| = . | nica mădălina [12.Mar.11 13:18] |
| licoarea speranței sună prea înmuiat. cred că ideea se poate reformula. n-am înșeles de ce 80 e pragul. nu, nu, limita nu e la 80, ci mai sus. așa că nu poat fi dată ca limită generică, așa cum e dată aici. sunt oameni ce trăiesc cu un puls constant peste. așa că eu una aș scoate versurile de început. sunt inexact, ca regulă generală pe care încearcă să o spună. e mai onest, raportându-mă la discurs, să se.nceapă cu "nu spun că...". apoi, 10 nu e cifră, e număr. și nu găsesc unde e de trei ori, în text, ca să se lege cu titlul. poate nu am recitit atent, căci de recitit, am făcut-o. | |
| = . | George Pașa [12.Mar.11 13:48] |
| Nu am vrut să spun că 80 e regulă generală (nici măcar la mine nu este). Și las "licoarea speranței", chiar dacă unii se vor poticni de un "clișeu". Știu că 10 e număr, dar merge și cifră. Mă referam la numărul de zece versuri în fiecare secvență. Oricum e un titlu provizoriu, mai mult pentru internet, unde nu se citește în funcție de valoare (nu spun că nu ar exista și excepții). Probabil voi ține cont de observațiile tale într-o (im)probabilă includere a sa într-un volum, tot mai (im)probabil. Onorat de semn. g | |
| = . | nica mădălina [12.Mar.11 13:52] |
| nu era vorba atat de faptul ca este cliseu, desi este, ci de efectul sau in context, de aceea m-am raportat la inmuiere, am pomenit-o. tocmai ca speranta e punctul forte, cred, ideatic, in acest text. a spune licoarea sperantei dauneaza acestui efect. era, deci, vorba, despre valorificarea sau chiar valorizarea cliseelor, lucru despre care am mai pomenit sub textele dvs., caci imi pare un punct mai putin forte al scriituri dvs. | |
| + george pasa-zece! | Nache Mamier Angela [12.Mar.11 13:55] |
| un triptic reusit fiindca totul este concentrat la maximum ,un dramatism pescena vietii,unde bataile inimii devin mertronomul care scandeaza ritmul sacadat al vietii si al mortii tensiunea este progresiva si atinge un apogeu în ultima strofa un poem existential crispat, reusit,cifrele sunt Taina ,marele necunoscut ,infinitul: "și spunem, cu durere spunem nodurilor să fie scară, apelor să fie dimineață, în care să ne scăldăm viețile, până în lucruri au să crească aripi și piatra va fi semn de zece." poetul transmite un fior ,un tremur,o angoasa sincera,imaginile sunt percutante | |
| = nu | Ottilia Ardeleanu [12.Mar.11 14:21] |
| puteam să nu mă opresc aici, măcar pentru scara din funie pe care văd urcând, legănând și clătinând: "iubirile toate s-au făcut noduri, tălpile se opintesc, urcând pe funia vieții." și pentru coarnele din lucruri și împungerea "până te oprești într-o piatră". dar ce frumoasă revenire: "ne întoarcem în puls, două bătăi inegale în aceeași măsură constantă." cred că este un semn de zece și nu voi pune ghilimelele aferente! chiar mi-ar fi plăcut ca titlu acest "semn de zece". voi reveni cu plăcere în această pagină, Ottilia Ardeleanu | |
| = ... | Cristina Cirnicianu [12.Mar.11 14:57] |
| Frumos acest text, deși știu că ai fi spus mai multe, dar e suficient și așa. Nu știu dacă întâmplător, gândul meu a zburat la cele 10 Sephiroturi, nu are rost să descriu semnificația (relaționarea triadelor). Pot spune doar: Scriere, Număr și Cuvânt de aici se înțelege... Numărul 10 este de o semnificație aparte, "10 e numărul în care magii au lăsat împlinire speranței. când se tulbură toate apele, să nu vezi decât limpezimea în care se reflectă soarele îndreptat spre apus." Nu am cuvinte, e atât de sugestivă imaginea. și sigur să nu uităm că decarul (simbolic vorbind) se formează prin unirea septenarului spiritual cu ternarul pămânean. în el se unesc toate. într-adevăr "cu durere spunem/nodurilor să fie scară" e foarte greu de ajuns acolo în vârful triunghiului universal. cu prietenie, Cristina C am citit cu plăcere și încă mai recitesc (tot am impresia că-mi mai scapă câte ceva) :) | |
| = Răspunsuri | George Pașa [12.Mar.11 17:31] |
| Mădălina, am schimbat acolo, apropiind forma de sensul a ceea ce am dorit să spun și de perfecțiune, dacă tot spuneam de zece. Modificai și titlul. Doamnă Mamier, chiar angoasă nu ar fi aici, dar e posibil ca așa să se vadă dinafară. Nu e printre cele mai bune texte ale mele, dar aprecierea dumneavoastră nu înseamnă că nu mă onorează. Ottilia, nu e scară, doar o funie, însă ar putea deveni ceea ce spui. Am lăsat doar un loc comun, "funia vieții", poate fiindcă se încadrează în contextul a ceea ce am zis. Cristina, fără îndoială că se poate analiza așa cum ai procedat tu, chiar dacă nu s-a plecat aici de la concepte. Vă mulțumesc pentru semnele voastre de lectură. George Pașa | |