| = timbru | Ottilia Ardeleanu [27.Nov.11 11:17] |
| grav, o simfonie patetică descriind, geografic, simțămintele de disperare, de absență, de neputință, de incertitudine... legături de aproape până departe, poetic înnodate - ca să țină! dezolarea ajunge la paroxism dacă mă bazez pe această frază: "viața mi se pare o ciornă uriașă plină de trăiri incerte, împlinite numai pe jumătate, plină de nesiguranțe, de ezitări, de greșeli." și reluată în: "să trec pe curat adevărata viață, aseptică, cea care nu poate fi trăită"! mă întreb cât poate duce eul uman din toate acestea. textul este deosebit. și mă pune pe gânduri. Ottilia Ardeleanu | |
| = *** | Paul Gabriel Sandu [27.Nov.11 11:59] |
| Multumesc, Ottilia, pentru cuvintele tale si ma bucur vazand ca ceva din durerea si din neputinta si din frustrarea mea a inflorit frumos | |
| = hm | cezara răducu [27.Nov.11 12:18] |
| ceea ce am citit aici este o confirmare(a câta...???)a ceea ce am aflat de la fascinantul emil brumaru:poezia se scrie dintr-o mare absență.restul, e doar durere frustă cu plăcerea lecturii, rara | |
| = geografia disperării | ioana negoescu [27.Nov.11 12:25] |
| un poem pe gustul meu ca formă și ca mesaj. durerea e mai mare decât poemul, se vede. știu că întotdeauna viața bate filmul sau , mă rog, poemul. totuși este un text reușit, care concentrează și derulează în același timp. aș fi lăsat epicul să lucreze în cititor, fără să-i mai aduc precizări, gânduri și concluzii despre viață. nu spun că ar fi fost mai bine, doar că eu așa aș fi făcut. oricum, textul m-a atins prin acest fragment: "tu o să poți ajunge foarte departe, până acolo unde nici măcar gheara disperării mele n-o să te poată ajunge, până acolo unde o să fiu forțat să-ți spune ea ca să mă mai pot gândi la tine, ca să mai pot iubi până la tine. " i. | |
| = Viața ca un joc... secund! | Gigi Burlacu Pietreanul [27.Nov.11 12:53] |
| "... cuprins de înfrigurarea scrisului viața mi se pare o ciornă uriașă plină de trăiri incerte, împlinite numai pe jumătate, plină de nesiguranțe, de ezitări, de greșeli. fără tine e tot mai ușor să corectez totul și să trec pe curat adevărata viață, aseptică, cea care nu poate fi trăită, dar care merită pusă în vitrină asemenea unui manechin. și munca asta mă consumă și mă întârzie foarte mult încât reușesc tot mai rar să-mi fac timp să trăiesc. și, cumva, nici nu țin morțiș la asta." De unde știi astea, fiind foarte tânăr, poate ridica un semn de întrebare... mie nu. Place adevărul crud spus aici, dovadă că muști din viață cu poftă și așa să faci și mai departe! Nu te lăsa amăgit de gustul ei, uneori, amar! Este o parșivenie a ei, menită să-i înșele pe... fricoși. Îmi place verbul tău, indiferent de forma prezentării! Cu plăcerea lecturii, rememorând avataruri trecute și așteptând - încă - pe cele viitoare, Gigi | |
| = raspuns | Paul Gabriel Sandu [27.Nov.11 14:58] |
| @ Cezara Raducu: Asa este, sint perfect de acord, literatura se naste mereu dintr-o mare absenta, pe care insa nu o poate nici recupera, nici inlocui si de care nu ne poate nici scapa. @ Ioana Negoescu: Poate ca ai dreptate, am mereu tendinta sa literaturizez. Si poemul asta este o ironizare cruda a tendintei asteia, fara sa i se poata sustrage. E o crunta neputinta. @ Gigi Burlacu Pietreanu: Eu refuz versul tocmai pentru ca refuz literarizarea excesiva. Dar cuvintelor le sta, vad, foarte bine in versuri. Poate ca ar trebui sa-mi supun poemele mai intai testului astuia. Meandrele vitalului sint infinite si uneori insuportabile. Multumind tuturor pentru lectura ingaduitoare, | |
| = retetele sunt bune insa monotonia.... | Leonard Ancuta [27.Nov.11 20:51] |
| am facut un mic experiment ca sa intelegi ca pe undeva anumitor texte le scapa ceva. si devin cumva monotone, saracacioase. gagagagagagag îmi scapi mereu. gagagagagagag fugi și gagagagagagag nu te uiți înapoi. eu o gagagagagagag inventez, în graba disperării, o geografie în care gagagagagagag ne putem întâlni, în care gagagagagagag te pot avea, la fel ca înainte. mai definitiv și mai sângeros decât înainte. un oraș apoi o stradă, apoi o cameră în care gagagagagagag te urmăresc pretutindeni ca un ucigaș. asta o gagagagagagag-mi ia foarte mult timp. foarte mult. tu o gagagagagagag poți ajunge foarte departe, până acolo unde nici măcar gheara disperării mele n-o gagagagagagag te poată ajunge, până acolo unde o gagagagagagag fiu forțat gagagagagagag-ți spune ea ca gagagagagagag mă mai pot gândi la tine, ca gagagagagagag mai pot iubi până la tine. tu o gagagagagagag fii atât de departe încât de furie și de neputință eu o gagagagagagag mă laud în fața tuturor cu absența ta de pretutindeni. asta o gagagagagagag-mi ia foarte mult timp, pentru că tu o gagagagagagag lipsești cu multă râvnă, și lipsindu-mi o gagagagagagag poți ajunge foarte departe și n-o gagagagagagag-ți pese și n-o gagagagagagag mai știi. o gagagagagagag-mi fie tot mai ușor gagagagagagag scriu, prezența ta mă făcuse neputincios și cu cât ești mai departe de mine cu atât îmi vine mai ușor gagagagagagag refac din cuvinte tot ce aș fi vrut gagagagagagag trăiesc cu tine și gagagagagagag îndrept tot ce am trăit. cu atât e mai frumos și mai simplu între noi totul. cuprins de înfrigurarea scrisului viața mi se pare o ciornă uriașă plină de trăiri incerte, împlinite numai pe jumătate, plină de nesiguranțe, de ezitări, de greșeli. fără tine e tot mai ușor gagagagagagag corectez totul și gagagagagagag trec pe curat adevărata viață, aseptică, cea care nu poate fi trăită, dar care merită pugagagagagagag în vitrină asemenea unui manechin. și munca asta mă consumă și mă întârzie foarte mult încât reușesc tot mai rar gagagagagagag-mi fac timp gagagagagagag trăiesc. și, cumva, nici nu țin morțiș la asta. | |
| = raspuns | Paul Gabriel Sandu [28.Nov.11 09:42] |
| @ Leonard Ancuta: Bun experimentul! Sigur, unele conjunctii, prepozitii, etc. puteau lipsi. Dar asta ar creste cu mult viteza poemului, l-ar transforma intr-un vehicul foarte rapid, l-ar vindeca de oboseala. Iar eu nu stiu daca as vrea asta. | |
| = Paul, | Andrada Ianosi [07.Dec.11 09:17] |
| Las si eu un semn ca mi-a placut ce am citit: "prezența ta mă făcuse neputincios și cu cât ești mai departe de mine cu atât îmi vine mai ușor să refac din cuvinte tot ce aș fi vrut să trăiesc cu tine" Mereu am zis ca oamenii fericiti nu scriu niciodata, in cel mai bun caz picteaza. Absenta decorporalizeaza si in acelasi timp creeaza. M-am regasit in textul tau. Multumesc. Andrada | |
| = raspuns | Paul Gabriel Sandu [07.Dec.11 14:22] |
| @ Andrada: Ma bucura semnul tau si bucuria ta ma bucura inca mai mult. Cred ca ai dreptate in privinta scrisului. Sau, oricum ar fi, fericirea nu poate fi nicaieri si nicicum la fel de profunda, de apasatoare, de crancena precum nefericirea. Nu te poti incapatana in fericire, asa cum te incapatanezi in triste. Fericirea e cumva inconstienta si voatila, si nu poate fi masurata decat cu masura nefericirii. | |