| = +++ | tincuta horonceanu bernevic [13.Nov.10 12:54] |
| Mulțumesc pt o lectură plăcută. Nu știu dacă e ficțiune sau nu, dar ai reușit să descrii f bine contrastele dintre cele două lumi. Și eu cred că aș invidia-o puțin, pentru că are tot, dar aș compătimi-o pentru că îi lipsesc atât de multe. tincuța | |
| = semn | Elia David [13.Nov.10 13:18] |
| Intr-adevar, si textul acesta pare rupt din viata, ca toate cele scrise de tine. Mi-a placut felul in care ai pus fata in fata doua "realitati". | |
| = Tincuta, Elia | Florentina-Loredana Dănilă [13.Nov.10 17:02] |
| În majoritatea textelor mele, e multă ficțiune și un strop de realitate. Mai bine zis, frânturi de realitate adunate de ici, de colo. În acesta, din păcate, predomină realul. Singurul neadevăr pe care l-am introdus îl reprezintă existența fizică a flacoanelor cu medicamente. Doar mi-a vorbit de ele. Le-am pus în text, pe masă, întrucât aveam nevoie de un final pe gustul meu. Este o întâmplare mai veche, care m-a „destabilizat” la vremea respectivă, dar, până acum, nu am simțit-o ca putând fi pusă în literatură. Vă mulțumesc pentru rezonanța cu acest text, pe care știu că voi l-ați înțeles așa cum s-a dorit a fi scris. Mă bucură prezența voastră. | |
| = O femeie a nisipurilor | george geafir [14.Nov.10 10:57] |
| Proza pare preparată la rece; vine din afara ființei , nu din interior; medicamentele ingerate precum alimentele de către eroina căzută în depresie ireversibilă din acută lipsă de ocupație, cu toate că și a învăța o limbă străină (în acest caz, româna) este tot ocupație, chiar curativă, ar fi fost un bun prilej de introducere în psihopatologie, însă autoarea textului nu o face. Ca să glumesc, la noi, la români, femeia este mult prea prețuită, de aceea bărbatul îi lasă în seamă întreaga responsabilitate: o trimite la serviciu, îi lasă copiii în grijă, îi pune pe umeri treburile gospodărești și toate acestea cu scopul generos de a o face fericită, adică iubită de Dumnezeu! Această femeie a nisipurilor (Kobo Abe) care duce o luptă epuizantă împotriva năvălirii nimicitoare a nisipurilor vieții cotidiene și care nu are timp nici pentru a gândi la propria-i condiție, mai curând e de compătimit decât de invidiat, fie chiar și de către o siriancă, prizonieră a propriilor prejudecăți , așa cum este Clementina. În timp ce femeia- parazit ia medicamente cu pumnul din lipsă de griji materiale, femeia-robot își vede de fericirea personală obținută prin sacrificiu suprem pentru familie și carieră, dar se consolează cu gândul că este iubită de Dumnezeu, cu toate că Domnul ne iubește în aceeași măsură pe toți: buni sau răi, leneși ori harnici iar munca de ocnaș mai degrabă dezumanizează decât înnobilează; mi se pare artificială ideea că omul cu cât e un mai mare oropsit al sorții cu atât e mai favorizat în aspirația lui de a intra în grația divinătății; să nu uităm că cei bogați și trândavi dar care sponsorizează mai mult sau mai puțin lăcașuri bisericești sunt cei imortalizați pe pereții bisericilor sau chiar canonizați. Proza curge bine dar, mi se pare, nu și suficient de limpede. Cu cele mai bune intenții, Geo Ge. | |
| = Geo Geafir | Florentina-Loredana Dănilă [14.Nov.10 17:19] |
| Mulțumesc pentru aplecarea asupra textului și pentru comentariul elaborat. „Proza pare preparată la rece; vine din afara ființei , nu din interior;” - Nu sunt sigură că am înțeles afirmația; de cele mai multe ori, îmi reproșez că scriu textele prea „din interior”. „cu toate că Domnul ne iubește în aceeași măsură pe toți:” - Bineînțeles! Nu cred că din textul meu reiese o afirmație exclusivistă, cum că Dumnezeu i-ar iubi numai pe unii. Dar sigur, citit într-o anumită cheie, se poate deduce (greșit) că asta am vrut să spun. Incursiuni în psihopatologie nu fac (cel puțin nu peste o limită) din două motive: unul este acela că, nefiind specialist, risc să cad în erori; al doilea - prefer numai să sugerez anumite lucruri, nu să le explic. Mulțumesc încă o dată pentru exprimarea opiniei și vă mai aștept cu observații. | |