| = iubirea e mai tare decât moartea... | Teodor Dume [03.Dec.11 19:19] |
| am citit cu interes acest text și nu pot decât să apreciez și să mă bucur că am trecut pe aici. multă stimă, | |
| = calin | Anca Roshu [03.Dec.11 20:22] |
| sa stii ca finalul povestii tale sf m-a lasat cu lacrimi in ochi... da, iubirea e mai tare ca moartea, e-adevarat... m-am regasit si in aldan, si in sophie... e un text minunat! singurul lucru care-i lipseste (si nu din cauza unei ingestii exagerate de romance american sau nu) este un happy end... sigur, toata povestea ar fi curs altfel asa, dar... inteleg si cred c-as fi ales si eu cele 6 ore, ca si aldan, dar, daca tot e o proza sf, nu se putea sa fi avansat medicina aia nenorocita mai mult incat sa fi primit mai mult decat cele 6 ore?! intrebare retorica, desigur... mi-a facut mare placere sa te citesc iar! (p.s. ai niste typo la noi noute si somptuasa...) | |
| = Uite... goana după împlinirea viselor declanșează uneori lucruri ireparabile | Călin Sămărghițan [03.Dec.11 21:19] |
| Dle Teodor, trecerile mele pe-aici ar trebui să fie mai mult umbre, dar sunt bucuros să vă regăsesc în pagină și că povestioara a trezit interes. Anca, textul are o poveste ceva mai lungă. Inițial avea un fel de final pe care mulți l-au interpretat ca fiind fericit, dar am renunțat la el pentru ca să nu estompeze accentele pe care le-am urmărit și le-am dorit doar insinuate. Era mai demult un serial cu episoade cu final la alegere... Stilistic, nu mi se pare o găselniță bună, dar am să postez mai jos sfârșitul pe care l-am decupat. Că e fericit, că e un pseudo-surogat siropos, las cititorul să decidă. "Bun de tipar" e varianta de mai sus. Așadar, finalul: "Zile și zile la rând, ce se făcuseră săptămâni, sufletul ei rămăsese arena luptei dintre mii și mii de sentimente contrarii. Să pătrundă cu gândul alambicatele rațiuni ale celor trăite, nu însemna decât o epuizare psihică imposibil de alungat. Împlinirea a ceea ce visase întotdeauna, era umbrită de remușcarea că declanșase ceva ireparabil, dar, pe de altă parte, tristețea sfâșietoare, care o învăluia uneori, era străluminată de neasemuitul dar pe care-l primise. Un dar de care era din ce în ce mai sigură, pe care-l binecuvânta cu voce stinsă în fiecare zi, un dar pe care-l simțea cum crește în pântecul ei." Mm? | |
| = ceva mai bine | Anca Roshu [03.Dec.11 22:43] |
| decat varianta 'buna de tipar' pe care ai postat-o... evident, dupa gusturile mele 'siropoase', ea trebuie sa ramana si cu el, sufletul pereche, si cu fructul dragostei lor... dar tu, bineinteles, fiind un 'realisto-pesimist' convins, nu puteai sa scrii asa... anyway, varianta din comentariu e muuuult mai buna! :) lasand gluma la o parte, povestea chiar mi-a placut! | |
| = Sado-veanu | Călin Sămărghițan [03.Dec.11 23:29] |
| Hehe, habar n-ai ce biutiful mă-mbrac io cu eticheta aia! Și-mi pun și pălărie! Cineva mă sună la proza de dinainte, aia cu noiembrie, și-mi zice: "foarte fain, când vreau să mă 'binedispun' acum știu, îl citesc pe Sămărghițan!" Savuros! Altcineva zice bă, tu ești ăl mai optimist dintre toți pesimiștii. Sau invers, nu mai știu. De acord, varianta suprimată e mai digerabilă, dar nu voiam să aburesc mesajul. Și să-l pleznesc pe cititor îmi face o rrrreală plăcere. No gata, c-am intrat în offside și am debitat cât pentru o lună! | |