| = Vasile Mihalache, | Ottilia Ardeleanu [21.Apr.10 18:34] |
| lumină cu fluturi am văzut și eu trecând, imaginar, prin tunelul în care "fericirea este un orb cu vioară". dinspre trecutul din care nu se știe când și cum a fugit lumina, către prezentul ce trece, evident, prin stomac și spre un viitor pe lângă care tocmai ai trecut, poemul acesta este de o sensibilitate și o franchețe copleșitoare. Cu plăcerea lecturii, Ottilia Ardeleanu | |
| + esenta | Leonard Ancuta [21.Apr.10 18:45] |
| imi place cum s-a obiectivat aici trecerea timpului. poate destul de plastice unele formulari, dar pe ansamblu razbate sentimentul acela de impacare, de acceptare, care e mai important decat imagistica. nu pot sa nu remarc insa finalul, care mi se pare de o sensibilitate extraordinara, aici autorul atinge o culme greu de egalat in putine cuvinte. acel deja din ultimul vers e mai greu decat o stanca legata de gat. ar fi pacat sa treci pe langa un astfel de sentiment si sa nu-l remarci. | |
| = Un poem terifiant de contemplativ și superb | Dragoș Vișan [21.Apr.10 19:14] |
| Versul de rezistență și de mare stabilitate motrico-tactilă din mersul mașinii este: "călătorii în timp din autobuzul-conservă te bat pe umăr". Versul anterior, cu întunecarea venind din soarele înjunghierii, este chiar un haiku: "din soarele înjunghiat curg șuvoaie de apă neagră" Scuze că mi-am permis. Nu rezistam s-arăt! Precum Cronosul revenit "în timp" încă din prima strofă, în cea de-a treia "pământul rostogolește oameni fierbinți în palme/ dar îi înghite reci" și îmi aduc aminte de tabloul grotesc al lui Goya: cum își îndeasă titanul hidos oameni și zei pe gâtlej! | |
| = "ce repede a trecut ziua" | Alexandru Gheție [21.Apr.10 19:33] |
| Bun! Poem al trecerii prin viata, prin tunelul vietii, prin intunericul său... E interesant ca speranta apare tocmai de la imaginea orbului cu vioara... nu pentru ca e orb si lumina se dezbraca de sine in ne-ochii lui, ci pentru că are o vioara, pentru că mai rasuna totusi o muzică, se mai simte. Atat el, cat si noi. Sonoritatea m-a atras aici, muzica asta tasnită din durere, din beznă... Finalul e deosebit, poate ca alăturarea aceea "pe langă care" nu suna prea bine :). In fine, mi-a placut, numai bine, alex | |
| = are | Raul Ionut Coldea [21.Apr.10 23:08] |
| Un poem care reușește să trateze timpul într-un fel foarte...suprarealist. Mi se pare puțin ieșit din context soarele înjunghiat, dar are și el rolul lui acolo. Atmosferă poetică are, cursivitate are, idee are, coerență are, emoție are. Are cam tot ce cred eu că are nevoie un text. | |
| = raspuns | Vasile Mihalache [22.Apr.10 09:04] |
| Multumesc tuturor pentru generozitatea aprecierilor din comentariile asupra poemului si totodata sunt onorat de prezenta voastra aici in pagina. | |
| = fericirea este un orb cu vioară | Liviu-Ioan Muresan [22.Apr.10 19:59] |
| Poezie a figurilor de stil reușite, bine dozate, inedite chiar. Un soare înjunghiat din care curg ape negre, imaginea călătorului constrîns-strîns, oamenii înghițiți de pămînt după răcire. E tot ceea ce trebuie unui poem cu adevărat reușit. LIM. | |