| = In fuga | Maria Gold [05.Feb.11 06:03] |
| Mi-era dor de eroina ta, intru pe fuga si nu las comentarii, dar am vrut sa te felicit pentru premiile pe care le-ai obtinut si-s multe, vad si aud. Mi-e si mie dor de tine, nu as vrea sa inchei cu tristete ci cu bucuria ca vremurile ce vin in curind ne vor face sa ne vedem. Imbratisari. | |
| = Premii | Florentina-Loredana Dănilă [05.Feb.11 09:34] |
| Maria, mare bucurie prezența ta! Cele mai mari premii și mai importante pentru mine sunt oamenii pe care mi i-a scos Dumnezeu în cale, pe care-i simt aproape, de la care am ce învăța. Restul sunt importante doar în măsura în care îmi dau curaj să nu mă opresc. Altfel, trec, precum apa trec... Îți mulțumesc și aștept cu nerăbdare acele vremuri cu care mă ameninți:) | |
| + nu l-am împușcat pe Kennedy | Ioan Barb [05.Feb.11 13:21] |
| Am găsit aici o proză intresantă, am citit-o din prima, m-a impresionat. Chiar dacă neverosimilul unor situații m-a determinat, uneori, să mă opresc din lectură. Cum adică, să ceri de-o cafea de la un cerșetor, să dai o brățară pe o cafea. Dar am descoperit cu mare interes semnificațiile ascunse în spatele aparențelor. Am înțeles că nimeni nu-și alege și nu-și schimbă condiția pentru că dorește el însuși, oricând se poate izbi de neacceptarea celorlalți ca de un zid. Nu ești dintre noi. Nu. Nu te vrem, nu te mai preface. Parbola cu brățara refuzată de cerșetor este plină de învățătură. Nimeni nu-și poate aege propria viață. Regăsirea singurătății umane pe un peron într-o gară din lumea aceasta ridică in mare semn de întrebare în ce privește lipsa solidarității umane, dezumanizarea prin egocentrism și nepăsare: consecința - izolarea individului. Acest aspect relevant în societaea contemporană ne aduce în situații când firescul devine nefiresc și neverosimilul poate fi acceptat înaintea verosimilului și este tot mai greu să privim și să înțelegem lumea de dincolo de aparențe. Situații absurde într-o lume tot mai degradată. Am citit cu plăcere și am conchis că nu l-am împușcat eu pe Kennedy. Și m-am luminat. | |
| = Într-o anumită cheie | Florentina-Loredana Dănilă [05.Feb.11 20:48] |
| Ioan, mare bucurie mi-ai făcut cu descifrarea sensurilor. Mă întrebam, recitind textul, dacă anumite situații nu frizează absurdul. Scriu, citesc, mai citesc o dată, de două ori și întrebarea care mă macină este dacă proza pare veridică. Citită la suprafață, ar putea să contrarieze, într-o anumită cheie (pe care tu ai găsit-o), se relevă sensurile din spatele absurdului. Ar putea de exemplu, părea absurd că personajul nu se duce direct cu brățara la vânzătorul de cafea, având mai multe șanse să-l convingă, poate. Dar atunci aș fi pierdut o altă idee pe care am vrut s-o evidențiez: aceea a intoleranței dintre oameni la un anumit nivel. Va să zică, cerșetorul obișnuit să i se dea, nu poate concepe că, măcar o dată, ar putea fi el cel generos. La o altă scară, cred că fiecare dintre noi ne-am simțit deseori îndreptățiți să primim ceva, dar atunci când am fost în situația de-a oferi, am ezitat. Îți mulțumesc mult pentru comentariu și pentru stea. | |
| = E aproape gata? | Dan Norea [06.Feb.11 11:58] |
| Florinel, dacă "te-ai întors acasă", înseamnă că romanul tău scris din fascicole e aproape gata. Când îl putem avea? Le-am citit (cred) pe toate, știi că îmi place maniera ta de scris, ți-am mai spus-o. Așa că acum vin cu mici observații. Când scrii la persoana I-a, stilul trebuie să se apropie mai mult de vorbirea orală. Uite, de exemplu, nu-mi sună bine "să o suport pe tipa de-alături, datorită faptului că ne înghesuiserăm în spate trei persoane". În priviná faptelor care frizează absurdul, singura care s-ar încadra, după mine, este ideea că cerșetorul nu știa ce e aurul. Pentru a nu elimina tirada despre aur, dialogul cu "nu știu ce e aurul" poate fi înlocuit cu ceva de genul "nu prea știu ce valoare are". Mă bucur că ți-am citit textul, am aflat ceva nou - „brățară înseamnă despărțire”. Informația e utilă, după caz poți evita să oferi brățări... sau dimpotrivă. :) | |
| = Da | Florentina-Loredana Dănilă [06.Feb.11 12:51] |
| Da, Norică, e aproape gata. Cred că-l „rezolv” din 2 capitole. M-am săturat și eu de el, și el de mine:) Astfel că chiar am nevoie de observații. O să vină în curând vremea să revăd, să revizuiesc. Atât cât se mai poate. Că, odată pus pe hârtie, nu prea mai ai ce-i face. Și apar părerile de rău - o știu din experiența cărților anterioare, la care tot aș mai schimba câte ceva. Mulțumesc frumos pentru observații. Și nu te lua după ce zic toate babele! Că aia înseamnă aia, că aia înseamnă ailaltă... :)) | |
| = florinel | Anca Roshu [04.Mar.11 10:30] |
| eu am inceput cu sfarsitul, adica 19-le, finalul, dupa care n-am putut sa nu trec la anteriorul. e foarte adevarat ce scrii aici, veridicitatea este data chiar de absurdul unor situatii pe care le creionezi aici. ceva in genul spunerii aleia precum ca de multe ori adevarul pare cea mai nereusita minciuna. am citit cu mare placere aceste 2 (19 si 18, cum ziceam) bucati de proza, eu te stiam poeta, mai degraba (sa stii ca el zorabul tau il tin minte si acum :) ), dar vad ca scrii si proza extrem de bine. o sa citesc si toate celelalte scrisori, pentru ca mi-ai starnit curiozitatea. si pentru ca aceste 2 texte mi s-au parut mai mult decat bune. mai viu, desigur! :) | |
| = Negreșit, să mai vii! | Florentina-Loredana Dănilă [04.Mar.11 11:12] |
| Ori de câte ori un cititor îmi spune că a găsit ceva care-l determină să se oprească asupra textului, prind puteri și curajul de a scrie mai departe. Este infuzia sau, dacă vrei, perfuzia, de care are nevoie un autor (care nu e atât de îngâmfat încât să fie sigur că ceea ce scrie e bun). Îți mulțumesc, așadar, mă bucur să te am de cititor și , desigur, mai aștept opiniile tale. | |