| = și ce final! | Ștefania Pușcalãu [06.Feb.11 02:24] |
| n-ai cum să regreți o clipă în minus de somn, când citești scrieri așa frumoase “supărările vin și trec”, “îmi dădeam seama după durerea din inimă” și ce final, wow! :) | |
| = mulțumesc, | Ottilia Ardeleanu [06.Feb.11 12:11] |
| Ștefania, și mă bucur pentru impactul avut asupra ta. Ottilia | |
| = . | Raul Ionut Coldea [07.Feb.11 13:40] |
| primele două strofe nu îmi plac, sincer... nu știu de ce. Apoi textul e fdestul de fain, spune câte ceva și cred că o face bine. Am decis, totuși, să las acest comentariu, pentru că finalul mi se pare foarte reușit. Cred că acolo se e punctul de greutate. Și acel într-o zi și acea moarte îmi spun că așa e și în viață în poemul acesta. În viață, centrul de greutate e în moarte. Oare am înțeles bine? | |
| = ceea ce | Ottilia Ardeleanu [07.Feb.11 19:52] |
| este evident, sau ar trebui - finalul este "plăsmuit" de acele strofe. nu știu nici eu de ce nu ți-au plăcut. totuși, nu ai făcut rău că ai lăsat semn. îți mulțumesc. Ottilia Ardeleanu | |
| = . | Raul Ionut Coldea [07.Feb.11 20:17] |
| vai, am greșit. am scris primele două strofe și voiam să scriu primele două versuri. :))Îmi cer scuze. Strofa a doua îmi place și ea, mai ales spre final când spune frumos despre acel ricoșeu și despre durere. Și primele două versuri nu îmi plac pentru că îmi pare un mare clișeu, sau pentru că e evident că e așa..:) | |
| = Da, | Ottilia Ardeleanu [07.Feb.11 21:01] |
| Raul, mi-am dat seama că ceva e în neregulă în comentariul tău, aducea cu ceva ce-ți mai plăcea (plasat) între primele 2 strofe - care nu îți plăceau, evident, și final - care chiar îți plăcea, ceva inexistent adică. păi începutul e clișeu fiindcă nu putea fi bliț. :) îți mulțumesc pentru revenire. te mai aștept, Ottilia Ardeleanu | |
| = * | George Pașa [07.Feb.11 21:15] |
| Pe mine nu mă deranjează primele două versuri; clișeele pot fi valorificate, în special în registrul ironic, dar nu numai. În strofa a doua, primele două versuri, deși exprimă în mod natural o constatare, sunt parcă prea manelistice (să-mi fie scuzată formularea). Bine exploatată mi se pare, în schimb, ambiguitatea din finalul poeziei. Revenind la așa-zisele clișee, pot spune că mă distrează o realitate pe care, probabil, au observat-o mai mulți: tocmai cei care se pronunță asupra clișeelor și scriu prozaic (nu mă refer la antecomentator) utilizează alte clișee, din "proza" noastră cea de toate zilele. Altfel spus, tot metafora, utilizată cu discernământ, face adevărata poezie. Zic și eu. | |
| = vă dau dreptate, | Ottilia Ardeleanu [07.Feb.11 21:56] |
| mai ales pentru că și eu cred că, uneori, aceste "clișee" dau amploare unei idei, unui context. de acord sunt și cu faptul că metafora înseamnă poezie. acele două versuri, abia după ce ați spus mi-am dat seama că ar putea suna manelistic, deși nu chiar în forma aceasta. poate voi regândi. mă bucur că ați rezonat cu finalul. și mă bucur că ați trecut pe aici. mulțumesc. Ottilia Ardeleanu | |
| = Sandvis! | Gherghei Iulia [18.Feb.11 13:50] |
| Total de acord cu tine: moartea e dragostea în forma ei absoluta! In fiecare iubire moare ceva din noi, prin moarte trecem spre un alt nivel de iubire, iar la mijlocul acestui sandviș se afla suferința, un catalizator, un potentiator de aroma!!! | |