| = * Imago | Călin Sămărghițan [17.Nov.09 08:19] |
| Poezia debutează cu un pasaj de o abstractizare aproape debusolantă, inițiind însă percepția cititorului și deschizându-o înspre orice ar avea să vină. Paranteza aproape că rămâne ”nedescoperită”. Imediat din strofa a doua începe desfășurarea unui spectacol inedit. La început, imaginea degetelor întârziat închise(!) și a palmelor întinse sunt încă tot o pregătire aperceptivă, dar care pun mare accent de această dată pe elementul vizual. Apoi, următorul stadiu îl introduce pe cititor în vraja unei ”nopți subțiri” și a unui ”infinit” ce se măsoară după ”forma ochiului”. Acest stadiu abstractizează din nou, pentru ca o altă imagine vizuală, cea a copacului ce crește prin gard, să inducă o temă anevoie de abordat în poezie: moartea. Dar este o moarte care ”nu sperie”, casnică, imaginată într-o formă ancestrală (a se citi ascuns mioritică, prin aceasta primind o valoare surprinzătoare), ”o contopire lentă/ cu noi”. De parcă ar fi un iceberg de zahăr brut ce se topește în ceai. Asocierile ce vor urma sunt de mare efect poetic: ”singurătatea ca vinul într-o pivniță”, apoi pustiul ca ”spatele unei fotografii” (poate una dintre cele mai reușite metafore cu care m-am întâlnit în ultimul timp), dar și dinții aceia ”scrâșnind” ai inimii. Se conturează o imagine ca din fum: ”de fiecare dată îl văd”, apoi o poezie a ”chipului” susținută de o motivare care întrece o simplă limită umană: ”sunt femeia care moare cel mai puțin”. Există un subtil efect conferit de paranteza finală pe care nu mi-l pot defini, dar e acolo. E un soi de mărturisire intimă care imanentizează brusc (nu am sesizat imediat că se regăsește în debut) viziunile abstracte ce construiesc poezia până acolo. Per ansamblu, există dincolo de cuvinte o trăire poetică ce primește contur pas cu pas, treaptă cu treaptă, construită cu migală și răbdare, de un deplin efect poetic. E o poezie pe care nu o asimilezi logic, ci intuitiv, prin simțirea fiorului lăuntric care i-a dat glas. De excepție. Poezie de stea, dar nu mai pot da. | |
| = bunut | Adam Rares-Andrei [17.Nov.09 11:28] |
| totusi simt ca poezia imi spune ca e ceva bun in asta. in inima cuvintelor rezida o frumusete unica.iar asta nu e generata de faptul ca moare cel mai putin. | |
| = nu prea mi-a placut... | Xiang Mateescu [17.Nov.09 13:38] |
| Irina, repeti "sunt femeia care moare cel mai puțin / (și crede-mă nu-i nimic bun în asta)" fara rost... Nu sunt niste versuri bune, ba mai mult genul acesta de autoadresare, cumva pe un ton trist si ironic totodata, in urechile mele suna cam invechit. Si spre dosebire de vinul de soi, procedeele tehnice literare nu sunt cu atat mai bune cu cat sunt mai vechi, nu!... Poezia in ansamblul ei este posibila, cu parti bune ("pustiul seamănă cu spatele unei fotografii", "o noaptea atît de subțire încît pot vedea albul zăpezii") dar si cu gafe (in: "la capătul lucrurilor / rămîn cu palmele întinse / ca un nou-născut" eu vad scena cu bebelusul acela, mort din neglijenta parintilor, in Trainspotting: un nou-nascut mort, intepenit, cu degetele intinse ca niste gheare de pasare..) | |
| = ... | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| poemul nu mi-a placut din cauza ca este "un altul" in care o femeie spune "sunt femeia...". ca la barbatii care scriu poeme cu "sunt barbatul..." in schimb, mi-a placut o imagine: o noaptea atît de subțire încît pot vedea albul zăpezii și infinitul meu după forma ochiului pentru mine, asta e poezia. | |
| = capturi fotografice | iarina copuzaru [17.Nov.09 19:45] |
| Domnule Vasile Munteanu, vă mulțumesc pentru recomandare. Domnule Călin Sămărghițan, mi-a făcut o mare plăcere să citesc comentariul. Știți foarte frumos și constructiv să descifrați înțelesurile poeziei, continuîndu-le, prin aceste dezlegări și comparații, cu alte poezii ale spiritului dumneavoastră scriitoricesc - ce vă stăpînește și vă înfrumusețează. Vă mulțumesc penru cuvintele care și pe mine mă îmbogățesc. Ada, zărită în off topic, mă bucur că ai fost empatică. Rareș, ai dreptate. Nu puțin înseamnă puținătatea aceasta pentru oameni. Frumos ai spus. Te mai aștept. Xing, eu știu că ești o clonă. Și mai știu că astfel de oameni – care-și caută neîncetat identități – nu trezesc încrederea nimănui în ei. Prin urmare, nici în cuvintele lor. Ar trebui să unești ce e separat, ci nu să dezbini ce e întreg. Dar așa se pierd unele ființe – în loc să creeze, distrug acel tot care are capacitatea de-a ne face mai frumoși. Claudiu, cuvintele tale nu mă lasă indiferentă, fiindcă mie îmi place cum scrii poezie și m-aș fi bucurat să găsești în "spatele fotografiei" mai multe imagini pe care să le consideri bune. Astfel că, recunosc, m-am întristat puțin. Dar, pînă la urmă, tu mi-ai spus toate aceste lucruri deoarece vrei ca eu să scriu mai bine, nu mai prost. Așa că să lăsăm deoparte supărările. „Ascultătorilor” poeziei le dedic următoarea melodie: http://www.youtube.com/watch?v=m-7ICBJqG1o | |
| = . | Nicolae Popovici [17.Nov.09 22:20] |
| "sunt femeia care moare cel mai puțin", sună oribil.(mori mai mult mai puțin?)praf!) iar păcatul parantezelor e la el acasă în acest text. un nou născut niciodată nu rămâne cu palmele întinse. cât de reușită este ultima strofă și cât de penibil este ultimul vers, o paranteză care se repetă în mod ridicol... bag seama că ești mândră de ea, nejustificat... | |
| = Iaroslava, | Aurel Sibiceanu [18.Nov.09 09:09] |
| Mulțumesc pentru acest poem. Din când în când il voi avea oaspete la cina mea de singurătate. | |
| = ... | iarina copuzaru [18.Nov.09 14:11] |
| Nicolae, meritai să te fi ignorat, însă problema pe care o ridici - dacă poți muri mai mult sau mai puțin-, recunosc, m-a distrat. Astfel că nu m-am putut abține: Nicolae, tu nu te mulțumești cu jumătăți de măsură Unii, doar pe jumătate, Alții, însă, niciodată, Dar tu mori în poezie, Nicolae, dintr-odată. Domnule Aurel Sibiceanu, pentru bucuria pe care mi-ați făcut-o, am un cadou muzical pentru dumneavoastră: http://www.youtube.com/watch?v=aCHS9MhNqhs&feature=channel Sper să vă placă. | |
| = pustiul seamănă cu spatele unei fotografii | Cantoriu Alex [18.Nov.09 15:10] |
| Mă simt puțin debusolat în rândurile ce le-am citit de 3 ori.Iarina(Apropo îmi place numele ăsta), încep să cred că moartea e doar un cearceaf spre singuratate" și crede-mă nu-i nimic bun în asta" . Textul îți emană sârguința și talentul.Cel mai mult mi-a plăcut sintagma... "pustiul seamănă cu spatele unei fotografii" Cu respect , Alex C | |
| = iarina | Nache Mamier Angela [20.Nov.09 10:32] |
| iarina patrunde în ceea ce sufletul omenesc este insondabil versurile sunt respiratia sa esentiala si poeta nu se teme de moarte poeta are o continuitate in privinta unor interogatii mistuitoare,inspiratia traverseaza ca o unda de soc acest text plin de simboluri | |
| = . | serban georgescu? [20.Nov.09 11:56] |
| crede-ma crede-ma crede-ma de ce-mi ceri tu mie, cititor, aceasta? daca vreau te cred daca nu, nu si buna ziua | |
| = ... | iarina copuzaru [20.Nov.09 12:33] |
| Alex, ai exprimat frumos moartea ca un cearșaf spre singurătate. Mulțumesc pentru cuvintele așternute - ca un dar pentru a mă încuraja. Șerban, crede-mă, sunt poeta care ți se adresează cel mai puțin. Dosa, am citit off topicul tău. Felul în care ai înțeles și-ai exprimat această receptare nu poate decît să mă bucure. Te mai aștept. Doamna Angela, în același timp scriam comentariul pentru "Strâng palmelor căuș de rouă". Spiritul dumneavoastră liric pătrunde în respirația versurilor, "are chef să răstoarne totul,/ Să se elibereze ca o furie/ În templul absolut al poeziei". Cartea dumneavoastră, "Dolor", mi-a devenit călăuză, cuvintele ei regăsindu-se într-un destin permanent al poeziei. Vă mulțumesc. | |
| + chipul din fotografie și din poezie | Tamara Zub [20.Nov.09 12:50] |
| Iarina e pe terenul inspirației, o vizitează imagini din fotografii și de dincolo de fotografii, încearcă să imortalizeze realitatea în poze și deseori reușește. E foarte frumos începutul poemului Se-adună adesea multă lume îmi caută pleoapele Tot textul e pe undă lirică autentică, iar aici se întâmplă ceea ce numim vrajă: o noapte atît de subțire încît pot vedea albul zăpezii și infinitul meu după forma ochiului un copac începe să crească prin gardul din fața casei E un poem de calitate si penetrant, nu rezist să nu ofer o stea. Cu pretuire, tama | |
| = spatele uneo fotografii e o poveste neterminată vreodată pe care o poți scrie tu | alice drogoreanu [20.Nov.09 13:03] |
| am sentimentul că țineai ceva în tine ceva puternic și clar și când ai scris-o ți-a ieșit altceva iar de dragul poeziei ai lăsat lucrurile așa cum sunt și uite de ce spun asta "cineva întîrzie să-mi închidă degetele la capătul lucrurilor rămîn cu palmele întinse ca un nou-născut" imaginea aia cu degetele mă duce la moarte și la ritual și moartea e un capăt și tu întărești capătul ăla și peste toate spui de palmele deschise ale unui nou născut și eu văd acum nou născutul ăla care ține pumnii strânși de fapt( nu palme întinse)uneori atât de strânși că te forțezi să-i descleștezi așa că imagistic vorbind chiar dacă ar putea suna bine în cuvinte eu o numesc ratată ca mesaj nu se pupă sunt femeia care moare cel mai puțin trebuie să spună că ești un oțel, nu? că nimic nu te atinge ? eu văd o definiție și nu una bună pentru că nu simt ce spui când mori mori de tot.definitiv. end. pa. și în contrast cu tot ce-am scris pâna acum despre ce nu-mi place spui asta "o noapte atît de subțire încît pot vedea albul zăpezii și infinitul meu după forma ochiului" e a thin red line atât de vie încât ți-aș ține vârfurile degetelor o clipă să te simt oh | |
| = Oricum e mult mai buna... | eugen LOVIN [21.Nov.09 10:38] |
| Nu e cursiva in idee. "Imaginile poetice" ("o noaptea atît de subțire încît pot vedea albul zăpezii/ și infinitul meu după forma ochiului" sau "păstrez singurătatea ca vinul într-o pivniță") sunt ingramadite pe post de umplutura pentru repetitii gen refren de melodie pop, fara de nici o noima ("sunt femeia care moare cel mai puțin/(și crede-mă nu-i nimic bun în asta)") Oricum e mult mai buna decat MULTE texte recomandate de onor redactia, mult mai buna. Felicitari. | |
| = ... | iarina copuzaru [21.Nov.09 09:37] |
| Dosa, te-am zărit la timp și m-a bucurat empatia pe care-am simțit-o la tine. Succes și ție și sper să ne mai intersectăm. Alice, nu femeia de oțel, ci mai degrabă un om de zăpadă. De-aceea sunt frumoase unele înțelesuri – prin visul lor confuz, ci nu prin evidențele care se spulberă mai ușor. Tamara, cuvintele tale frumoase și, de asemenea, încurajarea prin steluță înseamnă mult pentru mine. Eu, deocamdată, știu cel mai bine să fac cadouri muzicale. Astfel: http://www.youtube.com/watch?v=iSLIzdVNCFw I-am mai dat o adresă domnului Aurel Sibiceanu, însă am înlocuit-o cu aceasta de mai sus. Îți mulțumesc și audiție plăcută. | |
| = Bleah! | Xiang Mateescu [25.Nov.09 10:53] |
| E pacat ca nu ai puterea si demnitatea sa raspunzi la sugestiile pe care m-am obosit sa ti le fac, Irina, si in loc de asta preferi atacuri josnice... M-am saturat de povestea asta cu clonele, cu sexul, cu originile mele, cu Marele Zid Chinezesc... Chiar nu mai se poate discuta normal, serios, despre literatura, aici?? E nevoie, oare, de atacuri sub centura, ca raspuns la un comentariu pe text?? Ma intreb si eu, si ma minunez, asa... Decat aluzii murdare, Irina, mai bine renunta sa mai folosesti in poezie, vreodata in viata, constructii precum "sunt femeia care", "infinitul meu", "nu mă sperie moartea" (cu varianta ei "mă sperie moartea"), "păstrez singurătatea ca", "pustiul seamănă cu ", "inima mea scrîșnește din dinți". O dimineata frumoasa iti doresc, Irina! ~ Xiang ~ | |
| = inima mea scrîșnește din dinți:) | iarina copuzaru [26.Nov.09 11:20] |
| Xiang, se pare că îți plac personajele imaginare, fiindcă eu nu sunt Irina. Așa cum tu ai ales să-mi lași un comentariu argumentat, la fel și eu am ales(tot argumentat) să nu-ți iau în considerare sfaturile. De ce vrei tu să-mi impui și să-mi reproșezi? Libertatea mea de ce ar fi mai restrînsă? Eu nu prefer atacurile la persoană, doar ți-am căutat ochii nevăzuți pentru a desluși un minim adevăr al spuselor tale. Apoi, în primul comentariu spui că am părți bune, cum ar fi "pustiul seamănă cu spatele unei fotografii", iar aici mă sfătuiești să nu mai folosesc niciodată "pustiul seamănă cu". Însă astea sunt aspecte puțin importante; nu înseamnă că judecățile tale nu au valoare. Mai important este că, oricum ar fi și indiferent ce mi-ai spune, discernămîntul meu și felul în care simt îmi vor indica ce contrucții sunt dezirabile pentru poeziile mele. Dar de ce să ne supărăm noi tocmai acum, cînd ne-a mai rămas atît de puțină toamnă?... | |
| = m-a surprins prin inedit | Cristina Sirion [27.Nov.09 20:47] |
| cred ca singura bucata inutila este: "inima mea scrîșnește din dinți/ dar nu-mi cere un alt chip/ poate de-aceea...". desigur, nu schimba cu nimic frumusetea poeziei, ii da insa o oarecare dilutie. in rest, pe mine m-a surprins prin noutatea privirii exact cand imi parea ca in afara, poezia se cam batatorise. | |
| = semn | Monica Manolachi [28.Nov.09 01:34] |
| Am citit acum câteva zile aici și am revenit să las un semn. Mi-au plăcut imaginile, în special cea din ultima strofă. Găsesc un fel de a compune și a reda nu întotdeauna ușor de primit, dar care nici nu te alungă. Cât despre "singurătatea ca vinul într-o pivniță", aș aminti aici ce scria Marina Tsvetayeva în 1913: "like expensive wines, / your time will come, my lines". | |
| = "Irreplaceably, verse is surging" | iarina copuzaru [29.Nov.09 09:37] |
| Cristina, mă bucur că te-au surprins lucruri frumoase. Înăuntrul și înafara poeziei pot fi diferite, ai dreptate, tocmai de aceea deschiderea ei apare atît de adîncită. Mulțumesc pentru cuvinte. Monica, atunci cînd mi-ai lăsat comentariul citeam Tsvetaeva (eram mai întunecată în momentul acela, devorînd "După o nopate de insomnie"; încă nu ajunsesem la calitățile vinului. Coincidențele îmi plac - mai ales cînd ne situează-n poezie. Mulțumesc de semn. | |
| = Parerea mea | Nicolovici Roxana Maria [30.Mar.10 06:19] |
| Din cate am inteles eu poezia asta este scrisa intr-un moment trist,daca nu ma insel si cad in absurd...cuprinsa de siguratate in adancul pustiului.E bine ca toate astea le privesti cu mult optimism vazandu-le totusi ca pe o fotografie. Frumos....ceva intr-adevar frumos! | |