Comentariile membrilor:

 =  Unui pacient nerecunoscător
Gârda Petru Ioan
[11.Mar.10 06:30]
Deși, prin munca-i de temei,
Ești iar ca înainte,
Ai, totuși, împotriva ei
Un dinte.

 =  N-am nimic cu ea, dar...
Florin Rotaru
[11.Mar.10 07:56]

De felul meu nu sunt un tip flecar
Și fata asta chiar îmi place, dar
Va deveni plictisitoare dacă
Îmi pune tot mereu aceeași placă

 =  Tendința justificată de a face fiecare ce știi mai bine
Gârda Petru Ioan
[11.Mar.10 08:54]
Îmi pune tot mereu aceeași placă
(Florin Rotaru)

Prea fixe-apucături în minte,
Mai are și dentista mea:
Deși mi s-a umflat un dinte,
Ea trage-ntruna la măsea.

 =  Erata
Gârda Petru Ioan
[11.Mar.10 09:03]
ce stie mai bine

 =  De ce am renunțat la fostul dentist
Florin Rotaru
[11.Mar.10 09:12]
Când trăgea mai tare la măsea,
Amănuntul e esențial,
Dumnealui atunci i se scula
Să mă obtureze la canal

 =  Degeaba
Rodean Stefan-Cornel
[11.Mar.10 09:40]
Ea-n trei ședințe m-a-nvățat
Să mușc, să scuip și să casc gura.
(Florin)

Tu muști, caști gura, scuipi "în draci",
Pe la dentist, că-aici te lasă,
Dar la serviciu și acasă
Doar molfăiești, înghiți și taci.

Cornel

 =  Presupun că umblatul la scaun te supăra
Gârda Petru Ioan
[11.Mar.10 09:46]
Când trăgea mai tare la măsea,
Amănuntul e esențial,
Dumnealui atunci i se scula
Să mă obtureze la canal
(Florin Rotaru)

Ritual cam complicat...
Cred că tipul era ca un
Vechi frezor calificat.
Iți umbla mereu la scaun?

 =  Nu e degeaba, am constatat o îmbunătățire clară
Florin Rotaru
[11.Mar.10 09:47]


Admit aici - a mea dentistă
E bună profesionistă
Și-s mulțumit de dinții mei...
(Înjur mai bine printre ei)

 =  Am renunțat la timp
Florin Rotaru
[11.Mar.10 09:59]

Deși din greu a încercat
Lucrarea nu a terminat-o
Că m-am simțit amenințat
Și, scurt, atuncea i-am tăiat-o

 =  La ce mai este bună dantura...
Rodean Stefan-Cornel
[11.Mar.10 10:23]
Și-s mulțumit de dinții mei...
(Înjur mai bine printre ei)
(Florin)

Tu ai nevoie de dantura asta
Doar pentru înjurat, chiar ai dreptate,
Că ce îți spune șeful și nevasta
Oricum înghiți și pe nemestecate.

Cornel

 =  Good teacher
florian abel
[11.Mar.10 20:47]
Părinții mei m-au educat,
Mi-au șlefuit de mic cultura;
Ea-n trei ședințe m-a-nvățat
Să mușc, să scuip și să casc gura.
(F. Rotaru)

Ca să destindă atmosfera,
Ea te învață, așadar,
Întîii pași în cariera
De viitor parlamentar.

 =  E stricată și e rea/ Ce faci, Florinel cu ea?
florian abel
[10.Dec.18 14:27]
Mă-ntind pe spate c-un suspin,
Încerc să fiu băiat cuminte,
Mă consolez că, cel puțin,
Nu-mi cere banii înainte
(F. Rotaru)

Nu ai specificat mai sus
Că, dându-i banii - un porcoi,
Ți-a scos-o și apoi a spus:
"Florine,- arunc-o la gunoi".

 =  Se poate și mai rău
florian abel
[11.Mar.10 20:55]
Mărturisesc - la viața mea
Am cunoscut ceva femei,
Dar dintre toate numai ea
S-a cam jucat cu nervii mei
(F. Rotaru)

Emit o sintagmă amară
Pe care oricine-o pricepe:
Dentista doar nervii-i omoară;
Nevasta, cu nervii începe.

 =  Recuperare, recondiționare, refolosire
Florin Rotaru
[10.Dec.18 14:27]
"Nu ai specificat mai sus
Că, dându-i banii - un porcoi,
Ți-a scos-o și apoi a spus:
"Florine,- arunc-o la gunoi".
(f.abel)

Rămâne vorba între noi -
Mi-a aruncat-o la gunoi,
În coșul cela, sub măsuță
Și-a luat-o Zâna Măseluță.

 =  Mai cu curaj, Florine!
florian abel
[11.Mar.10 22:04]
Rămâne vorba între noi -
Mi-a aruncat-o la gunoi,
În coșul cela, sub măsuță
Și-a luat-o Zâna Măseluță.
(F: Rotaru)


Puteai să spui și tu, de ea
Că s-a ițit pe sub măsuță
Și, nefiind o fată rea,
A luat-o, zâna,-n măseluță.

 =  La stomatoloagă
Dan Norea
[11.Mar.10 22:22]
A vrut să mi-o scoată... apoi n-a mai vrut,
Oprindu-se fără cuvinte,
Am tras o concluzie-așa, la minut:
E de-aia de minte !





Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !