| = Scrisul ca o bucurie vs. scrisul ca o pedeapsă | George Pașa [23.May.10 22:13] |
| Cred că acele șapte ciori erau cumva dintr-un grupaj de-al meu de poeme într-un vers, rătăcite pe acel peron. Glumesc, desigur. Mi-amintesc și de cioara care tot acoperea sunetele măiastre ale privghetorii prietenului Ofileanu. Aici e o premoniție, gândindu-mă și la cei șapte frați închiși în "curbura de albastru". Fericit acela care spune că se lasă de scris. Cât aș dori și eu. Dar știu că florile de castan, puful de plop și florile de salcâm au să mă cheme, cândva, să meditez la ele și tot voi scrie, scrie-mi-ar ceara pe albul durerilor. Sigur, iar glumesc. Sper să nu ajung și un "glumeț". | |
| = și plouă... | Alexandru Gheție [23.May.10 23:18] |
| e interesantă starea pe care ți-o creează versurile, toată ploaia asta, monotonia din "Tomisul meu bătrân": "și plouă cu flori de castan puf alb de plop flori de salcâm cu semne de pe umerii cerului" - bîneînțeles toate acestea după jocul secund al ploii cu bulbuci pe caldarâm... E aici o coborâre a toate, o mișcare descendentă, apăsătoare. Finalul e sugestiv, practic singurele ființe care urcă aici sunt cele ... 7 ciori :). Mi-a plăcut modul în cere se realizează discursul poetic, codurile acestea ce stau a fi sparte la tot pasul... Cu plăcerea lecturii, alex | |
| = Noblețea inimii însângerate | florian abel [23.May.10 23:42] |
| Așa ceva nu poate scrie decât cine trăiește conștientizând non stop toate aspectele și dedesupturile realității simultan cu toate componentele timpului, aruncând fiecărui aspect câte o privire fugară, plină totuși de o duioșie nobilă, princiară. Dar fără a face abstracție de urletul leului din arena însângerată, ceea ce înseamnă că duioșia poate însemna iertare și acceptare dar niciodată uitare. O poezie adevărată. Cu stimă, FA | |
| = Nu în ultimul rând, scrisul ca o taină | George Pașa [23.May.10 23:42] |
| Sigur, pentru că am realizat mai înainte un comentariu la limita off topicului, voi spune și ce mi se pare mai profund aici. În primul rând, pe lângă așzezarea matematică a versurilor, așa cum, de fapt, ne-ai obișnuit, remarc o poezie a stărilor, care se cheamă, se anulează una pe cealaltă, până la acea imagine finală ascensională din final. Sunt stări poetice care amintesc, numai parțial, de Bacovia. Într-un fel, și finalul, deși la Bacovia, E doar un corb "Tăind orizontul/ Diametral..." desigur, bine inserate sunt și imaginile "jocului secund", cu acele coduri multiple. Știu că ai tins aici spre o dimensiune spirituală, chiar ascetică a comunicării poetice, deși "cărările inimii" sunt percepute altfel de fiecare cititor în parte (important este ca acestea să nu se "încurce" în labirintul reprezentărilor fiecăruia). | |
| = ploaie de inima cu ciori as de pica ... | Anni- Lorei Mainka [24.May.10 00:04] |
| semn: un jurnal de inima cu joc secund inscris intre ploile vremii - de scris nu cred ca se poate lasa cineva, scrisul se lasa de tine si atunci sa vezi ce si cite ciori te vor cauta.....muzica domn profesor poarta bine acest poem pe note | |
| = iarasi, sa fie! | Ioan-Mircea Popovici [24.May.10 03:16] |
| s-a intamplat sa fie. sa fie am zis si s-a facut sa fie asa. de acum jucam pe bune mizand intuitiv doar pe da. un om singur este un om singur. se intampla uneori ca-n jurul acestui om sa se faca cercul invizibil al duhului. spune-le tu, inima, cum vine treaba asta cu omul singur nesingur... din izvorul cel fara de moarte bem prin unirea nodurilor lui aici si acolo, ca cel care crede viu va fi... arvunirea vesniciei prin unirea cu Celcarenu-l numesc fiind din cerestile si de viata datatoare... si iar zic, dintr-o tacere intr-o facere... acum cer cele de trebuinta-n calea aceea despre care nu zic nimic... mangaietorul in duhul adevaraului care din Tatal purcede si care te conduce la tot adevarul... mangaietorul, vindecatorul, imbucuratorul si datatorul de viata, luminatorul cailor de scapare, incalzitorul inimilor noastre-n iubire si-n dragoste de Infinitul cel mare plecand de la Infinitul cel mic... si astfel mai zic si mai tac, dar nu stau, ci fac... | |
| = Cele șapte ciori | Camelia Tripon [24.May.10 08:31] |
| Este o îmbinare între lumea reală și lumea misterelor. În fond, cincizecimea, este continuarea celor 7 de 7 zile, săptămâni. Cioara, ruda corbului, oferă perspectiva, zborului, corpului subtil ce are după unii 7 componente. Practic, cotidianul prozaic este alăturat lumii spiritelor prin ciorile, sufletul neliniștit ce-și caută calea spre lumina ce însoțeste Pogorârea Sfântului Duh. | |
| = precum o picatura care se prelinge | Ioan-Mircea Popovici [25.May.10 06:47] |
| las cititorului bucuria descoperirii unor sensuri prin nodurile sugerate-n asimtotice procese iterate nimic nu se descopera gratuit fiecare pas are pretul masurii precedentului ca-n revelatia persoanelor Treimei in care fiinta exista din simultaneitatea a trei persoane... cele 7 ciori pot fi cei sapte porumbei albastri a caror casa o vei descoperi undeva-candva... ieri dimineata ma sunase un Domn, cunoscut recent intr-o intrunire cu multa lume, care citise pe cartea mea de vizita despre spatii ordonate si fractali. dorea ca intr-o discutie telefonica sa-i explic ce sunt aceste spatii. cand i-am vorbit despre rolul conului pozitiv in stabilirea relatiei a trecut la alt subiect, apoi la altul. sigur ca vederea-n sensurile adevarului absolut se obtine-n cunoasterea Tympului din care noi alegem o clipa calda, precum o picatura dintr-un ocean... | |
| = Cele șapte secunde ale cărării | Călin Sămărghițan [25.May.10 08:55] |
| Început ca joc lingvistic, filtrat apoi prin sobrietatea trăirii poetice, pentru a atinge într-un al treilea stadiu un apogeu alegoric, se încheie, în cele din urmă, tot cu o formă a jocului, imagistic de data aceasta. E o paletă lirică generoasă, care, deși restrâns desfășurată, e bine armonizată aici, procedeu aparte, caracteristic, cu care autorul ne-a obișnuit. O briză poetică binefăcătoare. | |
| = la o cafea si-o pipa | Ioan-Mircea Popovici [26.May.10 06:13] |
| randurile de acum vin dreapta multumire pentru comantariile tesute sub portativ curand vom de de pamant la o cafea si-o pipa il intalnisem pe Zelkanu ce mai faci, Igitur, ma intreaba el cu vocea-i blanda invelita-n dimineata cu rasarit cu intrebarea-i deschizatoare de gand ma gandeam la Alexis cand, in sfarsit, am vazut ce lume bogata-i sub portativ zilele astea ne potrivim competentele ce mi-e mie mai potrivit altceva decat "educatia, comunicarea si invatamantul"? spune si tu, Igitur, zicea el da o tura de jur imprejur si spune ca mi s-ar potrivi altceva mai bine vorba aceea veche si inteleapta omul potrivit la locul potrivit ce poate sa faca un Profesor mai bine decat sa completeze portativul acestor vectori independenti legati doar prin aburul dragostei de Bine, Curat, Adevar si... aici am tacut amandoi ma gandeam la ziua de joi cand acolo, la tine pe tarm, salcamii si maslinul salbatec au inflorit | |