| = adio dar vorbesc cu tine | alice drogoreanu [23.Oct.10 13:46] |
| n-aș vrea să vorbesc despre nimic. m-am trezit de dimineață cu o durere profundă. nu știu dacă de la buzele tale. în fine, mâncai un sandvici și o portocală. am fost ieri la școală, n-am reușit să spun mai nimic despre costin, despre biruit-au gândul. ucenicii, probabil, ar fi vrut să le spun despre ultima aventură a unei vedete pro-sex. am șters praful de pe cronică, numai că astfel cartea a devenit invizibilă. nicio soteriologie nu ajută să cerni adevărul. salvarea e în tine. caută un răspuns. când toate întrebările alunecă de pe foaie am vrut să dau delete. nimic nu se șterge. memoria e un brontozaur, singurul în viață. n-aș vrea să vorbesc despre nimic. până la primăvară, casele au să se îmbrace în doliu. cine să mai cânte acum cerul cu berzele-n zbor? cred că e primul text de-al tău care-mi place apx integral. de unde și decupăturile. | |
| = george pasa-"oracaieli "inteligente | Nache Mamier Angela [23.Oct.10 13:57] |
| un poem puternic desi deloc ostentativ merita multe stelute si alice are dreptate as schimba"mâncai" suna prea neaos este foarte desn în trairi ,o detasare de mode ,o voce cu originalitati care surprind ,o poezie "deschisa" ,curajoasa,plina de personalitate printre rânduri s-au strecurat câteva "pasadine" | |
| + * | alice drogoreanu [23.Oct.10 14:00] |
| aș fi neam prost dacă n-aș face asta. am perceput textul de mai sus exact așa cum cred că l-ai și copt. de parcă ai sta pe marginea patului și nu spui nimic și de afară uguie ceva. dar nu-i uguit de afară sunt lucrurile astea care uguie în cap. care nu aduc nimic în plus dacă le scoți dar de ce să le ții înăuntru? l-am perceput ca pe faptul că trebuie să-ți încalți și îmbraci corpul să faci ceea ce e de făcut. că dai cu piciorul în frunze. că undeva intre catedră și bănci se ivește o fereastră.dacă ai șterge-o cu mâneca toamna se vede prin ea. ai putea s-o deschizi. dar atunci ar intra și efectele. nu numai colorile. per ansamblu toamna e ceva depresiv. la tine e un pic de let it be. ps.să ma ierți dar nu gust iarba ideilor.dar știi asta. | |
| = nimic nu se șterge... | Teodor Dume [23.Oct.10 15:27] |
| un text plăcut, deschis și de efect ce mă face să mă opresc și să privesc în mine. văd tristețe, durere dar și o revitalizare prin liantul dintre anotimpuri și trecerea prin ele. *n-aș vrea să vorbesc despre nimic, dar mă împinge toamna spre margini, să le colorez în ruginiu trecător.* cu sinceritate, teodor dume, | |
| = minotaurul din labirint | Ioan-Mircea Popovici [23.Oct.10 16:30] |
| matematicarul spune de bine si cand spune altfel ce-ai scris merita mai multe stele de la mine pumnul de scoici si-n coltul de luna atarna radicalul cu unitatea imaginara din care fulguieste-n intruparea versului "memoria e minotaurul din labirint, singurul ce a rămas în viață și rumegă iarba ideilor." | |
| = Răspuns | George Pașa [23.Oct.10 23:35] |
| Vă mulțumesc tuturor pentru impresiile voastre. Am mai modificat puțin textul și am ales o altă așezare în pagină. | |
| = . | nica mădălina [24.Oct.10 12:43] |
| apreciez dovada de flexibilitate. și, când spun asta, iau în considerare diferența aș zice chiar de stil dintre acest text și celelalte ale dvs. este bine, cât timp a venit ca o nevoie auctorială, și nu sub presiunea lectorului, oricare ar fi el. și am mai apreciat și felul în care ați modificat textul, pentru a-l așeza mai bine în locul său. | |
| = ***** | Lacatus Daniel [24.Oct.10 19:44] |
| Poemul ilustrează unele virtuozități și evidențiază în mod clar latura solemnă a autorului de-a folosi imagini ce îi sugerează trăirile. | |
| = . | George Pașa [25.Oct.10 09:45] |
| Mădălina Nica, așa este, doar că am mai scris într-un alt stil decât acela dominant. Mulțumesc! Daniel, probabil există o solemnitate de care nu îmi dau seama atunci când scriu. Voi încerca să evit pe viitor. Mulțumesc pentru semnul de lectură! | |
| = . | Ecaterina Bargan [25.Oct.10 11:31] |
| da, mi-a plăcut și mie textul. nu este lipsit de cosistență. dincolo de firescul, simplitatea și, aș zice, libertatea de a vorbi prin prisma vieții personale despre "nimic", sunt câteva lucruri valorificate aici în mod reușit: "am șters praful de pe cronică, numai că astfel cartea a devenit invizibilă", "memoria e un brontozaur, singurul rămas în viață. până la primăvară, casele au să se îmbrace în doliu. cine să mai cânte, acum, pe un cer fără berze în zbor?". și asta: "ieri, la școală, n-am reușit să spun mai nimic despre miron costin, despre biruit-au gândul, când ucenicii, probabil...", fiindcă am simțit, și eu, și alții, neputința asta de a spune ceva, într-un moment sau altul. un text antologic, care te ține în el și te face să vrei să-l mai citești o dată. | |
| = . | George Pașa [26.Oct.10 19:58] |
| Pe lângă simplitate, există și o doză de ambiguitate, mai ales în versurile despre "nimic". Adică nu despre nimic aș fi vrut să vorbesc. Și nici n-am vorbit! Adică n-aș fi vrut să spun nimic, și totuși am spus. Mulțumesc, Ecaterina! | |
| = tacere | matrana ioana irina [31.Oct.10 20:42] |
| uneori tacerea este cea mai buna dovada ca un gand frumos se poate naste in versuri. | |
| = Da | George Pașa [18.Nov.10 21:07] |
| Aș spune, mai degrabă, o condiție, nu dovadă. | |