| + Nu de Doilei, ci în valută forte! | Adriana Lisandru [23.Dec.11 18:50] |
| O proză excelentă, desfășurându-se pas cu pas, tacticos, fără opintiri ori teribilisme, până la hohotul de râs din final. Personaje interesante, cred eu, nu doar pentru noi, cei care am parcurs, târâș-grăpiș, cărările „Epocii de Aur”, ci și pentru mai tinerii dornici să afle ce se ascundea sub adevărul învelit în staniol strălucitor. Cum e o proză lungă și pe unii cititori asta i-ar putea descuraja, aduc aici un fragment (care mi-a amintit, prin ironie și jovialitate, de I.D.Sîrbu și-a sa „Adio, Europa”). „Chiar și acum, după un sfert de veac, inima profesorului se umplu de căldură. Fără să pună la îndoială mijloacele de constrângere ale securității, profesorul se gândi nu la propunere ci la cum ar fi arătat viața lui dacă femeia nu l-ar fi părăsit. Fiindcă o iubise enorm. Smeura, că așa o chema pe fosta soție, era de o sensibilitate aparte. Înaltă, subțire și cu un păr negru ce i se revărsa pe spate până mai jos de talie, înfiora orice bărbat pe lângă care trecea. Ochii verzi și limpezi și buzele cărnoase, veneau să completeze întregul angelic. Cum putea el, profesorul Doilei să-i reziste?! Când a îndrăznit s-o invite la un ceai, inima îi bătea cât să-i spargă pieptul. Și ea, frumoasa-frumoaselor a acceptat... Din acel moment profesorul a știut că ea e sortita și fata, copleșită de atâta dragoste, a spus da și cererii în căsătorie, la nici două luni de la primul ceai. Primul incident s-a produs chiar la primărie, în ziua cununiei, când ofițerul stării civile a început oficierea. ”Cetățene Doilei Iancu o iei în căsătorie pe cetățeana Brânză Smeura? ” a rostit ofițerul stării civile întrebarea standard. Atunci asistența a zâmbit. Dar când ofițerul le-a înmânat certificatul de căsătorie și a atenționat-o pe proaspăt-căsătorită cu privire la obligativitatea schimbării buletinului de identitate ”Cetățeană Doilei Smeura... ” asistența a izbucnit în râs. În ochii tinerei doamne Doilei a apărut o lacrimă. O primă lacrimă. De atunci, încă studentă fiind, doamna Doilei a avut de îndurat glumele colegilor, profesorilor și ale tuturor celor cărora trebuia să se prezinte: Doilei Smeura. Bășcălioșii nu scăpau ocazia și când o vedeau apărând unul întreba ”Cât costă? ” iar ceilalți răspundeau în cor ”Doilei Smeura”. Fire cu adevărat sensibilă, după ce că purtase povara numelui de ”Brânză” acum îi era sortit un altul, de o mai nefirească asociere. Povară fusese și pentru profesor numele de Doilei care încă de copil era hotărât ca la căsătorie să ia numele soției, dar oportunitatea de a deveni profesorul Brânză nu l-a încântat deloc. Căsătoria lor a durat exact șase luni. Au semnat actele de divorț fără mare tam-tam și s-au despărțit. Atunci profesorul l-a adoptat pe Rex. Securistul începu să bată nervos din picior, ca un lăutar. Amintirile profesorului se spulberară deîndată. - Nu, mulțumesc! spuse el sec și ieși din biroul secretarului de partid.” Domnule Cirstea, felicitări și mulțumirile mele pentru această proză savuroasă! | |
| = Lecția | Adrian Munteanu [23.Dec.11 20:05] |
| Chiar dacă a trecut ceva timp de atunci, poate chiar o generație, nu e ușor să privești o epocă de constrângeri morale ca aceea de dinainte de, cu detașare și umor lucid. Tonul abordat, știința gestului semnificativ, revelator, îmbinarea dintre maniere diferite de a realiza comicul social, transformă proza aceasta într-o lecție de istorie și de adevăr. Da, este o manieră corectă, nuanțată și expresivă de a privi o epocă și toată galeria de personaje cu mărginiri comportamentale care au populat-o. | |
| = Mulțumiri celor care au lăsat un semn de trecere! | Cirstea Nicolae [24.Dec.11 12:14] |
| Vă mulțumesc pentru frumoasele cuvinte cu care m-ați răsplătit. Înțeleg că a meritat parcurgerea unui text ceva mai lung, care, cu adevărat pe unii îi alungă. "Nota 10" se vrea a fi prima nuvelă din Ciclul "Amintiri din comunism". A doua e "Tony Moro", lucrare deja postată. La a treia lucrez încă. Visul meu e ca volumul să cuprindă minim 8 nuvele, toate scrise în același registru, ușor amuzant, ironic, dar fără patos revanșard. Așa cum Sven Hassel a reușit să-și construiască umoul pe ororile războiului, sper să reușesc și eu să reflect și părțile amuzante din perioada grea a dictaturii, printre altele, perioadă a tinereții unora dintre noi. Dacă mai multor cititori ca dvs. le va plăcea, e posibil să placă și unei edituri... Crăciun bun și spor la fericire tuturor! | |
| = Ecce homo! | Stefan Doru Dancus [30.Dec.11 15:56] |
| De multă vreme n-am mai citit ceva așa de savuros. Lectura te prinde imediat, te acaparează. Și se mai întreabă unii prin sondaje care e starea prozei! Ecce homo! | |