| = domnului Aurel Sibiceanu: | Ottilia Ardeleanu [08.Sep.10 17:38] |
| ce titlu inspirat și ce final, care te determină la a-ți întoarce privirile către sine și a medita: "când Domnul a fost în singurătate eu I-am fost așa departe…". dar cine suntem, cine ne credem ca să dorim mai mult decât a putut avea El? cu pioșenie, Ottilia Ardeleanu | |
| = rugăciune | Raul Ionut Coldea [08.Sep.10 23:40] |
| Mi-a plăcut mult de tot acest poem, domnule Sibiceanu. Prima strofă este excelentă în opinia mea. Apoi, chiar dacă ideea este foarte bună, ultimele strofe ar putea fi retușate, cred, pentru că se cam pierde din fluiditate. Mă refer aici la rima din penultima strofă (truda-iuda) care nu cred că se potrivește și de cuvântul "găzduiesc". Nu știu, acolo nu m-am putut apropia...Sigur, e o părere. Cu toate acestea, nu pot să trec peste ultimele două versuri, care mi se par de o sinceritate extraordinară, au ceva din sinceritatea cu care trebuie să fie făcută o rugăciune. Cu plăcerea lecturii, Raul. | |
| = Raul | Aurel Sibiceanu [09.Sep.10 10:41] |
| Mulțam pentru cuvinte... Nu mai revin asupra poemului, el deja a fost publicat acum mai bine de 20 de ani... Important este că o parte din el, măcar, mai place, mai produce un fior... Cu prietenie, întru verbul tău tânăr! | |
| = păi da, | Alexandru Gheție [09.Sep.10 15:50] |
| firește că așa se întâmplă dacă atunci "când Domnul a fost în singurătate eu I-am fost așa departe" - pesemne că asta e singura vină pe care o găsește omul care nu înțelege DE CE se întâmplă așa... un poem frumos, tainic, încărcat de cuvinte care agață și trag după ele o fâșie de cer. cât de mică... Plăcut, alex | |
| = Interesant | Liviu-Ioan Muresan [10.Sep.10 11:18] |
| aici limbajul, biblic parcă, apoi titlul foarte bine ales. Figuri de stil atîtea cîte trebuie și bine plasate. Curgerea poemului dă bine cititorului. Nu e tînguire, ci constatare. Finalul prinde. LIM. | |