Comentariile membrilor:

 =  Altfel
Călin Sămărghițan
[28.Oct.09 21:03]
În afară de Leopardi n-am mai citit atâta poezie italiană cum am făcut-o în pagina ta. Eu zic că-i o treabă bună cu traducerile astea. Altfel se formează și percepția. Odată cu "nisipul timpului" un anume reflex, poate.

 =  lexical
Danut Gradinaru
[29.Oct.09 11:53]
Chiar dacă am descoperit multe poezii italiene frumoase voi păstra aceeași pasiune pentru literatura română, pentru marii poeți contemporani, începând cu Mihai Eminescu, pe care-l visez recitându-i poeziile la tot pasul, apoi Coșbuc, Blaga, Labiș, Arghezi, Bacovia, Pillat, Alexandru Vlahuță și mulți alții ce au contribuit în mare măsură cu o valoare inestimabilă poeziei românești. Nu este ușor a scrie, mai ales după o distanță de aproximativ cinsprezece ani (trei la Bogazici Universitesi în Istanbul, cinci pe mare și alți șapte în Italia) moment în care am fost rupt de orice relitate, departe de casă de familie de prieteni, de toți cei dragi; și în ciuda dorinței mele de a rămâne același unele lucruri s-au schimbat influențând mai mult sau mai puțin anumite aspecte: accent, mentalitate, comportament... De aceea uneori fac unele greșeli fără să-mi dau seama și nu din rea voință, însă mă voi strădui să recuperez, dacă nu ceea ce-am pierdut măcar ceea ce-mi va rămâne, "agonia" devenind o mare poartă internațională mereu deschisă pentru toți cei ce vor să o cunoască, să intre, să participe. În tot acest timp poezia mi-a rămas la fel de dulce și frumoasă; neatinsă.
Da mă bucură faptul de a putea contribui într-un anumit fel și sper să-mi fie cu folos pe mai departe deși unele poezii sunt grele pentru italieni; noul lor dicționar având în prezent mai mult de 100.000 de cuvinte și chiar gramatica nu este deloc ușoară dar mă voi strădui să pătrund cât mai adânc să înțeleg această nouă comoară. Poate că am cam exagerat puțin dar sper să nu fie cu supărare.

Mulțumesc Călin pentru trecere și semn!

 =  erată
Danut Gradinaru
[11.Feb.10 06:11]
...pentru marii poeți clasici...




Nu sunt permise comentarii(texte) anonime!
Pentru a înscrie comentarii(texte)
trebuie să te înscrii şi să te autentifici.

Înapoi !


Warning: Unknown: write failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/www/dynamic/-agonia.v3-2/www/tmp) in Unknown on line 0