Comentariile membrilor:

 =  .
nica mădălina
[27.May.11 11:30]
o fi faptul că ți-ai propus să scrii pe fiecare zi câte un text, corespunzător zilelor săptămânii și de asta forțezi. de pildă, versl cu evantaiul e inutil, așa cum sunt și exprimările gen drogul care mângâie nu știu cum, lebedele care iarăși, vecina care ejaculează cuțite... crede-mă, absudul poate fi redat și fără expresii de genul ăsta, care mai au și umor involuntar în ele...

astfel că o spunere mai periată de bombastic ar avea un efect mai precis, mai ferm, mai limpede, mai credibil. imaginile s-ar păstra. nu e nevoie de exagerare, de ostentație. dar dacă optezi pentru ele, dozează-le bine în raport de linia textului. căci ele însele nu pot da linia. în caz contrar, intri în cercul vicios în care orice expresie exagerată o poate înlocui pe oricare alta de același gen și per total textul să ajungă să nu mai trasnmită nimic.


 =  Umorul
lupu ionut catalin
[27.May.11 18:18]
expresiilor din textul de fata sunt voluntare. Absurdul existentei. O existenta care te poate face sa ingenuchezi, sa-ti faci seppuku iar in timpul in care cutitul iti strapunge maruntaiele sa razi in hohote nebune.
Sunt de acord cu tine ca o spunere mai periata de bombastic are un efect mai precis si mai credibil. Dar aici exagerarile acestea nu sunt de efect (doar) cat despre efectul lor asupra mesajului, cinism halucinogen care poate fi impins dinspre o realitate a extremelor catre inutilitate, preocupare, absurd, tragic, umor etc. Pentru mine o spunere mai periata de bombastic asa cum tu o numesti, este o spunere ce nu imi ofera nicio satisfactie, as prefera sa intru pe messenger mai degraba si sa pierd timpul pe-acolo, plictisit. Oricum optez pentru acele imagini iar in acest sens voi incerca sa-ti urmez sfatul dozand mai bine acest lucru in raport cu linia textului de acum incolo. Nu mi-as dori sub nicio forma ca textul sa nu ajunga in a nu transmite nimic.
Cu multumiri sincere, Madalina, pentru trecere si observatii,
iti doresc un sfarsit de saptamana placut :)

 =  .
nica mădălina
[27.May.11 19:04]
cătălin, crede-mă că a ejacula cuțite nu trimite deloc la ceea ce explici acum că voiai să trimită.

eu n-am contestat că vrei să transmiți ceva, doar am remarcat probleme l nivel de formulare, am observat expresii forțate peste măsură. uite, ia un autor care a scris despre absurd, ia altul care a scris absurd și poate remarci faptul că nu expresiile bombastic formulate au redat absurdul...

cam atât.

 =  Iar problemele
lupu ionut catalin
[27.May.11 21:12]
semnalate la nivel de formulare le iau cât se poate de serios în considerare, Mădălina, de fapt asta spuneam în ultima parte a comentariului. Poate sunt expresii forțate și de aceea îți mulțumesc din nou pentru că mi-ai atras atenția. :) Mi-aș dori numai să redau mai jos un scurt citat din cartea ”Legi de compoziție internă” de Florin Smarandache (depășind puțin sfera discuției).

”Ovidiu Florentin: De multe ori scriu ca să mă simt bine.
Reporterul: În ultimul volum, mai ales, folosiți texte, fraze, cu sensuri ciudate...
Ovidiu Florentin: ...Antifraze. Parafraze. Antipoezie. Metapoezie. Pronunțându-mă împotriva poeziei, nu fac decât să o afirm.”

 =  .
nica mădălina
[27.May.11 21:32]
citatul e perfect ca generism, probabil în contextul interviului face și sens.

citatul e plin de concepte, a căror verificare este altă discuție. mai întâi în cazul respectivului autor, mai apoi în cazul altora șamd.

dar da, ai dreptate, nu are legătură cu textul tău. și ți-o spune una care nu ține la convenționalism.

bref, și antipoezia trebuie, în opinia mea, să aibă o coerență și o veracitate a ei, ca discurs. adică exact lucrul cu care ești de acord și tu și care nu necesită spart decât cu extremă îndemânare și fix în punctele de climax (ale textului, din diverse puncte de vedere, ce se circumscriu tensiunii estetice). dar să nu dau și eu în generisme :)




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0