| = "Sufletul se întoarce pe partea cealaltă" | Florentina-Loredana Dănilă [04.Aug.11 11:18] |
| Foarte bine, Sorin! Genul acesta de text te prinde cel mai bine, acea împletire dintre vis-dorință-realitate (de cele mai multe ori crudă și în contrast cu visul). Ai pus multe ingrediente aici, printre care două la poluri opuse: tandrețea și sarcasmul (pe care inima nu-l înțelege). Există și o notă de senzualitate bine condusă (adică exact atât cât trebuie, fără excese care ar putea trece granița spre vulgar). Felicitări! Cu bucuria (re)citirii, Lore | |
| = Lore, cu drag | Sorin Teodoriu [04.Aug.11 11:51] |
| Iti multumesc, Lore. E prea verde textul si ma aflu inca sub greutatea lui, or sa treaca doua trei zile si voi incepe sa il interpretez, stii cum e. Sunt ideile care vin atunci cand vor ele sa vina, le notezi, le combini asa cum le traiesti ori cum visezi ca ar trebui traite si la final tragi linia, vezi ce a iesit. Ma bucur ca ti-a placut, mai ales tie care scrii bine, este opinie primita cu multa bucurie si crede-ma ca nu bat campii. Cu drag. | |
| + Un text de forță... | Emil Iliescu [04.Aug.11 16:02] |
| "De parcă te-ar interesa pe tine, cel care citești rândurile mele tâmpite ce simt acum...". Sorin, nu ai dreptate! Cel care te citește a simțit și el, cu siguranță, cândva, acest melanj de dorințe, introiecții, devoalări ale unor amintiri-clișee, când palpabila carne a femeii iubite se disipează în frânturi de vis, iluzii pierdute. Într-o foame teribilă de trupul ei mereu altundeva, în locuri "peste mări și țări, de peste sute de ani... Formele ei "amețitoare, cu gânduri și lacuri adânci", plutesc seară de seară printre "cearșafurile inimii" ce "se ondulează, se mișcă, se deschid, cer femeia înapoi, cearșafuri năroade, șifonate de vis, dinadins au lăsat-o să plece, să danseze goală în fața mea ca apoi s-o iubesc. Să o iubesc o noapte întreagă...". Este un text de forță, cu o imagistică ce derivă dintr-o stăpânire perfectă a instrumentarului lingvistic. Un text ce nu poate să nu lumineze pe cerul Agoniei. Cu prietenie, Emil Iliescu | |
| = Re Emil | Sorin Teodoriu [04.Aug.11 16:55] |
| Nu ai idee cat de mult m-au bucurat cuvintele tale, asezarea lor altfel si totusi la fel, mesajul transmis de mine si retransmis la randul tau. Probabil asa trebuie sa fie, sa uitam un timp orice lucru si orice fiinta la care am tinut ca apoi sa ni le amintim cu fiecare detaliu ce le alcatuiesc si sa ne doara parca si mai mult. Intotdeauna ramane intrebarea, suspendata deasupra, cum ar fi fost daca... nu stiu altii, eu insa nu pot scapa de obsesia raspunsurilor posibile, cu toate astea framantari inutile. Emil, iti multumesc pentru steluta si pentru comentariul luminos. | |
| + asa ca las o stea | ștefan ciobanu [05.Aug.11 01:20] |
| poate ca ar prinde bine sa scoti din primul paragraf insertia cu brasovul. nu prea are legatura. in rest, ce sa zic, un text viu si fluid, cum s-a mai spus. se aseamana in verva cu cel cu necurata, scris tot de tine, care mi-a placut enorm. si aici, ca si acolo, reusesti sa apelezi la o resursa inepuizabila, care tine textul viu. imi plac neprevazutul si detaliile (sa le zic poetice) ex.''o singură molie borțoasă caută în zig-zag un costum bărbătesc să își lepede larvele.'' pe care le folosesti. oricum nu e prima oara cand vad la tine predilectia spre oniric, spre intersectia dintre realitati, spre ludicul mai mult sau mai putin accidental al vietii ''cade de la balconul primului etaj într-o baie de scântei multicolore.'' un text care merita citit. | |
| = Stef | Sorin Teodoriu [05.Aug.11 07:05] |
| S-ar putea sa ai dreptate in legatura cu Brasovul si Tampa, drumul secundar de cateva fraze se datoreaza unei excursii acolo, curiozitatii mele de a revedea curtea matusii care nu mai e de mult in realitatea noastra, am vazut doar scara care urca la etaj dar stiu ca dupa ea urma o bucatarie comuna, apoi un coridor si camera ei cu fereastra spre zidul de aparare iar daca iti lasai capul pe spate vedeai Tampa si restaurantul de sus care a ars de doua ori, apoi nu a mai fost reparat si s-a facut o terasa de unde vezi acoperisuri si munti si strazi sinuoase. Si totusi imaginea pe care o vedeai de la fereastra aceea era formidabila, aducea cu locul pe care l-am ales pentru vis, imaginile s-au suprapus si am simtit nevoia sa povestesc despre el. Cine stie, s-ar putea sa il scot, sa ai dreptate pentru ca tu, din afara, vezi totul mult mai clar. Iti multumesc pentru comentariu si steluta. | |
| = Despre | Nicolae Sorina [05.Aug.11 09:55] |
| ”Poveștile scrinului” - nici visele nu sunt liniștite, nici realitatea. Iubirea și dorința se amestecă, ”așternuturile inimii încep să miște”... Zbateri, o perpeleală ce caută și nu-ți lasă liniștea în noapte și...”Este prea mult, repet vorbele de parcă ar interesa pe cineva ce simt în clipa asta, de parcă te-ar interesa...”. O lectură captivantă. Succes și inspirație în continuare. Sorina. | |
| = Sorinei | Sorin Teodoriu [05.Aug.11 11:08] |
| Ai dreptate, nici visele nu sunt linistite, aidoma unor imagini in oglinda care nu se reflecta invers ci doar se deformeaza in imaginatie personala, vin in intampinarea dorintelor tale neimplinite, dau speranta, aiurea! sunt de fapt speculatii, ironii, un fel de drog, inchizi ochii si gata, mergi in camera aceea cu fereastra cat intreg peretele, imbratisare, dragoste, aia si aia... te misti un pic si gata, ai pierdut contactul. Te trezesti in apartamentul unde ai de bine-de rau un pat, un birou, un computer altceva nu, pentru ca trebuie sa incapa cartile, mai ales cartile! zeci de volume puse vraf ca nu mai incap de mult in biblioteca, cu mirosul lor extraordinar, ai sta cu orele sa adulmeci hartia veche si tot nu te-ai satura de citit. Multumesc Sorina. | |