| = aurel - o viata tumultoasa | Stefan Petrea [16.May.10 09:55] |
Draga Aurel, eu la Revolutie aveam vreo 9 anisori, dar daca as fi fost din plin traitor in sistemul comunist-securist probabil as fi avut cam aceleasi coordonate biografice si de indosariere. Chiar daca tu ai avut de suferit de pe seama regimului, acum dupa atatia ani, ai putea privi in urma cu incredintarea ca ai trait ceva grozav. Chiar ca amintirile tale seamana cu o carte de San-Antonio, autor care mi-a fost extrem de drag, dar de pe urma caruia am capatat la un moment dat o grozava psihoza. Am scris, mai mult din imaginatie, un roman in stilul caracteristic lui. Problema consta in faptul ca la cateva luni dupa terminarea cartii am ajuns, psihotic, sa ma identific cu personajul principal al cartii mele. In acea perioada eram sub influenta puternica a alcoolului. Iar in perioada in care am stat la dezalcoolizare, sub influneta sevrajului acea carte "mi-a servit" ca motiv de panica, pt ca ajunsesem la un soi de dedublare, nu mai eram Stefan Petrea ci personajul cartii mele. Ce ai trait tu in mod real eu am trait, si mi-as permite sa spun ca mult mai intens, la nivel psihotic. Imi pare nespus de rau ca nu mai am manuscrisul acela (l-am ars, dar eu mi-am ars multe scrieri). cartea se denumea "Marele Hohot" si tare as fi avut pofta s-o public daca ar mai exista. Asteptand si alte dezvaluiri din ce tu chiar ai trait, petrea | |
| = Notă de lectură | George Pașa [21.May.10 11:46] |
| Am citit cu interes și acest fragment din "Exerciții de eliberare". Am să răsfoiesc și alte pagini electronice din revista "Argeș", spre a vedea alte episoade din viața unui om hăituit. Scrierea acestor pagini te eliberează într-adevăr și te ajută să-i ierți pe cei care și-au vândut sufletul pentru un pumn de bani. Mă bucur să aflu din acest fragment că au existat și securiști de genul Orhideei Negre. | |
| = sunt de părere ca unele materiale de acest gen să fie totuși recomandate...dar v | florian stoian -silișteanu [21.May.10 13:42] |
| Știu că munca pe acest site este benevol acceptată.Cunosc lumea care trage în jugul verbului și recunosc în mare parte e de subțire calitate intuitivă și mai cum doriți dumneavoastră.Dacă aș fi primit și acceptat încă de acum mai bine de sute de ani această răspundere atunci cu siguranță aș fi deschis ochii și aș fi aplecat mai mult să atrag atenția asupra acestor fragmente de viață pe care Aurel Sibiceanu le îngăduie în pagină. Amicul de sus spune că avea nouă ANIȘORI pe la Revoluție și e de înțeles. Aurel Sibiceanu ca și mulți alți confrați au trecut prin spaime.Pe unii spaima i-a îndobitocit pe alții i-a pierdut pe alții i-a damblagit pe alții i-a întărit pe unii...și pe alții...viața. Demersul actului a început în revista Argeș.După mai bine de 20 de ani e foarte greu să rămâi punctual evenimentului.Constat pe propria piele de exemplu că odată cu trecerea timpului pierd din cînd în cînd date de genul..ora, vremea, etc. Rămâne cu siguranță emoția și lacrima dureroasă a secundei care te hăituia care nu te lăsa liber.De aceea vin și subliniez că trebuie să respectăm și dacă mai tineri suntem să citim să luăm aminte și să facem în așa fel încît istoria să nu se mai repete. | |
| = l-am citit pe nerasuflate! | Anni- Lorei Mainka [21.May.10 14:30] |
| si pe celelalte, stii cum e , vrei sa scrii un semn demn de luat in seama, dar timpul Sibi, eu mai am pina la pensie, chit ca am 3 decenii lucrate..... perfect ai facut ca pui textul pe site - poate ne-om invata minte!!!! | |
| = Incă se ma-i dă azyl politic din cauza Lichelelor din Romănia. | Norma Diana Jeflea [22.May.10 11:02] |
| Dragă Aurel,Chiar ai foarte mare dreptate cum că "securiștii" de fapt erau altceva decît asistenții sociali și nu au existat, doar o țară de prea multe "lichele",care continuă parcă mai feroce ca pe vremea aceeia și in zille noastre.Eu am trăit printre securiștii de la Arad și Timișoara printre anii 1970- 1981,Și chiar pot spune că mi-au fost mamă si tată.Unde am învățat să-mi iubesc țara ori unde maș afla.Nimeni nu ia cerut nimănui să toarne la securitate.Lichelele deranjau in miez de noapte pentru favoruri.De lichele îsă nu pot scăpa ori unde maș refugia și ce identitate miaș recăpăta și in ce țară aș trăi. -Noi născutii pe la 1955 avem datoria să reamintim tinereii generație lucrurii care nu trebuie să se mai repete in Istoria Romăniei!Te rog continuă pe acestă temă.Romănia/Romănii plecatii sau rămasi in țară trebuie salvatii de "Tabloide" | |
| = Securiștii patrioți !!! | Aurel Sibiceanu [22.May.10 13:19] |
| Norma: ai înțeles greșit inexistența securiștilor, despre care se face vorbire în motto-ul luat dintr-o poezie-pamflet, a lui Adrian Alui Gheorghe. Au existat cu prisosință și mai toți au fost niște executanți ticăloși ai ordinelor primite de la Partidul Unic- P.C.R. Dacă au mai fost și cazuri de oameni adevărați printre ei, acestea au fost puține; despre unul dintre aceștia am făcut și eu vorbire. Vrei să transferi vina spre informatori; ei bine, cei mai mulți dintre ei au devenit informatori fiind șantajați pentru o greșeală, mai mică sau mai mare. Alții au turnat pentru bani și unii pentru a se răzbuna pe un dușman, rudă, coleg de serviciu, pentru a accede profesional unde nu puteau prin pregătirea personală. Securiștii nu numai că racolau informatori dar aveau și normă, erau premiați cu bani grei pentru mărimea rețelei pe care o realizau. Dacă ai citi fie și numai cele 575 de pagini ale dosarului pe care mi l-au întocmit mie ți-ai da seama că nu cunoști fenomenul numit Securitate, amploarea lui, efectele lui, etc. Eu am studiat, pentru a înțelege în ce lume am trăit, mii de pagini și pot spune, fără a greși, că lumea românească schimonosită, cea de azi, în care trăim, este produsul acelor securiști care au acționat și acționează prin informatori și chiar prin copii și nepoți. România Economică au băgat-o în buzunar, pardon, în bănci străine. Ceea ce ni se întâmplă azi, curba de sacrificiu pe care trebuie să o facem, pentru a nu ne anomiza ca țară, este efectul "grijii lor părintești" față de români și de România. Mai nou s-a dat și Legea Lustrației, cea care trebuia impusă României de Lumea Civilizată, Europa, Maica noastră mai mult vitregă, imediat după 1990. Inutila lege, votată zilele trecute, nu face decât să le ofere, securiștilor și activiștilor P.C.R., cinci ani de vacanță, atâta de necesară după două decenii de jaf. Curat patriotism, dragă Norma! Nu știu ce experiență ai avut tu cu securitatea dar văd că ți-a ținut loc de părinți. Vei fi dat peste niște securiști miloși; în acest caz e frumos și e creștinește să le porți respect și recunoștință. Eu nu am motive să-i iubesc. De urât nici atâta ! Am fost educat să nu am resentimente, să mă rog pentru îndreptarea păcătosului; ura schimonosește sufletul, te împiedică să accezi la adevăratele valori ale umanității. | |
| = Silișteanu | Aurel Sibiceanu [24.May.10 19:25] |
| Ne cunoaștem de peste 25 de ani, ți s-a părut vreodată că am scris pentru a obține dinstincții, glorie, bani? S-a înghesuit vreodată cineva să-mi răsplătească în vreun fel munca? NU, și nu am tras pe nimeni de mânecă să-mi facă favoruri, nu am cultivat mărimile vremii sau obștei scriitoricești pentru obține premii. Doar în 1983 mi s-a acordat Marele Premiu al Cenaclului Academiei dar l-am refuzat din motive politice. În 2008 am primit premiul revistei Argeș dar tu știi bine că acest premiu a fost o soluție de a acoperi o mizerie făcută de colegii noștri de filială. Spui că după 20,te citez:"e greu să fii punctual evenimentului..." Pentru mine nu este greu; am o memorie bunicică, am un jurnal din acele vremuri, despre care vorbesc, am paginile din dosar, rapoartele celor de la filaj, stenogramele convorbirilor ascultate și înregistrate, mărturiile turnătorilor; toate astea mă ajută să recompun exact epoca. Dacă tinerii au sau nu timp, chef,să citească toate astea e numai și numai problema lor; mă refer doar la cei care au discernământ. Prin mărturiile de față eu doar închei un lanț "trofic": Opozant- Poliție Politică - Memorii. | |
| = soldați ai cuvintelor, Învingători | Mihai Robea [30.May.10 18:51] |
| Sibi, inutil să mai spun că citesc cu interes tot ce scrii. Mie nu-mi plac cuvintele mari și nici cuvintele pompoase. Dar cred că din respect pentru cei ca tine, pentru toți vii și toți morții noștri TREBUIE SÃ MERGEM MAI DEPARTE CA ÎNVINGÃTORI. Noi nu avem de ales. Printre aceia care scriu și pe care-i consider prietenii mei sunt doar bărbați adevărați și femei românce. Să fim impasibili și puternici, mereu mai puternici, totdeauna cu un pas înainte. Eu cred că ăsta e drumul și altă cale nu există. | |
| = aurel | Anca Roshu [15.Jan.11 10:32] |
| am ajuns in pagina asta intamplator, dar ma bucur foarte tare ca am gasit textul asta! cred ca trebuie scris despre ce s-a intamplat in vremurile alea tulburi si despre faptul ca, desii unii s-au vandut pentru mult mai putin decat aia 30 de arginti, au fost si oameni, si nu putini, care au ramas cu tot cu coloana lor dreapta in picioare, desi nu a fost deloc usor... o sa citesc si alte texte de genul asta, daca mai ai postate! este mai mult decat amintirea unui om urmarit de catre securisti, este un fel de minisfresca a unor vremuri care au incercat taria de caracter a multora... mai trec, desigur... :) | |
| = Anca Roshu | Aurel Sibiceanu [15.Jan.11 11:08] |
| Mulțam de trece. Mai găsești materiale de acest fel, în ambele mele pagini de pe agonia.Vreau ca pățaniile mele să se constituie într-un studiu de caz și nimic mai mult. Pe de altă parte, pentru mine este și o formă de exorcizare. Cu trecerea anilor, cu toate că aveam și am destule preocupări, care-mi solicită un mare volum de muncă, nu puteam să nu mă gândesc la cine s-a implicat în destinul meu. De fel, sunt un om care nu face pe nimeni responsabil de eșecurile sale; pe primul vinovat îl caut în mine însumi. Dar, e la fel de adevărat că multor lucruri, pe care nu ți le explici, precum și unele măsuri care sau luat împotriva ta, le cauți sorgintea în alții. Cum ajunsesem în situația să bănui pe toată lumea, știam că am fost urmărit de securitate, pentru că am fost supus la peste 15 anchete, mai mult sau mai puțin ortodoxe, pentru a nu greși față de toată lumea mi-am luat dosarul și m-am lămurit. Asta s-a petrecut în oct. 2008. Acum știu cine și ce a făcut, de ce și cu cât a fost plătit. Trebuie spus că puțini dintre ei o făceau benevol; erau șantașați pentru niște greșeli omenești, alții, vreo trei, au făcut-o pentru bani, alții probabil din răutate. Unii, deranjați de faptul că am aflat, uite că nimic nu rămâne ascuns, s-au ofuscat, au început să vocifereze, să mă întrebe de ce m-am trezit după 18 ani să public asemenea materiale. Păi, ce era să public, frate, dacă eu abia după 18 ani am primit materialele, să public lucruri "din burtă"? Alții neagă autenticitatea, deși în revista "Argeș" am publicat și fotocopiile paginilor la care făceam referire. Culmea este că neagă dosarul și inși care l-au ținut - vol 1- în mână, care au acasă colecția revistei Argeș, unde-s și fotocopiile. Alții se miră cum de îmi amintesc din acele vremuri? Cum, Doamne iată-mă, să nu-mi amintesc când rapoartele, informările, rapoartele secției de filaj, transcriprurile convorbirilor din domiciliu, sunt în mâna mea și sunt purtătoare de coordonate, dată, loc, oră, persoane, etc? În fine, sunt multe de spus. Din păcate stafia securității lucrează încă, tot prin foștii informatori, ori electronic, sub anonimat. Bunăoară încearcă să mă învrăjbească cu diverși amici, postând comentarii anonime pe diverse siteuri și multe altele de acest fel. În fine, Dumnezeu să-i ierte... Ești de vârsta fiului meu celui mare, Anca, sper că voi, dragi copii-oameni mari acum, veți fi ocoliți de prigoana politică, sper să nu suferiți pentru idei corecte, legitime. | |
| + aurel sibiceanu- document | Nache Mamier Angela [15.Jan.11 11:17] |
| am citit aceste marturii si cum avem acelasi destin ,martor si victime ale acelei epoci de trista amintire)fiecare cuvânt rascoleste rani profunde,frustrari,trairi similare de neputinta si de revolta intuitiv am ales "partidul Poeziei"(nefiind nici o secunda membra de partid,nescriind nici o secunda poeme burebistare-o palida forma de curaj într-un timp în care se platea scump orice miscare diferita de legile si ordinele în vigoare). singura forma de protest la acea epoca erau aceste cenacluri unde multi artisti exprimau setea de libertate,acceptau trista lor soarta de a nu fi publicati,refuzând compromisuri literare,scrieri evenimentiale,refuzând sa scrie polologhii demagogice,asteptând din tot sufletul vremuri ai bune. a existat o literatura împotriva regimului,va trebui reuita în volume,pentru a lasa o marturie de istorie literara demna si neciuntita a acelei epoci am trecut granita,legal,cu doi ani înainte de caderea regimului,cu doi copii,doua valize si doua carti(ale mele) si un manuscris...obosita de hartuiala unui regim care ne îngenunchea din ce în ce... ar fi multe de scris ,de adaugat,de a aduce dovezi graitoare ca literatura adevarata nu a încetat chiar daca aveam cu totii pumnul la gura la brasov securistii erau omniprezenti,multi avem ce povesti despre interogatorii far sens si fara motiv,spaima plutea în aer,demoralizanta... aceste texte va elibereaza si va fac cinste,înving urâciunea acelor timpuri când contestari si-au pierdut si viata în numele unei dorinte utopice de democratie,libertate de a gândi si de creatie cei de astazi ,nu pot ramâne indiferenti la asemenea texte atât de acute ,ale unor drame si tragedii umane care nu au fost deloc inventii ci pure si trist adevaruri ale unor vieti mutilate când viata este atât de scurta ,marcata din senin de o dictatura,ce poate fi mai trist ca accident biografic? aceasta generatie se afla vrând nevrând în cautarea iluzorie a timpului pierdut | |
| = Doamnă Angela Nache Mamier | Aurel Sibiceanu [16.Jan.11 06:07] |
| Am citit și recitit rândurile Dumneavoastră, am încercat să vă răspund dar m-a cuprins o încremenire ciudată... Ea vine de la un adevăr crud, conținut de rândul final al comentariului Dumneavoastră, și care pe mine mă muncește de câțiva ani buni: "această generatie se afla vrând nevrând în cautarea iluzorie a timpului pierdut" Am dormit câteva ceasuri, m-am trezit în viul nopții, preocupat tot de adevărul care, cum spuneam, mă muncește de ani, și pe care l-ați identificat ca un terapeut... Deși zilnic o iau de la capăt, deși zilnic îmi spun că pot răscumpăra mare parte din ceea ce mi s-a furat, din ceea ce am pierdut din neatenție sau din lipsă de respect pentru Darurile Domnului, deși prin scris încerc o exorcizare, deși fiecare zi îmi dăruie tainul ei de frumusețe, ceva parcă rămâne rupt pentru todeauna. Știu și de ce, știu și ce este de făcut, știu că mai este și timp, poate, pentru a limpezi lucrurile. Trebuie să fac în mine o liniște mare, să aud și ce zice Dumnezeu; deocamdată e multă larmă, prea multă larmă... O parte din mine a plecat pe Cea Lume cu bunicii, părinții și prea mulții mei prieteni, secerați prematur... Vă mulțumesc pentru blândețea cuvintelor și a luminii ce ați pus-o aici. | |