| = nu pricep de ce | Iulia Matei [19.Jun.11 18:31] |
| textul ăsta atâta de bine scris și de curat nu are niciun comentariu. am dat peste el întâmplător, trăgeam o raită prin pagina ta :P ai reușit aici, alex, să descrii singurătatea într-o manieră foarte personală și intimă, e ceva mișcător ca atunci când îți lasă un zâmbet amar, stricat... „dacă ți-aș spune că singurătatea s-a chircit la geam ca un motan bolnav când am făcut dragoste cu tine m-ai crede nebun?” - singurătatea se extinde până la urletul unei întrebări retorice pentru că atunci când rămânem doar noi cu noi nu mai e nimeni care să ne răspundă. și ce e cel mai rău e că sunt întrebări peste întrebări și niciodată răspunsuri „și mă întreb dacă sinceritatea asta nu e cumva cea mai dureroasă minciună” - fain aici :) „las doar apa între mine și mine apa grea tulbure dulce și mă gândesc tot mai des că nu ești decât un fântânar un fel de om cu găleată din satul bunicului iar dacă m-aș căra din mine te-aș privi în ochi și te-aș întreba ți-ar seca toate râurile” - se simte aici, reușești să transmiți foarte bine starea aia de dezolare ca atunci când nu ne rămâne nimic de făcut decât să ne tragem în noi înșine nu mai spun nimic acum, mi-a plăcut cap-coadă, fără cârcoteli și alea-alea mai trec, iulia | |
| = . | Alexandru Gheție [20.Jun.11 21:34] |
| mă bucur că ai tras o raită :). uitasem textul. a trebuit să re-citesc și eu. apoi am stat să mă întreb ce am vrut a scrie aici. e atât de departe de mine textul acesta acum... - dar tu ai dreptate, firește. despre singurătate, despre așteptare, despre... mulțumesc, alex | |