Comentariile membrilor:

 =  În 2013
Aurel Sibiceanu
[16.Dec.09 16:18]
Fie să vedem într-o singură odaie
parlamentari de Doamne-ajută
nu ca azi - momâi de paie.

Nene Dane, să ai un pic de milă,
zâmbetul mi-e știrb;
o fi desfigurat de silă.

P.s. Sila e de natura bicamerală,
să fim înțeleși!


 =  Aurel, nu spun că n-ai dreptate, dar...
Dan Norea
[16.Dec.09 16:52]
Dacă-n Parlament, vreodată, ceva m-a oripilat
A fost un anunț cu textul "Deputat de cumpărat".

 =  Eminesciano-caragialiană
Gârda Petru Ioan
[16.Dec.09 17:54]
În sfera ta venii și eu,
Ca să-ți urmez chemarea
Și nu mi-a fost, ce-i drept, prea greu,
Căci eu iubesc trădarea.

 =  Don Petru
Aurel Sibiceanu
[16.Dec.09 19:34]
Eminesciano-caragialiană?
Râd, dar nu e râsul meu!!!


Iubirea de trădare ți-ar fi mai mică
dac-ai ști că dumneata și dânsul(sic!)
ve-ți fi tădați
de o dulce Veronică!

N.b. cfm lui Freud sub cearceaf sunt trei perechi de picioare:
Eu, ea și... dânsul!

 =  Epigramă
Petru Dincă
[16.Dec.09 19:39]
Foarte frumoasă epigrama. Felicitări!

Petru D.

 =  Farfuridi dădea un citat
Dan Norea
[16.Dec.09 19:49]
Julius Caesar declarase - marele conducător:
"Eu iubesc, ce-i drept, trădarea, dar urăsc pe trădător",
Iar Băsescu ne citează din morala dumisale:
"Un guvern se face numai cu soluții imorale".


 =  O minusculă observație
Constantin Iurascu Tataia
[16.Dec.09 19:57]

Stimate domnule Aurel Sibiceanu, observ că ați reținut cancanuri eminesciano-caragialiane din secolul trecut dar nu sunt sigur că vă amintiți cît de scrupulos era Caragiale în respectarea normelor gramaticale, din care cauză era poreclit "moș Virgulă". Dacă v-ați fi amintit, sunt sigur că ați fi scris corect particula viitorului "veți" și nu cu cratimă, cum ați scris dumneavoastră.

 =  Boier Iurașu, sărut mâna!
Aurel Sibiceanu
[16.Dec.09 23:07]
Am mâncat și-o literă, pre r! Cu "veți - ve-ți" am avut o poveste; și amară, și frumoasă, pe la 17 ani. Aș spune-o dar...nu pot. De câte ori trebuie să scriu particula în "cestiune" îmi amintesc de Doamna profesoară, care m-a tot cicălit și dăscălit, și... greșesc!


De acribia de grămătic a Moftangiului am aflat și nu am uitat. Nu mai știu cine, Ilie Torouz ori Caracostea, îl cita pe Paul Bujor:
"Nu se poate artă fără migăleală... Cu vremea îți cresc tot mai mult scrupulele de conștiință... Dac-o fi să îmbătrânesc, știi cum să-mi ziceți? Să-mi ziceți "Moș Virgulă"!..."


E o mărturie a credinței lui literare și greul de samă îl punea pe însușirea corectă a limbii...
De aceea am și ținut minte... Și mai ales pentru dureroasa îndoială din: "Dac-o fi să îmbătrânesc..."

Și uite așa am aflat de Domnia Voastră și mi-s tare în câștig.
Ani mulți să vă țină Dumnezeu sănătos!



 =  Ticul lui Băse!
Laurentiu Ghita
[18.Dec.09 12:22]
La autopsie se explică ticul:
Inima lui Băse nu conține-n ea
Nici urmă de atriu și nici de ventricul,
Doar o cămăruță, unică și ea.





 =  Scuze, corectez.
Laurentiu Ghita
[18.Dec.09 12:24]
La autopsie se explică ticul:
Inima lui Băse nu va releva
Nici urmă de atriu și nici de ventricul,
Doar o cămăruță, unică și ea.

 =  părere
milos petru
[18.Dec.09 14:48]
La șah unii nu văd nici o mutare înainte, dar două:
Este clar, Sannicolaul,
Mulți ca Băse, Sibiceanu,
Vor o cameră la anu`
Sau de nu măcar un staul.

Dane foarte faină epigrama, poate o vede cineva cu steluțe.

 =  Da, Petru, un staul pentru aleșii neamului
Aurel Sibiceanu
[18.Dec.09 16:58]
În staul încălzit a fost Isus!
Poate ne ajută Cel de Sus
și pentru aleși să avem unul
în care legi să rumege,nu fânul!

 =  unde dai și unde crapă
milos petru
[18.Dec.09 21:20]
Nu mă gândeam ce-a fost `nainte,
Cu două mii de ani și-n veci,
Ci-un staul cu un președinte
Și cu o turmă de berbeci.

Da Aurică zici și tu ceva.

 =  Ești bun!
Aurel Sibiceanu
[18.Dec.09 22:54]
Îmi ridic pălăria mea de fetru!
La epigramă mă voi pricepe
când va cânta cocoșu lu Sân Petru!
... și atunci iscusit voi fi
cât două degerate cepe!

Dar fii pe pace, bată-te norocul,
Mi-o sări în ajutor Nea Dan;
ce-o să-ți mângâie cojocul!






Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0