| = iar | Doru Dorian David [19.May.10 04:02] |
| tu strigi si nu se aude marile din noi sunt ude" *N.S* un poem desprins din culorile unei fiinte cu um suflet bogat: "din fiecare om întâlnit moartea ridică o mână dar eu eu voi ține un șarpe verde de coadă la urmă îl voi repezi să muște în loc de strigăt ~~~~~~~ " | |
| = Caminante | Aurel Sibiceanu [19.May.10 03:42] |
| Căd că"Pușcăriașul" e răsplătit! Și cititorul este înavuțit cu un poem superb,o marcă... Mai că e frumos să fii un bărbat oarecare ! Femeia... tot cu șarpele! | |
| = Erată | Aurel Sibiceanu [19.May.10 03:43] |
| VÃD că"Pușcăriașul" e răsplătit! | |
| = "mai bine te-ntorci în sufletul lemnos al mamei" | Alexandru Gheție [19.May.10 09:41] |
| "eu voi ține un șarpe verde de coadă la urmă îl voi repezi să muște în loc de strigăt ~~~~~~~" - strigătul ondulează tainic aici :) Mi-a plăcut textul pentru imaginile reușite ce se împletesc dintr-un univers acvatic către un mijloc de vară făcut inelar, și ușor ușor de jur împrejurul unei morți acoperite cu "mormane de garoafe/mormane de garoafe roșii... alex | |
| = Interior. Cristina S. | Ioan Barb [20.May.10 00:00] |
| "scufundato mai bine te-ntorci în sufletul lemnos al mamei cum se-ntorc spânzurate florile în albastru" Un poem care te invită să deschizi ușa și să privești în lumea fascinantă, ireală din adâncuri. O lume care se aseamănă atât de mult cu interiorul plin de sensibilitate al poetului. Cu multă considerație. | |
| = *** | Cristina Sirion [20.May.10 00:31] |
| Doru Dorian Multumesc de comentariu, as vrea sa fiu la inaltimea lui; senzatia e ca ma apropii doar asimptotic, cu atat mai mult m-a bucurat perceptia cuiva care chiar scrie poezie. Aurel Sibiceanu As adauga la cele spuse mai sus ca am apreciat mult o a doua trecere, se simte oarecum ca o stare de gratie. Alexandru Ghetie Comentariul tau deja vine ca din partea unui prieten, imi da impresia ca nu arunc avioane de hartie intr-un loc pustiu. E mare lucru, iti multumesc. Ioan Barb Adaug la comentariul anterior, ca uneori poezia e o forma de noroc. Iti aduce atatea bucurii nemeritate. Multumesc. | |
| = Persoana a doua | Csiborg Mirco [22.May.10 19:01] |
| … persoana intai, un dialog ca o naparlire. Personal, prefer stilul asta mai simplificat, cred ca versuri de genul “te zvântai fără urmă” au mult mai multa forta decat o “imagine” sofisticata. Vad si ceva balast, redundante, neclaritati, poate ar mai trebui scuturat un pic, rearanjat. Archibald Haddock | |
| = CM | Cristina Sirion [23.May.10 01:20] |
| Asa-i, cumva as fi renuntat la ultima strofa pentru a o mai compacta ca idee, cred ca acolo se rupe si din ritm. O voi lasa sa se mai aseze, sunt poezii carora nu reusesc sa le "vad" personalitatea decat peste un timp - sunt rugozitati care adauga si altele care cu siguranta iau, acum n-as sti care sunt care. Multumesc. | |
| = Nu-i asa, | Csiborg Mirco [23.May.10 08:36] |
| … sau, ma rog, poate ca e, nu stiu cum e, dar stiu ca nu asta am vrut eu sa spun. Ca idee, am vazut desfasurarea cam asa: strofele 1 si 2 “ - pielea veche” care ramane in urma, strofa 3 - o punere in perspectiva care scoate textul din personal si-l apropie de poezie, strofa 4 - “pielea noua”. Strofa 1 mi-a parut un pic stangace, apa e intotdeauna uda, iar despre ce “însemna” se spune mai frumos, desi indirect, in strofa 2. Inceputul strofei 2 poate ca ar putea fi mai clar in exprimare si daca tai versurile putin altfel ar contine un vag foreshadowing(daca se poate asa ceva in cazul poeziei) pentru strofa 3. In partea a doua, in loc de ceva conclusiv, incepi sa aduci verbele la timpul prezent – acolo se rupe ritmul, cred eu, acolo “pielea veche” se agata, cumva. Eu am interpretat altfel, poate gresit, dar altfel. La strofele 3 si 4 cred c-ar merge doar un pic rearanjat, mai percutant, iar la titlu less is more. Tragand linie si adunand: voi ține un șarpe rămâne doar mijlocul verii inelar ieșeai din mare cu umerii uzi te zvântai fără urmă lângă un bărbat oarecare la fel de bine ți-ai fi putut roti ceasul pe încheietura mâinii, ai fi putut atinge cu fruntea pădurea de corali, scufundato te-ntorceai în sufletul lemnos al mamei, cum se-ntorc spânzurate florile în albastru mormane de garoafe roșii din fiecare om întâlnit moartea ridică o mână dar eu, eu am un șarpe verde și la urmă, în loc de strigăt îl voi repezi să muște ~~~~~ Si acum, disclaimer: e doar o interpretare, poate gresita, dau, cum s-ar zice, cu presupusu' pentru ca in fond eu chiar nu pot sa stiu care sunt care, dar ma intreb care ar fi titlul daca ai renunta la ultima strofa? Archibald Haddock | |
| = CM | Cristina Sirion [25.May.10 22:16] |
| Argumentele sunt corecte, apreciez atentia acordata; modul in care ai rescris poezia mi se pare valabil si o sa-l iau desigur in considerare. E o poezie controversata si atunci cand se intampla asta am tendinta de a o da la o parte cel putin pentru o vreme. Alternarea de persoana intai si a doua e intentionata, e o invitatie de participare la dramatismul interior, care asa se desfasoara uneori. Din nou, restul argumentelor sunt valabile, le inteleg foarte bine. Cat despre titlu, chiar am raspuns unui comentariu pe un alt site, ca as renunta imediat la ultima strofa daca n-ar trebui sa ma gandesc la un alt titlu. Astept sa vad daca/ cum va iesi din nou la suprafata. Multumesc din nou, e important sa vad un alt punct de vedere, de putine ori se intampla sa primesti mai mult decat un raspuns conventional. | |