu e niciodată în plus. dacă suferă, suferă doar din cauza neobișnuinței sau dezobișnuinței noastre de a o tolera. vă mulțumesc pentru aceste comentarii, sincer vă spun că nu mă așteptam la ele. | |
| = aaa... era să uit | Adriana Lisandru [29.Dec.11 09:34] |
| de ce unchi? cam asta a ajuns adevărul. o rudă mai îndepărtată, care ne plictisește, ne irită, dar de a cărei moștenire avem, fir-ar să fie, nevoie! | |
| = erate | Adriana Lisandru [29.Dec.11 12:16] |
| *automutilare *un alt text scuze. | |