| = . | Iulia Matei [23.May.11 14:26] |
| un discurs care crește de la anostul plouă de azi dimineață la poate te iubesc :) există pasaje în care imaginea e puternică, se construiește pe sine, fiecare lucru înghite pe altul ca un șir ephialtic: „pereții din mihai bravu nu se vor mai prăbuși în fiecare sâmbătă singur sunt în burta camerei acoperită de altă burtă a unei alte camere mai mare ș.a.m.d” apoi mi-au atras atenția definițiile pe care cred că le-ai integrat bine în context: „singurătatea este ghilotina ce-mi desprinde mâinile în fiecare sâmbătă” îmi place că totul e firesc aici, nu e nimic care să pară forțat, și spunerea asta e sinceră (până și parantezele care se îți încolăcesc ochii dau bine acolo) typo: messenger mai trec, iulia | |
| = Răspund | lupu ionut catalin [23.May.11 23:11] |
| mai târziu,datorită timpului acesta cărare și îmi cer iertare :) Discursul de aici, am dorit să-l pun într-un soi de pătură cu forme decupate, cuvintele am vrut să le sculptez în conglomerate aparent neuniforme dar la postare am pierdut caracteristica aceasta (spații între cuvinte) care poate ar fi ajutat și mai mult din punct de vedere al gradualității. Dar poate este mai bine așa. Suma emoțiilor din șirul ephialtic este egală cu suma numerelor lui Fibonacci (de aici am pornit cu ideea și de la Iona lui Marin Sorescu), deoarece preventing a nightmare isn t fun, din coșmarul existenței se naște coșmarul morții al suferinței, foamei etc. Aici vreau să ajung într-un punct de congruență, asemănător deprimismului care promovează acțiunea și implicarea cititorului, dar în concepția mea, iarba cea mai verde răsare după ce a ars cea uscată, iar spațiul lumii noastre trebuie din temelii zdruncinat, deprimările noastre aruncate în delir, spre a ne însănătoși complet sau a ne distruge și mai mult. Am corectat între timp și acel typos foarte bine observat :) Mulțumesc Iulia, ai lăsat un comentariu frumos și o analiză potrivită esenței textului. Te mai invit ”pe la mine”, dacă pot spune așa :) | |