| = Călătorie eternă | Serban Stanescu [05.Nov.10 11:33] |
| Dragă Ella, deși trec din ce în cde mai rar pe aici, m-am oprit la tine. M-am simțit grozav de bine, prins fiind de povestea asta grozavă! Un (di)stih remarcabil: "viața dintâi, singura carte pe care nu ai citit-o de la sfârșit la început." Am recunoscut cu mare bucurie călătoriile către mine însumi, pe care le fac și re-fac! Mai mult, chiar recunosc "a stinge absurdul în podul palmei și libera plutire prin durere", o călătorie pe care am făcut-o în cursul anului 2008, în timp ce verificam niște ipoteze privind un regim alimentar aparte, menit să te ajute să îți explorezi cotloanele întortocheate ale subconștientului și chiar, ale inconștientului. Poemul tău, redă extraordinar de bine și frumos călătoria interioară pe care, fiecare dintre noi ar trebui să o facă [b]conștient[/b], pentru că, recunosc, încheierea ta reflectă o realitate dominantă: "S-a întâmplat cu fiecare în parte, nu și-au dat seama." | |
| = secundarul antic | Ioan Tițian [05.Nov.10 20:50] |
| "Felul tău de a stinge absurdul în podul palmei" cu "apa neatinsă de umbră" Imi permit sa adaug acel "cu" intre doua idei frumoase, asa cat pentru oameni dragi si inalti. Unde-i una vin si altele, ca altfel nu imi explic alte idei frumoase gasite in papirusurile altor povesti ale autoarei, asta ma obliga sa folosesc iar acel "cu" pentru a impleti lumea cu acel secundar antic, intre somn si veghe: "le-ai da să bea direct din pumni apa neatinsă de umbră și le-ai șterge fruntea cu palma înainte de a stinge luminile, atunci ar auzi bufnița." cu "iată cum, odată treziți visătorii, luna capătă forme bizare" Iar la sfarsit nici nu iti dai seama cum ramai cu Luna, bufnita si o noapte alba in care mananci din ultima iubire... Uite asa te citesc eu, cand ma lasa secundarul antic. :) Noroc bun! Ioan | |
| = Serban, Ioan | Ela Victoria Luca [07.Nov.10 00:40] |
| Serban, prin calatoriile astea interioare, asa cum prin cele din larga lume exterioara, esential este sa fii insotit, chiar daca numai de cei sufletul tău cel viu, fiindcă nici nu ne dăm seama când pot dispărea, când se duc. Ioan, ce alăturări faine faci tu, în timpul lecturii tale împreună cu autorul sau măcar cu acea înfătisare a lui prin cuvânt. Uneori ar trebui să citesc cu ochii altcuiva si eu ceea ce scriu, înainte de a scrie. Si as alege un orb. Sau o anume orbire. Cea care vede si secundarul antic. multumesc, ela | |