| = . | nica mădălina [19.Jul.11 15:34] |
| roșii cât casa, fără uriașă, la conservă, că e deja prea mult (mai ai și ca varul, alt determinant, două versuri mai sus). apoi ceva se întâmplă, se frânge ceva la cum i-am strigat dinăuntru, cred că ar fi mai limpede dacă ar fi cum îi strigai sau cum i-ai strigat pe atunci nu-l înțeleg, nu-i înteleg rostul, rolul, de unul singur, ca vers autonom. | |
| = o impresie | Paul Gabriel Sandu [19.Jul.11 22:54] |
| E un poem interesant, insa, spre final, mi se pare ca se indeparteaza de nota in care a inceput. Apoi neputinta de a atinge cerul cu degetele nu lamureste nicicum discutia despre sufletele oamenilor, care ramane, cumva, in suspans. Am senzatia ca ai vrut pur si simplu sa termini poezia. Apoi titlul, desi are o sonoritate remarcabila, nu mi se in acord cu poezia. Cred ca poemul ar merita rescris. | |
| = ... | Silvia Bitere [20.Jul.11 08:49] |
| mădălina, mulțumesc pentru sugestii. ce să spun... fata mamei jucăușă cu gunoiul după ușă și coraline asta! s-a grăbit că pleacă în Co. paul, mulțumesc și ție. am corectat pe ici colo. titlul îl las așa că se explică în context (aș explica eu dar nu pot eu s-o fac. nu mai ar avea farmec). îl elimini tu în gând ca să meargă și fără el.:) vă mulțumesc frumos. | |