| + "în mine nu mai poți să vii. din mine nu mai poți să pleci. " | Vasile Munteanu [13.Dec.09 10:18] |
| iată esența definitivului. a deplinului. a ceva ce nu mai poate să devină. iar acest deplin nu poate fi numit. orice cuvânt în plus îl deformează, se rostește "împotriva noastră", pentru că suntem arestați în viață și deja condamnați. suportăm tot ceea ce ne oferă această realitate pentru că noi aparținem alteia, în care separare nu există. cu plăcerea lecturii, Vasile Munteanu | |
| = Ioana Negoescu | Ottilia Ardeleanu [13.Dec.09 14:06] |
| Textul acesta îmi dă impresia că tu ești medicul ce readuce la viață (“trupul meu nu are nicio legătură cu mine. locuiesc în tine în trupul tău amorțit”), care își face atâtea griji pentru revenirea pacientului și așteaptă atât de mult să se întâmple, încât, atunci când acesta își revine cu adevărat (“ai venit”), exclami: “te-am așteptat prea mult. venirea ta ca și moartea ta nu mai există.”. Este ca și când nimic nu mai poate fi schimbat în starea de lucruri, în existența proprie, după cum prea evident o spui: “în mine nu mai poți să vii. din mine nu mai poți să pleci.” Un poem delicat, despre lucruri nu foarte delicate! Ottilia Ardeleanu | |
| = i. | ioana negoescu [13.Dec.09 22:57] |
| Vasile, realitatea în care separare nu există...a constata că nu noi suntem cei care schimbă ceva. Comentariul tău m-a pus pe gânduri. Îți mulțumesc mult. Ottilia, ai descris textul dintr-o perspectivă interesantă. Mulțumesc. | |