| = ... | iarina copuzaru [13.Apr.10 13:17] |
| O călătorie frumoasă, începînd cu săritura din mers pentru un copac precum acel cuvînt ce mai poate trezi. Apoi același copil neascultător, al cărui nume nu este rostit – ca într-un ritual al tăinuirii (mă duce cu gîndul la zeii fără nume) sau pentru a delimita ipostaza aceasta de indiferența cu care se învîrte pămîntul. Mi-a plăcut. | |
| = unde esti copilarie! | Anni- Lorei Mainka [13.Apr.10 14:56] |
| o poveste vie, cald iti e pe linga suflet cind citesti asemenea poeme blinde, bune, reusite iti curge mai usor timpul din brate | |
| = Vasile Munteanu | Ottilia Ardeleanu [13.Apr.10 21:53] |
| Cred că undeva, am rămas un copil, pentru că și acum îmi vine să sar într-un picior când văd pomi înfloriți. Și starea aceasta mi-au transmis-o aceste versuri purtătoare către copilărie, către năzbâtii, visuri, iluzii sau poate un pic după toate astea, adică atunci "când soarele trece de amiază" și "frumusețea dispare". Da, amintiri plăcute ori mai puțin plăcute, începând de la o vărstă fragedă și străbătând drumul amintirilor către una albă în plete și pe hârtie. "mulți cred că pierde timpul dar el scrie cuvinte ce mai pot trezi" - într-adevăr! Cu plăcerea lecturii, Ottilia Ardeleanu | |