| = no woman no cry | Andu Moldovean [07.Sep.05 01:19] |
| ... nu ca aceasta metamorfica Daniela whatever face parte din galeria restransa a cunoscutilor mei, dar uneori (si nu stiu cum se face) vorbeste pe limba mea de piatra... Un poem care-mi aminteste de un Borges care a orbit citind, o ilustrare narativa a luptei cu cei care au consemnat ganduri inaintea noastra... mi-a placut ideea de stramb... raft, cuvant... As renunta la "caci" din versul trei. O lectura mai mult decat interesanta, o lupta cu lectura insasi. Bobadil. | |
| = "celălalt, același", undo | Dana Lucaci [07.Sep.05 01:32] |
| Și când tac de piatră mi-e graiul poate. Meseria asta de a-mi trăi așternerile pe rafturi e aproape imposibilă, ca și cealaltă, căci uite ce de spiritualitate este și, fiindă, mă face să sar pe alt "raft", mai strâmb. Acolo, Borges cel orb mă privește întotdeauna, știe cât admir urma lui cea vizibilă prin Cuvânt. Mulțumesc, am renunțat la căci, pe bună dreaptă vedere. Te mai aștept acolo unde pietrele nu tac. Ela | |
| = "guliverniană senzația" | Virgil Titarenco [07.Sep.05 09:16] |
| mi se pare interesant izul anecdotic, șăgalnic al textului. nu știu dacă s-a voit intenționat. uneori însă îmi pare copilăresc (e.g. "cobor încetișor", "mă așez cuminte", "urme nătânge peste dumnealor", "o durere de cap infernală"). la mijloc însă e o strofă mai puțin șăgalnică, poate chiar ermetică oarecum. hai că am făcut-o destul pe esteticianul. și așa nu mă pricep... | |
| = oh God, Borges... | Costin Tănăsescu [07.Sep.05 10:14] |
| Auoleu, nu amintiti de Borges aici, va rog... "îmbrăcată invers văd literele oblic /refuz să mai semnez/ traducerea pe verso/ și sar pe raftul unu", haideti sa numaram verbele, vreti? sunt destule sa numim acest text poezie, nu? aceasta scriere este o relatare amanuntita si amuzanta despre reactia claustrofobului din biblioteca. Nu ma trimite nicaieri, n-am putut sa ma deconectez de real, sa visez, sa-mi imaginez ceva fiindca verbele ma tin treaz tot timpul. Imi dau cate un ghiont si-mi spun hei nu motai! este atat de multa actiune aici, ca ma face sa ma intreb daca asta este reactia lor, a claustrofobilor, adica miscarea continua. Ela stie cel mai bine fiindca lucreaza in domeniu, sau ma rog are cunostinte despre asta. si daca tot am venit aici am si eu o intrebare: ce inseamna "no space for me"? as incadra acest text la personale si astfel i-as diminua putin din pretentia de text literar. Sincer cand vad ca se vorbeste de Borges(mi se face pielea gainii de obicei cand aud de Borges...) in subsolul unor astfel de texte imi vine sa ma duc si sa nu ma mai intorc niciodata pe acest site. cu prietenie, | |
| = Virgil, Costin | Dana Lucaci [07.Sep.05 10:50] |
| Virgil, ai remarcat bine și tenta voit șăgalnică, aparent copilăroasă, precum și ermetismul inclus. Impresia mea certă este că te pricepi în descifrări și estetism. Mulțumesc, părerea ta are de fiecare dată o valoare de adevăr. Costin, în nici un caz la "personale" nu ar fi locul. Eu și acolo când le încadrez, textele au o anume valoare literară, mais pour les connaisseurs. Titlul este ușor de tradus, if it isn't, please look for it in a book. Și te-aș sfătui atunci când nu îți place un lucru, ignoră-l, complet. Reclama negativă este deja o tactică "prăfuită". Și nici în afara subiectului nu cred că vrei să ai spațiu. Borges, ca și mulți alții, are un loc esențial în biblioteca și rafturile din mintea mea. În privința "prietenescului" acesta fără limite, mă mulțumesc cu ceva onest și doar colegial, bine intenționat. Mulțumesc, îmi pare rău că nici pt tine nu mai e loc, dar ai biblioteca ta în care ești stăpân peste toți și ți-e bine în valoarea ta literară, atât cât este. Nu e necesar spectacol aici. Solicit, repetitiv, la comentarii pe texte, atât cât se pot înțelege. Restul cuvintelor cu adresabilitate asupra autorului sunt prea personale, iar spațiul lor desigur nu se află aici, în acest subsol pentru comentarii. Ela | |
| = Beautiful day | Iulia Spanu [07.Sep.05 17:10] |
| Ela, nu stiu daca te-am mai gasit asa sagalnica prin vreun text, Virgil a spus-o inaintea mea, mai vin si eu si iti recomand din trei in trei, cu salturi pe albastru, rafturile pe care se asterne nevazuta mana alba a zilei. Despre ce se poate citi atunci cand ai inchis coperta din spate a cartii... numai de bine. Placuta si binevenita schimbarea de ton. PS titlul m-a dus cu gandul la U2, am citit, mi-am spus "noooooooo", si totusi uite ca acum am tot melodia asta in minte, se mai amesteca versurile. :-) Si asa, especially 4 u, pt ca sigur vei intelege ciudatele conexiuni care s-au facut in mintea mea intre poezia aceasta si superba melodia a celor de la u2: The heart is a bloom Shoots up through the stony ground There's no room No space to rent in this town You're out of luck And the reason that you had to care The traffic is stuck And you're not moving anywhere You thought you'd found a friend To take you out of this place Someone you could lend a hand In return for grace It's a beautiful day Sky falls, you feel like It's a beautiful day Don't let it get away You're on the road But you've got no destination You're in the mud In the maze of her imagination You love this town Even if that doesn't ring true You've been all over And it's been all over you It's a beautiful day Don't let it get away It's a beautiful day Touch me Take me to that other place Teach me I know I'm not a hopeless case See the world in green and blue See China right in front of you See the canyons broken by cloud See the tuna fleets clearing the sea out See the Bedouin fires at night See the oil fields at first light And see the bird with a leaf in her mouth After the flood all the colors came out It was a beautiful day Don't let it get away Beautiful day Touch me Take me to that other place Reach me I know I'm not a hopeless case What you don't have you don't need it now What you don't know you can feel it somehow What you don't have you don't need it now Don't need it now Was a beautiful day | |
| = Dalba | Dana Lucaci [07.Sep.05 18:18] |
| Aceste versuri de o șăgălnicie anume ce ascunde, știi tu cumva, o reverență permanentă în fața valorilor autentice, sunt doar un semn că rafturile minții mele sunt pline și uneori e bine să încep să re-așez cărțile, să fac un inventar și să îmi găsesc un loc în scriitură, la un moment dat. Îți mulțumesc pentru cuvintele din melodie, tare mi se potrivesc astăzi. Și, ca să fie mai clar ce este cu "praful" acela, uite, fidelitatea mea față de poezie și de cântec: "Le problème dans cette histoire C'est que les étoiles ne brillent par fort Quand elles perdent le nord Elles vont meme certaines soirs Jusqu'a prendre pour une autre Cette image dans le miroir N'est que l'ombre de toi-meme Une poudre aux yeaux Qui me cache le fond de ton..." (scrise din amintire, orice greșală mi-o asum) Fiecare în propria istorie se scrie precum o carte sau altfel. Mulțumesc mult. Ela | |
| = "greu mai pot călca în poante spre rădăcinile cuvintelor" | Erika (Eugenia) Keller [07.Sep.05 19:42] |
| Când citesc o poezie încerc sa aud în mine ce a simtit cel ce a scris-o , ce trăiri a avut în acel moment și incerc să "mă pot înălța până la semnul acela-n spirală" îmi place foarte mult finalul "meseria asta de așezător între cărți îmi dă o durere de cap infernală/poate îmi lipsește o nouă enciclopedie a oamenilor fără nume " imi place de fapt întreaga poezie, un nou stil , putin mai sobru ca și cum cine poate pricepe bine... cine nu ..NU! | |
| = Erika | Dana Lucaci [07.Sep.05 20:22] |
| Semnul acela în spirală vine într-adevăr și șterge tot praful de pe rafturi. Și de aceea se pare că nu te-a indus în ambiguu aerul meu de "glumă", dimpotrivă, ai auzit bine ceea ce era de transmis, dovadă fiind versurile pe care le-ai desprins. Sunt convinsă că ai mai văzut printre rânduri și alte sensuri, tot în spirale, lumina se răsfiră ușor. Mulțumesc. Ela | |
| = . | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| mie de exemplu nu-mi plac crimele si violurile. daca tot zici ca ar trebui sa ignoram lucrurile care nu ne plac si sa nu ne spunem o parere sau sa luam o anumita atitudine, ce m-ai sfatui sa fac, sa le ignor si pe alea ? | |
| = Claudiu | Dana Lucaci [07.Sep.05 21:44] |
| Mesajul transmis de mine era altul, se referea la comentariul asupra textului, nu asupra persoanei. Și, evident, poți exprima orice părere despre absolut tot ce îți place și nu îți place. Dar pentru asta există locuri special. Aici este subsol pentru comentarii literare. Cât despre ce alte lucruri nu ne plac sau sunt oribile în viață, există instituții, forumuri, publicații, asocțiații, tribunale etc. Nici comentariul tău nu se referă la text, ci la comentariile de la subsol. Că acest text nu îți place, din "n" motive justificabile, reiese însă implicit. Mulțumesc pentru că poți lua atitudine. Contează mereu calitatea și eficiența, rostul ei etc. Ela | |
| = Acolo s-a nascut Athena, sora lui Afroditei, ruda cu Hermes, etc, etc | carmen mihaela visalon [07.Sep.05 22:25] |
| Ela, La granita dintre jurnal si poezie, metafizica si atipica, cu trimiteri la cartea aceea in care apare cu litere de-o schioapa numele OM, intr-o succesiune de imagini armonice inlantuite in ideea de baza: cel mai acasa loc din lume este codru cu file de de arama, pe care-l de-l treci auzi mandra glasuire a padurii de argint, poezia ta imi aminteste nu doar de ... ci si de versurile unui cantec de Mircea Florian. PADURE LINISTITOARE Codrule, maria ta, lasa-ma la umbra grea Si sa-mi curga lumea mea Umbra-i deasa, vantul bate Si racoarea ma strabate Voi gandi la toate cele Cate-n luna si in stele O sa am doar flori in fata Si privirea in verdeata. O sa fiu atunci cuminte Si-o sa-mi fii chiar tu parinte Si-o sa-mi dai imbracaminte Umbra deasa drept camasa Si copacii ca o casa Voi gandi la mandra mea Si frunzele-mi vor cadea Si la oameni m-oi gandi Lucrurile toate se vor limpezi. Padure frumoasa esti Sa nu mi te vestejesti Ca doar tu ma linistesti Umbra-i deasa, vantul bate Gandurile-mi sunt furate Si gandesc la toate cele La batrani si la Ilene O sa am doar flori in fata Si privirea in verdeata. Ce mai mult, mi-a placut cum te asezi matale "cuminte pe raftul șapte cartea de la peretele strâmb" si durerea de cap, care... imi aminteste de zeus:). | |
| = Carmen | Dana Lucaci [07.Sep.05 22:58] |
| Când raftul acela șapte de lângă peretele strâmb te cheamă să te cumințești pentru a lăsa o urmă anume, orice durere își are rostul. Ideea este născută, ori poate doar un cuvânt, ori litera care să dea sens rotirii paginilor așa încât, de este vers sau cânt, ele să aibă ce glăsui omului, căci zeii, da, ei erau creatori prin esență. Noi, doar ceva praf pe gene. Și cartea aceea Întâi, cu firele ei spiralate, până și pe aceea ai văzut-o bine în raft. Nu pot rămâne "datoare" decât așa: "Cauți un înțeles vieții, când înțelesul este, în primul rând, propria devenire și nu pacea mizerabilă pe care o dă uitarea conflictelor. Dacă ceva ți se opune și te face să suferi, continuă-ți creșterea, înseamnă că prinzi și te transformi." ("Citadela). Cineva îmi spunea că sunt metamorfică. Confirm și merg mai departe, uneori scriind. Mulțumesc pentru descifrări și legături cu "degetele" copacilor. Ela | |