| = Parcul nostru cel de toate iubirile... | florian abel [30.Jan.10 22:54] |
| ...dă-l amintirii noastre! Fiecare tăcere, fiecare trup pe care l-am purat într-o iubire și pe care l-am năruit trădării prin cuvintele nerostite, prin gestul suspendat la jumătatea împlinirii, prin clipa neșfîrșit dorită, dar de neîntors ("ca și cum ieri ar fi în curând") toate se reflecă în oglinda parcului, fragmentul de pădure al evadării noastre, fuga de cenușiul asfaltului care păstrează mereu sunetul cadențat al pașilor despărțirii de sine. Un poem al melancoliei care oprește lacrima într-o contemplare involuntară dar suficientă sieși ca și amintirea. O să mai trec prin parcul acesta. F. | |