| + cineva îmi desenase cu pixul o bătaie amicală pe umăr | Maria Prochipiuc [10.May.10 23:50] |
| Te regăsesc într-un mod deosebit, poemul acesta altfel de cum te știiam eu, maturitatea decupează fărîme de poeme pe care le așează într-un întreg dând frumusețe cuvintelor. Poemul acesta se lasă doar prin anumite locuri privit, cu trimiteri spre interiorul ființei, probabil fiindcă trecuse pe undeva de miezul nopții și doar atunci imaginația o ia la galop: femeile linii drepte începură să croșeteze ciorapi groși pentru drum își plângeau bărbații rămași fără război un război al lor doar al lor ei așteptau ca ele să-i caute în cimitirul recunoscuților pe atunci nu știam să le consolez pierdusem niște cuvinte mă goneau din trupurile lor inexacte cu burți și pori fără cuvinte- mi se pare cea mai reușită parte a poemului. | |
| = "bărbații rămași fără război un război al lor doar al lor" | silvia caloianu [11.May.10 07:57] |
| bărbații (in mare parte) sunt un popor ciudat... sensibil, vulnerabil (din slabiciune comit si crime) etc... popor secretos, inca din antichitate... femeile niciodata nu vor afla in mod sigur daca ei sunt langa ele sau la "un razboi al lor doar al lor"... (poezia ta m-a facut sa gandesc in voce.) s-ar putea sa revin mai spre finele zilei. | |
| = Renunțare | Andrei Horia Gheorghiu [12.May.10 10:54] |
| Între mine și poemul de față a existat o relație specială. L-am scris demult apoi, o vreme, nu ne-am mai vizitat. "Eram ca doi hoți ce încercaseră să facă o spargere și o rataseră, fiind siguri că tovărășia lor le poartă ghinion și detestând la celălalt imaginea eșecului lor" Acum am renunțat pur și simplu să-l mai (re)cunosc. Și vi l-am dat vouă, să faceți ce vreți cu el. | |